Category Archives: Idee de moment

Șarlatanie, imoralitate, sublim și divin – sau Sincronicitatea, paradoxala lege a Creației

Șarlatanie, imoralitate, sublim și divin – sau Sincronicitatea, paradoxala lege a Creației
Șarlatanie, imoralitate, sublim și divin – sau Sincronicitatea,  paradoxala lege a Creației

synchronicity31Multe dintre realizările omenirii se datorează altor factori decât intenția, planul original și (poate) mai cu seamă calitățile inițiatorului. Aparent inexplicabil, fabulosul război de cucerire, jaf și răzbunare dus de Alexandru a (con)dus la cele mai frumoasă perioadă culturală a antichității, elenismul. Cel mai necredincios popor, conform propriilor scrieri – și singurul care și-a numele în urma unei lupte cu (trimisul Lui) Dumnezeu – a dat religia și pe același Dumnezeu la două treimi din omenire. Cealaltă treime, ce-l urmează pe Cel Deșteptat, și care propune cele mai subtile, ai blânde și mai pline de cunoaștere căi – nu știe că succesul religiei lor (sau filosofiei spirituale) nu se datorează lui Buddha ci unui monarh sângeros care, la un moment dat, sătul de propriile fărădelegi se transformă într-un învățător al celor mulți – cărora le spune să lase de-o parte complicatele idei ale religiei și să se gândească la un singur cuvânt – compasiunea.

Într-o vreme am avut parte de un maestru într-ale ezoterismului, un om extrem de cult, ceea ce făcea ca prelegerile sale să fie o adevărată plăcere. Am aflat despre oameni și idei, dar mai ales despre conexiuni mai puțin promovate – teorii furate, încrengături amoroase, devieri de toate felurile ș.m.a…. Maestrul era nu numai un veritabil depozitar de informații deocheate dar mesajul său devenea mai frivol, pe măsură ce plăcerea vorbitorului devenea mai nedisimulată. Mă uitam în jurul meu și vedeam pe figurile celorlalți întrebarea – bun, e adevărat totul, probabil, dar ce căutăm noi aici?! Dacă asta e istoria (elaborării) acestui curent (sistem) inițiatic, atunci e o făcătură, un fals, o ipocrizie!…

La fel se spune despre posibilele dezvăluiri scoase la lumină din scrierile de la Qumran sau Nag Hammadi sau… Iuda nu era un trădător, Magdalena era soția lui Iisus și au avut copii, ba chiar Învieirea nu a avut loc fiindcă Iisus nu ar fi fost, de fapt omorât… Evangheliile canonic ar conține deci mistificări, plagiat, date false… Pericol uriaș, a strigat Biserica, reacționând cam la fel ca noi, ezoteriștii, în fața ”dezvăluirilor incendiare” ale maestrului!…

Motivul acestui gând scris de față, este că deunăzi, un distins cercetător al ezoterismului anula mai toate ideile inițiatice ale dragului meu secol XIX utilizând un probatoriu bine pus la punct și o logică așișderea – ”inițiații” erau fie niște șarlatani dovediți, fie nebuni, fie nu spun, în esență decât niște banalități fără legătură cu vreo inițiere sau filosofie. Repet, domnul în cauză are dovezi serioase în legătură cu ceea ce afirmă. La fel ca și maestrul mai-sus-amintit, poate la fel ca și cei ce atacă scrierile canonice. M-am gândit, automat, la lipsa de caracter și moralitatea jalnică a multor mari artiști, de la Wagner și Beethoven, la Caravaggio sau Baudelaire… dar cât de dumnezeiască este creația lor!!! Aș putea continua cu exemple din știință, diplomație sau cu așa-ziși mari oameni ai cetății…

Dar recapitularea se impune – mari realizări ale umanității au avut la bază intenții contrare rezultatului și înfăptuitori total nepotriviți, religiile au la bază necredința și mistificarea iar curentele și creațiile spirituale moderne sunt, de fapt, rodul unor șarlatanii sau al crizelor unor nebuni. Și totuși…

Ideile și creațile de spirit apărute (chiar) în acest fel sunt minunate, sublime – și mai ales înălțătoare. Divine, exclam eu, de obicei… Paradoxal, nu?

Carl Gustav Jung, ajuns într-o dilemă apropiată, teoretizează ”sincronicitatea” – experiența a două sau mai multe evenimente care aparent nu sunt legate cauzal și este improbabil să se petreacă deodată din întâmplare – dar care se petrec totuși concomitent, într-un mod semnificativ (conf. Wikipedia).

De fapt, mare parte din istoria umanității seamănă cu o înlănțuire acauzală. Practic legea sincronicității pare a fi verificată permanent… apărând acum un alt paradox – ea nu poate fi aplicată! Nu poți calcula aplicarea ei, nu poți prevedea – de fapt nu o poți utiliza în nici un fel ca o componetă a predicției sau analizei pentru dezvoltare – ci doar constați, post factum, intervenția ei.

Sincronicitatea, această adevărată lege a evoluției omenirii este în același timp verificată și inaplicabilă! Cel puțin nu de om. Dar de către cine? Răspunsul poate fi simplu – este o dovadă a existenței lui Dumnezeu și a misterului căilor Sale…

Asta ar însemna că toate acele mari opere și idei datorate monarhilor sângeroși, spiritualiștilor escroci sau nebuni, artiștilor imorali – sunt, de fapt, ale Creatorului. Iar paradoxul, exprimat prin legea sincronicității, ar merge până-ntr-acolo încât dovada intervenției Divine devine mai clară cu cât subiecții, oamenii, sunt mai vicioși ori mai nemernici!

O învățătură islamică îmi spune că Allah poate alege să se exprime și prin intermediul unui măgar – dar asta ar însemna ca în epoca bosonului Higgs ar trebui să renunț la cercetarea paradoxului.

Poate că asta e răspântia din fața mea, alergătorul pe calea minții și spiritului – a fi credincios sau… paradoxal. Simplu, nu? Cu excepția faptului că unii spun că diavolul vine de la grecescul (cum altfel?!!) verb diaballo, cel care stârnește confuzie… ca și paradoxul. (Q.e.d?) Iar știința spune că energia întunecată face ca Universul să se dilate, să crească (să trăiască, să evolueze?!). (parcă nu mai e Q.e.d.).

2012, Anul Omului Crepuscular

2012, Anul Omului Crepuscular
2012, Anul Omului Crepuscular

de Dragoş Dumitriu

M-a trecut un fior când, pe 31 decembrie, pe la prânz, am auzit știrea: ”2012 a început!”. Era vorba de Samoa – unde s-a serbat primul Revelion de pe planetă…

Anul problemă a sosit! Sunt unul dintre cei care privesc cu atenție, cu temeri de fapt, perspectiva Sfârșitului. Poate prea multe cărți de gen… Mă gândeam la o vorbă persană – ” Nisipurile au ajuns munți, munții – nisipuri”. Atlantida, Velikowsky, Sumer, Rig Veda etc. etc… Toate acestea au mai fost și… Restul e din science-fiction-ul  Battlestar Galactica. Science-fiction?

În schimb, unde apare, în mărturiile trecute, acea binefăcătoare schimbare a paradigmei, acea trecere către o altă evoluție? Nu știu… dar asta nu contează. Pentru că un sceptic de tipul meu nu cedează nici în fața veștii prea bune – dar nici a celei devastatoare.

 

Cred că 2012, indiferent care, cum și când va fi sfărșitul, ne va cere mai mult ca oricând, să fim oameni – cu divinul din noi, cu lumina și întunericul ce crează acest crepuscul misterios care suntem…

”În orice situație te-ai găsi, poartă-te în așa fel încât să nu treacă un ceas fără să dobândești înțelepciune, căci înțelepciunea trebuie învățată și de la neghiobi”. O altă vorbă a enigmaticului izvor al popoarelor, Mesopotamia…

Vă doresc să fiți crepusculari în gândire adică deschiși către tot ce e potrivit, firesc, frumos  în divin și uman, fie lumină sau întuneric… De fapt, Totul e Unul, Unul e Totul…

Unii spun că trebuie să simți cu inima, nu cu mintea… Oare așa să fie? Înțelepciunea zoroastriană mi se pare un corolar spiritual potrivit la multele urări pe care, cu sinceritate, vi le adresez pentru 2012: ”Dacă semeni cerul cu sămânța dorinței, chiar dacă va răsări, nu va crește altceva în afară de imposibil”.

Un 2012 fericit, sănătos, liniștit și… responsabil!

Un gând: “De ce mi-e frică de iubire?”

Un gând: “De ce mi-e frică de iubire?”
Un gând: “De ce mi-e frică de iubire?”

de Elis Durica ♥

O caut de mult, am găsit-o în locuri diverse şi în oameni surprinzători, ma fascinează, mă atrage, îmi scaldă sufletul într-o căldură ireală, tandră şi diafană… zâmbesc şi plutesc în timp ce o invoc, mă hrănesc cu toată fiinţa mea din ea… de ce mi-e frica de iubire? … abandonul total mă lasă fără suflare, gândul că El ar putea să răspundă la fel e aproape insuportabil… simt că se trezeşte în mine femeia şi ispita, inocenta şi seducătoarea, înteleapta şi vrăjitoarea… oare nu mi-e frică de mine? Oare nu eu sunt iubirea? Din ce hău al sufletului se ridică? Cu ce taine înfiorătoare mă îmbie? Ce promisiuni tentante îmi picură în ureche? Într-o zi voi fi înţeles ca iubirea sunt Eu… şi că pe El l-am purtat mereu în adâncul din mine, aşteptând un răsărit de soare care să îi lumineze calea spre inima mea…

Evoluţia Pământului şi timpul (irosit pe drumul) iluminării

Evoluţia Pământului şi timpul (irosit pe drumul) iluminării
Evoluţia Pământului şi timpul (irosit pe drumul) iluminării

de Florentina Fulop ♥

Avem atâtea teorii legate de iluminare, fiecare cărare duce spre același punct – desăvârșirea. Putem alege orice cărare ni se potrivește, atâta timp cât rămânem lucizi.

Teoria conform căreia în apropierea anului 2012 lucrurile se schimbă și mare parte din noi vor “arde” etape de dezvoltare m-a pus pe gânduri. Dacă eu cred în varianta vieții materiale întru desăvârșirea sufletului/spiritului, atunci cum se potrivește această teorie, a schimbării de vibraţie, credinței mele? Teoria este exprimată de persoane în care mă încred și totuși nu pot să nu mă întreb care ar putea fi puntea între cele doua credințe?

Mă gândesc că, așa cum sufletul meu este într-o simbioză cu trupul, așa și Pământul are o simbioză cu un suflet întrupat în el pentru desavârșire. Poate Pământul a învățat, a evoluat, iar sufletul lui este pregătit pentru nivelul următor. Dar ce face acest Pământ de unul singur în acel alt nivel – oare are nevoie și de oameni? Sau poate că ar trebui să studiez un pic de geologie pentru a putea da o formă cât mai inteligibilă acestei idei…

Și, totuși, dacă mergem pe acest fir, putem ajunge la concluzia că respectiva creștere de vibrație – ce îi urcă pe oameni cu liftul înspre iluminare – se datorează evoluției spirituale a planetei (a corpului planetar). Dar sufletul omului, ce accede atât de repede la acest nivel, nu este oare defavorizat de “arderea” unor etape ale evoluției? Mintea mea încearcă să cuprindă această idee prin paralelismul din viața materiala, pe care o poate întelege cel mai bine, şi drept urmare mă gândesc că noi, în secolul XXI, nu știm cum să coasem o haină – dar asta nu înseamnă că nu cunoaștem procesul de producție; deși nu am experimentat, nu avem experiența confecționării a o multitudine de obiecte, totuși le folosim pentru o existență mai ușoară, pentru a nu mai pierde timpul și pentru a fi mai mult axați pe  gândire, conceptualizare, spiritualitate. Este un fel de dilatare a timpului prin utilizarea unor invenții pentru care alții au pierdut timp și pentru care noi nu mai suntem nevoiți să pierdem timp. Și atunci oare spiritele nu mai au nevoie de toate etapele experiențiale în acest plan pentru a ajunge la desâvârșire? Parte din experiențele sufletului, pentru că au fost experimentate de atâtea generații de suflete, deja sunt înscrise în ”ADN-ul” spiritelor și sunt transmise și celor ce nu au trecut prin ele? În noi sălășluiesc oare suflete ce deja au transmisă “genetic” informația experimentată și este ca şi când ar fi experimentat-o deja? Până la urmă spiritul este parte a aceluiași întreg, atunci de ce să nu credem că întregul “a trăit”  deja experiența, a evoluat, iar acum are nevoie de altă fațetă a universului pe care să o experimenteze întru desăvârșire?

Încerc să-mi imaginez un timp în care vom fi capabili să accesăm toate scrierile de pâna acum, ale marilor gânditori, fără a fi nevoiți să știm să citim… Așa cum, acum, putem accesa o carte în format digital… fără a ne deplasa din casă. Oare dacă facem un paralelism între această idee și ideea dezvoltării spirituale putem ajunge, logic, la concluzia că este posibilă această dezvoltare spirituală – într-atât încât să putem accede informațiile din nivelele superioare spirituale fără ritualuri, concentrări, ore în şir de meditație etc?

Dacă ne lasăm imaginația să lucreze putem oricând să gasim căi de legatură între credințele noastre și credințele altora, dar oare aceasta este sau va fi calea spre iluminare?

Manipularea, dincolo de regulile comunicării

Manipularea, dincolo de regulile comunicării
Manipularea, dincolo de regulile comunicării

de joannaprymo ♥

Fiecare zi e uimitoare, plină de informaţie…izvorâtă din întuneric sau din lumină, minutul devenind o provocare spre cunoaştere. În spatele banalităţii stă, de multe ori, un adevăr întunecos sau poate unul plin de iubire. Lupta de a şti prin simţire se desfăşoară în fiecare dintre noi, la toate nivele..conştient…subconştient… inconştient.

Pândind ca un perfid bandit, stă cuminte duşmanul, pregătit oricând să fure ”identităţi”,stări şi simţiri. Da… despre manipulare aş dori să vorbesc astăzi, observaţiile făcute fiind destul de vechi, totuşi. Acum câteva zile urmăream un documentar împreună cu câţiva prieteni. Ce expunea acel film… nu are o mare importanta – modul lui de prezentare şi scopul fiind relevante. Încă de la începutul vizionării/audierii, mi-a creeat senzaţia că sunt într-o aulă universitară de mare prestigiu, în faţa unui profesor-doctor academician. Construcţiile lingvistice folosite erau muuuult prea ”sofisticate” pentru publicul căruia i se adresa acel documentar. Prima mea reacţie launtrică a fost de genul… ”wow, ce deştepţi sunt alţii şi ce… în urmă sunt eu”. Deşi nu înţelegeam mare lucru, m-am încăpăţânat să urmăresc până la capăt… când , ce să vezi?! Surpriză!!! Limbajul academic încetează a mai fi folosit… locul său fiind luat de unul accesibil prin care se transmitea un ”oarecare” mesaj.

La finalul documentarului, o parte din reacţiile din jurul meu au fost asemănătoare cu prima mea reacţie launtrică… ”ce tare a fost nenea… ce deştept, cult, citit e… se vede că ştie ce spune”. Cea mai importantă reacţie a fost ”cu siguranţă, are dreptate în ceea ce spune!”. Cu alte cuvinte, deşi oamenii din jurul meu nu înteleseseră mare lucru din brambureala ”academică” prezentată, ei au decis că mesajul din final, transmis într-un un limbaj accesibil… este adevar absolut!

Genul acesta de manipulare mi se pare extrem de interesant – mai ales acum, când toţi ne dorim să cunoaştem iar… cunoaşterea. Din păcate, pentru mulţi dintre noi, proba „ştiinţei” o reprezintă numărul de formulari ”sofisticate” folosite în discurs. Cu cât eşti mai alambicat în exprimare… cu atât eşti considerat mai aproape de adevăr, mai evoluat.

Câte forme ia şi până unde poate ajunge manipularea?!

Ştiam că în orice tip de comunicare, pentru a avea eficienţă, trebuie adaptată forma de transmitere a mesajului la nivelul de receptare al interlocutorilor sau al spectatorului. Am crezut că neîndeplinirea acestei condiţii duce la eşecul comunicării… Dar, se pare că poate avea un rezultat mai interesant – manipularea. Probabil ca mulţi dintre cei care vor citi vor spune ”eu nu sunt atât de involuat astfel încât să cad într-o asemenea capcana”. De fapt, fiecare dintre noi este unic – dar fiecare are şi tipul lui de manipulat / manipulator.

Căutătorul, între divin şi prăbuşire

Căutătorul, între divin şi prăbuşire
Căutătorul, între divin şi prăbuşire

de Sanda Georgescu ♥

Lumea ascunsă a celor care au ştiut din toate timpurile mai multe decât ceilalţi a stârnit suspiciune, nedumerire, invidie şi chiar ură. De ce? Ar fi bine să ne întrebăm.Oare să fie ignoranţa care ne face să ne temem de tot ceea ce depaşeşte puterea noastră de înţelegere? Să fie nemulţumirea sufletului nostru, care ar dori şi el să-şi exprime dorinţa de evoluţie dar pe care-l îngropăm în dorinţele noastre de vibraţie mai joasă? Să fie puterea celui care cunoaşte şi pe care-l invidiem pentru asta? Poate toate laolalta… şi altele în plus!

Referitor la reţinerea unora faţă de ezoterişti, în general…Să nu vă mire că în ultima vreme este o deschidere către marea massă. Dacă observi atent, în toate domeniile este o tendinţă de a informa publicul. Şi în medicină s-au făcut emisiuni şi s-au editat lucrări de informare a marelui public. Psihologia, care nu este un domeniu la îndemâna oricui, are reviste, emisiuni şi expoziţii pe profil. Şi aş putea continua încă mult… Cred că dezvoltarea pe care a luat-o acest tip de comunicare este fără precedent şi fiecare încearcă să transmită ceva celuilalt.

În materie de ezoterism şi de spiritualitate, în general, lucrurile sunt mai sensibile. Cred că, de fapt, omul a rămas agaţat undeva şi are de ales între a dezvolta mai departe tehnologiile sau să se întoarcă în interiorul lui şi să se dedice împlinirii cerinţelor structurii sale intime, superioare. Unii spun că nu mai este timp şi cei ce ştiu multe au deschis puţin portiţa ca să vedem de fapt şi acest tarâm – atât de misterios dar atât de… al nostru. Pe de altă parte şi ezoteriştii – şi alte persoane preocupate de domeniile acestea – sunt tot oameni – au şi ei slăbiciunile lor, iar poate unii sunt mai puţin bine intenţionaţi. Tărâmul este alunecos şi trebuie avută mare grijă! O posibilitate, în acest sens, ar fi sa dai atenţie inimii tale şi mesajelor sufletului tău.

Şi mai este ceva – acea dilemă a tuturor celor care vor să cunoască mai mult… Să mă explic. Fiecare am pornit şovăitori şi cu multe întrebări. În momentul în care am început să mă rog şi să cred, am ştiut că nu mai este posibil drumul înapoi şi că întrebările şi căutările vor fi până la sfârşitul vieţii. Cred că este în firea omului să iscodească pentru a şti mereu mai multe – şi să experimenteze, are în el asta! Dorinţa de a afla…

Gândiţi-vă cât de greu o fi fost pentru primii exploratori, cu mijloacele lor rudimentare, să  descopere alte ţinuturi, de fapt alte lumi… Am văzut un documentar despre „Drumul ceaiului”, care durează un an  – ce pericole, ce ţinuturi aride – şi totuşi a fost parcurs în fiecare an!

Omul este creaţia lui Dumnezeu şi eu îl văd plin de cutezanţă, spirit de sacrificiu şi credinţă. Dar la fel de adevărată este laşitatea omului,ura, realitatea razboaielor nimicitoare, distrugerea animalelor şi pădurilor – a însăşi planetei care ne este cămin. Câteodată mă întreb câtă răbdare vor mai avea cei de sus cu noi… Probabil că reprezentăm ceva care merită să existe – fiindcă altfel, logic şi meritat, am fi dispărut de mult.

Ezoterişti sau profani, oameni de ştiinţă sau simpli căutători ai misterului,   cred că atunci când încercăm să explorăm alte tărâmuri ale planetei noastre sau de pe altele, lumi mai puţin cunoscute din lăuntrul nostru sau din spaţiul divin, trebuie să păstram legatura permanentă cu Cel ce ne-a creat – aşa cum alpinistul nu dă drumul frânghiei – ca să nu se prabuşească în hăuri. Din păcate uneori, chiar ezoterişti sau savanţi fiind, scăpăm frânghia… şi nu pierdem doar oricum-trecătoarea viaţă – ci poate şi nemuritorul-suflet. De fapt, dilema căutătorului, sau poate chiar a omului, este dacă acea coardă va ţine sau nu… fiindcă el a fost încă de la început hotărât să o forţeze la maxim…Fotografie de Dragos Dumitriu

Sensul pierdut al lui dumnezeu-Omul

Sensul pierdut al lui dumnezeu-Omul
Sensul pierdut al lui dumnezeu-Omul

de Vaatenen ♠

 Cine consideraţi că a avut mai multă putere asupra lumii: Dumnezeu, Îngerii Căzuţi sau dumnezeu-Omul? Printr-o atentă observare a textelor scrise şi interpretate de Om vom vedea intenţia acestuia la adresa Stapânului sau, de ce nu, a Stapânilor. Prin faptul ca nimeni nu şi-a clarificat la nivel de conştient originea intrarii în corp de “carne” şi “apă lepădată” se poate înţelege că nimeni nu a dorit ca “omul” să conştientizeze trecutul.

Vă întreb: cum recunoaşte Fiul pe Tatăl lui? Se spune că nici un om nu a cunoscut Numele şi adevăratul Chip al Domnului. Să se fi mers pe ideea că atunci când “ŞTII” adevărul despre tine, nu mai poţi fi prostit?…

Întreb: cine îl invocă pe Dumnezeu… nu omul?! Cine răspunde în numele lui Dumnezeu, nu omul? Cine spune că omul este îndumnezeit, nu omul? Deci, cine este stăpânul omului, chiar în numele Domnului, nu omul?!

Cine spune să faci ce spune popa, nu ce face popa, nu omul? Cine adună suflete în numele Domnului, nu omul? Cine promite în numele Domnului, nu omul? Cine vorbeşte în deşert, dar şi în casa Domnului (construită tot de om!), nu omul? De ce atâtea promisiuni în numele Domnului?

Cine afirmă că Domnul împlineşte lucrarea Lui prin oameni, nu omul?

Dar de ce nu vin acum, pe pământ, un Heruvim, un Înger, un Arhanghel?…

Omului i se arată tot timpul în vis sau în viziuni toţi supuşii Domnului. Şi se mai spune că va veni într-un timp anume, la sfârşitul unor vremuri… care vremuri?

De ce omul caută sa încheie contracte cu… omul? De ce omul caută siguranţă la… om?

Concluzia mea este că toate afirmaţiile dar şi întrebările de mai sus – şi multe, multe altele – demonstrează că omul nu-şi mai găseşte sensul existenţial. Şi mai ştiu că în astfel de cazuri, cel ce se expune cu astfel de afirmaţii sau întrebări poate fi (sau va fi) înlăturat de oameni… în numele Domnului.

Dar oare nu se spune din bătrâni “ce iţi iese din gură îţi pică în sân”?

Şi nu se spune, din vremea celor şi mai bătrâni, că “omul este făcut din păcat”?

În fine, se poate trage o concluzie pământească: să nu superi omul… că-ţi dă în cap cu Domnul!

Idee de moment: “Eu sunt… tu!”

Idee de moment: “Eu sunt… tu!”
Idee de moment: “Eu sunt… tu!”

de Laura Averchi ♥

 Opinii contrare… Nu am răspuns nimănuia urât şi nu mă deranjează părerea ta, nici faptul că-mi cataloghezi drumul meu spiritual sau nu, e treaba ta… eu îmi spun părerea mea, tocmai pentru că respect celelalte păreri. Fiecare îşi trăieşte propria lui experienţă şi are propriile lui convingeri în funcţie de experienţele vieţii lui. Nici prin cap nu-mi trece să-mi dau eu cu părerea în sensul impunerii cu forţa a unui adevăr al meu… Fiecare îşi exprimă adevărul (lui) şi totul este legat, la un nivel mult mai subtil, la întreg… Ştiu că toţi suntem manifestarea UNULUI, dar suntem diverşi – ”diversitate în unitate”; eu nu pot să te etichetez şi ştiu că e mult loc sub soare… Pentru fiecare… Mă simt liniştită aşa cum sunt – şi în realitatea mea sunt exact aşa cum trebuie şi unde trebuie… Nu aştept de la nimeni ceva care să-mi mângâie ego-ul – pentru că nu mai vreau să am egou. Eu mă consider o picătură din tot, nu mă mai consider separata… Îmi place să mă scald în iubirea divină şi chiar dacă îmi spui părerea ta contrară eu iţi trimit tot iubire… Pentru că încerc să învăţ lecţia iubirii necondiţionate… Atunci când răspunzi cuiva apărându-ţi opinia proprie cu înverşunare,este un semn de neacceptare a ceea ce eşti…nu putem respinge nimic ce nu a fost atras mai întâi, acel lucru care ne deranjează la celălalt este o oglindire a noastră – şi tocmai aceasta forţă este cea care ne-a atras… Eu am vorbit cu “eu” tocmai pentru a nu-i deranja pe ceilalţi şi nu pentru a impune părerea mea ca un adevăr de necontestat; nu-mi permit aşa ceva şi îmi respect interlocutorii.

Studiind fizica cuantică mi-am dat seama de relativitatea lucrurilor şi de percepţiile noastre… Cât despre religii, e treaba lor – eu vorbesc din experienţa proprie, pentru că mi+am dat seama că mă interesează ce înţeleg eu şi ce experimentez eu. Nu atac nici una… vorbesc prin prisma propriei mele simţiri… Încearcă puţin şi tu DETAŞAREA şi imparţialitatea – ştii ce bine este!… În fond, crezi că nu sunt pe un drum spiritual? Ai dreptate!… Crezi că sunt pe un drum spiritual? Şi atunci ai dreptate… pentru că, dragul meu, în propriul tău univers DOAR PROPIUL tău adevăr e valabil…

Şi nu lua nimic ca un atac la persoană…eu sunt tu! Legea oglindirii…

 Fotografie de Dragos Dumitriu

O idee de moment…

O idee de moment…

Un frumos text al Florentinei Fulop mi-a dat ideea inaugurarii unei rubrici zilnice, realizată cu contribuţia colaboratorilor site-ului. Astfel, în fiecare zi îşi vor găsi locul aici gânduri, cugetări, idei, ipoteze sau, mai corect spus, frânturi ale inspiraţiei creatoare, confetii ale acestui spectacol enigmatic numit poate excesiv de dramatic spiritualitate.

 

Rubrica debutează cu textul Florentinei Fulop, iar în zilele ce urmează voi publica din materialele pe care le-aţi trimis ca şi comentarii – sau le veţi trimite pe pagina „O idee de moment”. Precizez că şi la titlul acestei rubrici m-am gândit mult, dar ce-a mai bună idee mi-a dat-o tot Florentina, cu al său final sincer: „Vă rog nu aruncaţi cu pietre dacă se poate, am simţit doar nevoia să împart această idee de moment a mea cu voi.”

 

 Este minunat să trăieşti!

de Florentina Fulop

Fotografie de Dragos Dumitriu Pare atât de grea existenţa aceasta, suntem învăţaţi că este foarte greu să faci faţă “greutăţilor” vieţii şi totuşi este atât de minunat să TRĂIEŞTI. Dupa o uşoară reflexie asupra existenţei noastre, mi-am imaginat spiritul înainte de întrupare, hoinar într-un plan universal plin de iubire, fără sfârşit şi fără început, într-un plan guvernat de legi greu de pătruns de mintea raţională, în care binele şi răul nu există în care emoţia fizică este citită în “cărţi” fără posibilitatea de experimentare. Acest spirit conectat la tot şi la toate, neindividualizat, fără posibilitatea de a avea propriile trăiri separat de existenţa a altceva, prezent în trecut, viitor şi prezent – în acelaşi timp “conştient” de tot şi toate. Pentru noi, oamenii, pare atât de minunată această stare şi tânjim după ea, pentru că nu o avem şi atunci oare spiritul nu tânjeşte şi el după singurul lucru pe care nu îl are, nu îl experimentează, ce pare înfricoşător şi anume experienţa trăirii finite, separate, individuale, experienţa dualităţii. Dintr-o dată “copacul cunoaşterii” a căpătat pentru mine alt sens, mă gândesc că, poate, este pentru spirit ceea ce pentru noi este elixirul tinereţii veşnice. Poate “pomul cunoaşterii binelui şi răului” este un fel de iniţiere pentru spirit în lumea finită, foarte greu de atins de majoritatea spiritelor, poate este modalitatea de întregire, de atingere a perfecţiunii prin cunoaşterea a tot ce există, inclusiv a finitului prin existenţa materială. De când am aflat de existenţa ego-ului am urmărit modul în care văd ceilalţi egoul şi mulţi dintre noi încearcă să scape de el, trăind senzaţia că e murdar, dar mă intreb dacă nu cumva ego-ul este poarta spre perfecţiunea spiritului. Este minunat să TRAIEŞTI, să simţi că “astăzi” se termină pentru a începe “mâine”, să simţi durerea, minunata durere, care probabil nu este traită decât în acest plan, să fii tu cu tine doar fără a simţi că faci parte din tot şi toate, să te zbaţi în mocirla căutând continuu răspunsuri la întrebări simple fără a le ştii dinainte cheia. Să simţi prin venele tale tot ce te înconjoară într-un mod atât de primitiv fără a fi capabil să transmiţi şi celorlalţi trăirile tale întocmai, fără ca ceilalţi să simtă ca tine. Să ai propriul tău adevăr de care să fii convins – în afara adevărului universal. Să fii pur şi simplu rupt de iubire şi armonie şi să încerci continuu să o regaseşti prin propria încercare.
Această idee mi-a venit pur şi simplu gândindu-mă la viaţă, la suferinţă, la trecut şi viitor şi e minunat că îmi pare posibilă pe cât îmi pare şi imposibilă. Probabil au fost mulţi gânditori de seamă ce au reflectat pe tema aceasta, din păcate eu încă nu i-am citit – dar îi voi citi cu siguranţă, pentru că e atât de MINUNAT SĂ TRĂIEŞTI, individual, şi să trebuiască să AFLI, ce gândesc, ce au gândit alţii – fără sa ştii dinainte.