Category Archives: Uncategorized

Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo

Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo
Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo

Pentru mine a fost un prieten. A avut şi bune, şi rele – ca toată lumea. Dar a mai avut ceva – o pereche de aripi cu care destinul l-a înzestrat pentru a se înălţa atunci când a trebuit. Un om al destinului.

Dan Iosif a murit acum  doi ani, departe de ţara care a iubit-o cu puterea unui OM ADEVĂRAT. Dan Iosif, în câteva cuvinte – politician dar şi veşnic rebel, un dur, un apaş precum Papillon dar şi poet capabil de emoţii deosebite, nebun după vânătoare şi crescător de câini, batauş temut prin anii 70, îndrăgostit de Noica şi Che Guevara, un revoluţionar prin naştere şi un prieten prin har. A pierdut bătalia cu cancerul după ani de suferinţă, de fapt după ani în care îşi dăduse seama ca intensitatea cu care trăise trebuia compensată. Iar de răutăţile celor din jur şi de suferinţă a trecut precum străbătea cartierele periculoase în tinereţe – cu demnitate şi cu ţigara în colţul gurii. De fapt, sunt convins că, atât pe patul de moarte dar şi acolo unde este, ţigara şi demnitatea nu l-au părăsit…Fotomontaj de Dragos Dumitriu

 Ce legătură are Dan Iosif cu supranaturalul? Ei bine, acum şase ani, în decembrie 2005, Ioşka a ţinut o cuvântare în faţa camerelor reunite ale Parlamentului cu ocazia aniversării Revoluţiei. De fapt, nu a fost o cuvântare ci un fel de transă în care Dan Iosif a intrat şi a recitat textul pe care-l reproduc mai jos, o ciudată rugăminte a morţilor… Interesant este că acesta a fost ultimul său cuvânt în Parlament, de fapt, în public. Anul următor cancerul pulmonar avea să-l pună în imposibilitatea de a mai susţine discursuri iar la începutul lui decembrie 2007 Dan Iosif, simbolul Revoluţiei române se va sfârşi pe patul unei clinici din Novosibirsk.

Textul îl puteţi audia chiar în original, cu vocea lui Dan Iosif, urmând link-ul http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6018&idm=1&idl=1.

Premoniţie? Chemări de dincolo? Remuşcări? Un eveniment supranatural în Parlament?! Pe mine unul m-a marcat atunci când l-am urmărit în direct… Culmea e că şi eu ţinusem cu câteva minute înainte un discurs mult comentat (pe care îl găsiţi pe acelaşi link) dar evoluţia durului meu prieten şi coleg a deschis porţile altei lumi. Citiţi şi spuneţi-mi dacă exagerez…

 

 Cum? Nu aţi auzit nimic până acum?

 

 “Tatăl nostru

Care ne eşti în ceruri,

Sfinţească-se Numele Tău,

Vie împărăţia ta,

Facă-se voia ta,

Precum în cer, aşa şi pe pământ,

Pâinea noastră cea de toate zilele,

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă nouă greşalele noastre,

Precum iertăm şi noi greşiţilor noştri,

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Şi ne izbăveşte de cel viclean.

Căci a Ta este Împărăţia, şi Puterea, şi Slava.

În numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Amin”.

Nu i-aţi auzit?

 Asta vă spuneau şi vă întrebau: aţi sărăcit, oameni buni?

 Nu mai aveţi bani? Nu mai aveţi şedinţe publice? Unde sunt părinţii noştri? Unde sunt copiii noştri care ar trebui să vă privească când vorbiţi despre noi, despre cei care ne considerăm dătători de libertate?

 Nu ne considerăm revoluţionari!

 Suntem cei care v-am dat libertate, pentru că democraţia este o formă de organizare a unei societăţi.

 Noi, noi cei care vă privim, de aici din ceruri, v-am dat ce nu vă dă democraţia. V-am dat libertatea pe care am plătit-o scump, cu sânge, cel mai nobil preţ pe care-l poate plăti oricare dintre noi, pentru ca semenii lui să-l ţină minte şi să-l respecte.

 Unde este respectul pe care vi-l cerem de 16 ani?

 Vorbiţi frumos, căutaţi vinovaţi, căutaţi asasini, căutaţi terorişti, căutaţi complotişti, dar pe noi, de ce ne căutaţi doar în asemenea momente când ţara trebuie să se bucure, dar oare pot să se bucure părinţii noştri, pot să se bucure copiii noştri? Nu pot! Nu pot să se bucure, pur şi simplu, pentru că noi am murit cu speranţa că veţi fi oameni liberi, oameni virtuoşi, oameni morali. Spunea Paolo Menon că “virtutea nu poate fi luată decât intrinsecă, ca virtute!” Un alt părinte al politici moderne spunea că “O societate condusă de un om fricos, precis este o societate fricoasă, o societate condusă de un om moral, este o societate morală, o societate imorală este condusă de un om imoral”. Oare Talleyrand a fost un om moral?

 Se pare că scopul scuză mijloacele şi în ziua de astăzi!

 Vă întrebăm, în continuare: au dreptul copiii noştri să citească la şcoală, despre noi, părinţii lor care am murit?

 Au dreptul părinţii noştri să vadă portretele noastre în manuale de istorie, că noi considerăm că au acest drept.

 De ce, domnilor care faceţi politica ţării, care stabiliţi programe şcolare, permiteţi ca în cărţile de istorie să se scrie mai mult despre cronicari de televiziune sau prezentatori de ştiri, şi atât de puţin despre noi, noi, cei care de 16 ani ne bucurăm că sunteţi liberi?

 Nu, nu plângem! Nu ne mai doare nimic, suntem liniştiţi, suntem împăcaţi, ne-am împăcat chiar şi cu gândul că aţi fi putut să jefuiţi, că aţi fi putut să împărţiţi, că aţi putut să vă bateţi joc de toată averea poporului român, o avere strânsă în timp de 50 de ani, 50 de ani de mizerii şi umilinţe pentru bunicii noştri, pentru străbunicii noştri, mulţi dintre ei au simţit pe pielea lor ce a însemnat victoria Revoluţiei comuniste.

 Dumneavoastră, cei care croiţi soarta supravieţuitorilor noştri, vă rugăm, vă rugăm ca în 2006 să vă aplecaţi cu mai multă atenţie asupra Zilei Naţionale a României. Ne-am dorit atât de mult în acele zile ca 1 Decembrie să fie Ziua Naţională, a fost să fie!

 Ne-am dorit atât de mult ca imnul României să fie “Deşteaptă-te române”, ca poporul român să nu mai doarmă în veci, cum a dormit 50 de ani, se pare că astăzi, prin grija dumneavoastră, poporul român începe să se teamă mai mult decât înainte, începe să se teamă de multiplele servicii de securitate care ne ascultă telefoanele, începe să se teamă de siguranţa locului de muncă, pentru că dumneavoastră, domnilor, nu vreţi, nu puteţi sau nu ştiţi, nu ştiţi să-i încurajaţi, să-i învăţaţi că în capitalism fiecare trebuie să lupte pentru el, trebuie să se zbată, pentru că Dumnezeu ne dă un singur drept, dreptul la viaţă!

 Din acest drept rezidă numai şi numai obligaţii.

 Obligaţia de a ne instrui, obligaţia de a ne întemeia o familie, obligaţia de a lăsa un urmaş, după datină străbună, obligaţia de a planta un pom, dar pentru ca toate aceste obligaţii să le putem îndeplini, cei care ne conduc trebuie să înţeleagă ce am vrut noi când ne-am jertfit pentru voi.

 Încă o dată vă rugăm, amintiţi-le reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe că “Tatăl Nostru” nu este atât de lung şi nu trebuia spus de unul care l-a spus în noaptea de 21 Decembrie în faţa tancurilor, că în loja oficială a Parlamentului ar fi fost plăcut pentru noi să-i vedem pe reprezentanţii misiunilor diplomatice, ca în alţi ani, dar se pare că, din patru în patru ani, nişte coincidenţe, nişte asemănări ies la iveală şi atunci începem să înţelegem de ce mulţi dintre colegii dumneavoastră nu sunt în sală, probabil sunt la Ignat, astăzi, aşa este, se taie porcul, Doamne ce de porci vor muri astăzi! Noi am murit în prag de Ignat, ca nişte mieluşei în prag de Paşte.

 

Să vă dea Dumnezeu linişte sufletească, sănătate şi înţelepciune şi peste 12 luni, când vă veţi aminti de noi, gândiţi-vă că virtutea este doar virtute!

 

Aşa să vă ajute Dumnezeu!