Category Archives: Pastilele Supranaturalului

Lilith, prima femeie, mama demonilor (V) Fascinația întunericului și astrele

Lilith, prima femeie, mama demonilor (V) Fascinația întunericului și astrele

Deschid capitolul creațiilor artistice occidentale în care o regăsim pe Lilith cu marele poem Beowulf.

Cercetătorii susțin că Lilith este nenumita mamă a monstrului Grendel, demonul seducător “vechi de când lumea” care a dus în păcat generații de regi și nobili, creând monștri, Grendel fiind unul dintre aceștia.

Poemul a fost scris în insulele britanice ale primelor secole medievale, la granița culturilor nordice, germanice, celte și creștino-iudaice. Seducătoarea este descrisă doar ca un demon al apei, apropiindu-se deci de sirene sau lamii. Mai mult, în poem se spune că Grendel este urmașul lui Cain, alături de o mulțime de făpturi demonice – goblini, uriași, monștri. Ceea ce ne trimite la legenda lui Cain care, după abominabila faptă, a fost preluat de Lilith și învățat despre puterea sângelui.

La fel s-a întâmplat cu șirul de regi pe care mama lui Grendel i-a sedus și cu care a procreat o rasă “blestemată de Dumnezeu ca și tatăl lor, Cain, pe veci opunându-se lucrărilor Lui”…

  

Șarpele Evului Mediu și recunoașterea de către Papă

 

 Lilith apare în primele sculpturi și picturi încă din perioada protorenașterii în fresce și sculpturi referitoare la momentul ispitirii. Ea este seducătoarea, cea care o îndeamnă pe Eva la păcat. În toate operele renascentiste este preluată tema rabinică și ulterior Kabbalistică, de care am vorbit în episodul trecut, a lui Lilith ca șarpele Edenului. Femeie șarpe este pentru Hyeronimus Bosch sau pentru marele Tițian… Totuși, în unele fresce, cum ar fi cele a lui Meister Bertram  din Minden sau a lui Hugo van der Goes, trupul ei este reptilian, nu de șarpe. Read the rest of this entry

Lilith, prima femeie, mama demonilor (IV) Un demon planetar – și în sângele nostru!

Lilith, prima femeie, mama demonilor (IV) Un demon planetar – și în sângele nostru!

Cunoașterea lui Lilith seamănă cu privitul în abis – fascinație, pericol, taine ascunse, o pierdere a noțiunilor trecut și viitor. După ce am văzut o evoluție contradictorie, din timpurile imemoriale ale Sumerului și până în prezentul spiritualității poporului ales, am putea, pe bună dreptate, să ne întrebăm – de ce atâta interes pentru un personaj malefic?

Ei bine, tocmai despre acest interes ciudat, misterios, vom vorbi în cele ce urmează.

Lilith reprezintă pentru spiritualitatea universală o amenințare dar și un fruct oprit. Poate fi înțeleasă ca un egregor al sufletelor întunecate – sau al părții întunecate, periculoase, din fiecare suflet. Ca un îndemn la nesupunere, la a încerca exact contrariul a ceea ce e convențional. Dar, pentru culturile antice și medievale a fost pericolul care provine… dintr-o alternativă necontrolabilă.

Ciudata variantă egipteană 

Poate cea mai ciudată ipoteză, asupra căreia voi reveni la un capitol dedicat răzvrătiților divini, este aceea că Seth, zeul întunecat și rebel, devenit din pereche și călăuzitor al soarelui, simbol al răului, ar fi… femeie. Unii cercetători fac o apel la unul din înțelesurile cuvântului în egipteana faraonică – și anume… Doamnă, Stăpână! Deși pare ciudat, totuși personal iau în seamă această idee întrucât se leagă de o altă teorie pe care am susținut-o pe site, aceea a haosului feminin (generator). Chiar dacă susțin în principal teoria feminului întunecat reprezentat prin Hathor-Shekhmet, sau femininul întunecat benefic, Nephtys, ideea divinității întunecate periculoase reprezentată de Seth, “Stăpâna” este de luat în seamă. Vă voi invita să discutăm mai pe larg acest subiect după ce voi publica materialul despre care vorbeam mai sus, dar și cel despre Asherah, perechea ascunsă a… monoteismului evreu. Read the rest of this entry

Nemuritoarele Sânziene şi Drăgaica (III) Dovada că Marea Zeiţă e printre noi?

Nemuritoarele Sânziene şi Drăgaica (III) Dovada că Marea Zeiţă e printre noi?

Revin cu ultima parte a analizei uneia dintre cele mai frumoase legende din fabulosul teritoriu al confluențelor de culturi, religii și tradiții care este România. Mă refer la sărbătoarea și legenda Sânzienelor și a Drăgaicei. În cazul de față, după ce am analizat în două episoade anterioare Sânzienele a venit și rândul Drăgaicei. Din fericire, cred că plasarea înainte de acest episod a articolelor despre Lilith și despre Maria va face mai interesantă dar și mai clară expunerea despre Drăgaică.

De fapt, vorbim de Sânziene sau despre Drăgaică? Doar în câteva mituri Sânzienelor li se spune Drăgaice, confundându-se cele două personaje mitice. Majoritatea miturilor fac o diferență și consideră Drăgaica drept un personaj singular printre zâne, un fel de conducătoare a Sânzienelor, aleasa zânelor, cea mai frumoasă dintre (i)ele. În opinia mea, Drăgaica este o individualitate… Read the rest of this entry

De la biblica Maria la Regina Cerului, un parcurs al credinței sau al ereziei?

De la biblica Maria la Regina Cerului, un parcurs al credinței sau al ereziei?

Motto: “Există un rău egal în amândouă ereziile: atunci când oamenii înjosesc Fecioara și atunci când, dimpotrivă, ei o slăvesc peste măsura cuvenită”

Sf. Epifanie al Ciprului

 

Apropierea de Divinitate este țelul declarat al tuturor religiilor, credințelor și chiar al multor societăți inițiatice. Cu toate acestea, pașii pe care-i fac aceste instituții spirituale sunt mai mult către creșterea unei individualități puternice, a unei supremații, decât a dezvoltării unei conștiințe a credinciosului ori inițiatului în spiritul unei apartenențe la aceeași specie – cea umană – și deci a dreptului fiecăruia de a avea o credință și chiar o revelație.

Dar cred că un fapt constatat de toată lumea – omul nu poate înțelege și accepta dreptul la libertate de gândire și mai ales de credință al semenului său. Și atunci, rămâne o singură soluție – aceea a unei unice Divinități care să cuprindă ce are omenirea – întrega omenire – mai sacru, mai bun.

Ar mai exista o variantă – aceea bazată pe realitatea că omul nu știe de vorba bună, ci doar de frică. Aplicând acestă axiomă, de ce se teme cel mai mult omenirea, întrega omenire?! Răspunsul ar fi simplu, fiindcă aceasta mare teamă e moartea. Dar, cum ar arăta o lume cu o divinitate supremă – Sacra Moarte?!

Dar și în varianta binelui și sacrului pentru fiecare om răspunsul e simplu – Viața. Ori, care simbol – și personaj real – este mai universal, mai ubicuu prin sacraliatatea-i universală, decât mama? Read the rest of this entry

Lilith, prima femeie, mama demonilor (III) Imposibila seducţie – demonul şi Creatorul

Lilith, prima femeie, mama demonilor (III) Imposibila seducţie – demonul şi Creatorul

Motto: “Moartea prin femeie, viața prin femeie”

Sf. Augustin

 Cea mai fascinantă, dar și terifiantă parte a istoriei lui Lilith o găsim în sursele ebraice. Chiar una din variantele numelui Lilith se spune ca vine de la evreiescul Layla – noapte, pronunția veche fiind “Lâlaa”.  Dată fiind însă vechimea personajului mitologic, îmi permit să cred că mai curând termenul evreiesc pentru noapte vine de la Lilith.

Așa cum afirmam în primul episod, Lilith este un personaj a cărui existență s-a încercat a fi acunsă . De aceea ea apare cu numele în destul de puține lucrări. Scurte mențiuni apar în Manuscrisele de la Marea Moartă, în scrieirile lui  Jeremiah Ben Eleazar, în Ghemara talmudică (comentarii ale Talmudului), în unele Midrash-uri (completări explicative ale unor pasaje din Talmud), în Alfabetul lui Ben Sira, în Zohar și în diverse texte ale kabbaliștilor dar și în folclorul evreiesc pe o perioadă ce se întinde din antichitatea captivității babiloniene și până în epoca modernă.

Dar, pentru a merge pe urmele acestui personaj ascuns de istoria oficială voi intra pe tărâmul speculației mistice… acceptate. Mă refer la recunoscuta știință a Kabbalei. Ei bine, cu toate că sumerienii pot fi considerați inventatori ai scrierii (parțial) fonetice, învățătura adevărată, cea pentru castele sacerdotale, s-ar fi transmis pe cale orală.

La fel se vorbește de originile Kabbalah; acestea ar depăși vârsta cunoașterii scrise și s-ar pierde undeva la izvoarele ideii Divinității de a crea umanitatea. De aceea atributul “revelată”, alăturat Kabbalei de Michael Laitman dar și de alți kabbaliști, tinde să reamintească studioșilor de misterul și sacralitatea celor transpuse în texte. Read the rest of this entry

Lilith, prima femeie, mama demonilor (II) Sacra Curvă a Babilonului

Lilith, prima femeie, mama demonilor (II) Sacra Curvă a Babilonului

Moartea unui popor, nașterea unei religii

Sumerul, marele civilizator al lumii vechi, și-a făcut datoria socială și religios-spirituală – a oferit exemplul unui stat extrem de bine organizat, cu un regim de administrare dur, potrivit unei dezvoltări rapide. Pe plan spiritual, sumerienii lasă în urmă nu nu numai o scriere extreme de avansată dar și un sistem religios complex – cu divinități, cu supraoameni mesianici, cu demoni – un întreg edificiu spiritual, religios dar și mistic, ce avea să fie fundamentul aproape tuturor religiilor – până în zilele prezentului. Mai ales în zilele prezentului.

Această transmitere a ideilor de acum cinci-șase mii de ani s-a făcut prin intermediul semiților, mai ales al triburilor evreiești. Istoria acestei moșteniri spirituale e cu atât mai ciudată cu cât sumerienii, a căror origine se limitează încă doar la supoziții, nu erau de neam semit. Ei ajung într-o Mesopotamie locuită de populații semite, se dezvoltă în câteva așezări urbane  și, în cele din urmă, sunt asimilați de (băștinașii) semiți. Limba, ca și poporul sumerian, dispare din peisajul cotidian. Dar, foarte interesant, sămânța civilizatoare rămâne la nivelul religiei. Astfel, semiții preiau legendele sumeriene și folosesc mai departe sumeriana ca limbă sacerdotală, în care se desfășurau ritualurile – limba pe care o ascultau zeii.

Evreii, cel mai spiritualizat dintre popoarele semite, sunt considerați de unii cercatători drept urmași de drept ai sumerienilor. Ei preiau câteva teme mari al Sumerului și le propun ca fundamente ale propriei revoluții religioase.

Cosmogonia, Potopul și legenda lui Noe, salvatorul messianic, alungarea din Rai și multe alte teme mai mult sau mai puțin majore trec din mistica sumeriană în religia lui Israel. Read the rest of this entry

Căutarea şi limitările Supranaturalului, tabuurile religiei oficiale

Căutarea şi limitările Supranaturalului, tabuurile religiei oficiale

Am citit pe acest site intervenții ce m-au încântat atât prin înțelegerea fenomenului dezbaterii de idei și argumente, dar și datorită susținerii cu eleganță și curaj a unor opinii contrare cu ale ale autorului. Ei bine, o asemenea intervenție a unei distinse doamne m-a făcut să abordez o temă pe cât de importantă, pe atât de controversată: metoda de lucru în cercetarea Supranaturalui.

Așa cum am spus și cu alte ocazii nu sunt de acord cu multe apariții care promovează, fără suport documentar, chiar fără vreo argumentație logică, tot felul de teorii bombastice. Mai mult, cei ce promovează asemenea toxine informaționale le propun ca adevăruri clare, în general ascunse de oculte conspirații mondiale; nu există nici măcar o umbră de îndoială în respectiva “dezvăluire”, sau vreo urmă de bun simț în a se exprima (parțial) dubitativ sau interogativ – sau în a prezenta chestiunea ca pe o ipoteză. Aforismul lui Goebels – “Cu cât minciuna e mai mare, cu atât e mai credibilă” are valoare de principiu pentru acești impostori.

Există însă o tentație a unei dialectici împinsă la limita cunoașterii exacte, probate. O argumentație bazată pe ipoteze. Și, după părerea mea, un asemenea stil de lucru nu este greșit – cu o singură și obligatorie condiție: aceea de a declara ipoteza ca atare, nu ca un adevăr demonstrat. De altfel, corectitudinea dar și eficiența unei asemenea metode de lucru au fost dovedite în mai multe cazuri – cel mai strălucit fiind cel al vizionarului arheolog (amator) german Heinrich Schliemann – cel ce a transformat miturile homerice în adevăruri demonstrate. Read the rest of this entry

Lilith, prima femeie, mamă a demonilor, soția Întunericului și a Luminii (I)

Lilith, prima femeie, mamă a demonilor, soția Întunericului și a Luminii (I)

Lilith este, după părerea mea, cel mai interesant și mai contrastant personaj mitologic. Demon, zeiță, supraom, vampir, vrăjitoare, ea este în mitologie prima femeie – iar în religii – primul nume ce s-a încercat a fi șters. Trecerea ei prin istorie o nominalizează fie ca și fatala Curvă a Babilonului, fie ca și Maria Magdalena…

Din prima femeie Lilith devine mama demonilor. Lilith este regina din Saaba dar este și la originea vampirilor. Lilith este un demon de care comunități întregi se tem și se apară de mii de ani – până în ziua de azi, în timp ce alte comunități o cinstesc și o numesc protectoare. Lilith era considerată un demon ucigaș de nou-născuți și de femei lăuze, iar astăzi e considerată și onorată ca primul simbol al feminismului.

În fine, legendele ebraice o menționează ca prima rebelă, înaintea lui Lucifer, prima  care a îndrăznit să rostească Numele Lui, tocmai pentru a-I încălca porunca și a se opune creației, devenind apoi perechea diavolului, în schimb Kabbalah vorbește de aceeași demonică rebelă ca fiind pentru o perioadă… soția lui Dumnezeu!…

Un personaj fascinant dar și terifinat, în orice caz purtător al unei teribile vibrații a neliniștii. Tocmai aceste contraste totale, această rebeliune veșnică te fac să te întrebi dacă e vorba de damnare justificată sau de o mare nedreptate a memoriei umane și divine. Simt, deci, nevoia unei explicații apropierii mele de Lilith.

Sunt momente în viață pe care le numim majore. Sau de răscruce. Sau, pur și simplu, momente care îți schimbă viața. Un asemenea moment am trăit eu atunci când am cunoscut-o pe Lilith.

Câțiva inițiați în tainele artelor secrete m-au întrebat de ce nu încerc să depășesc faza cunoșterii din cărți și să mă apropii pe căile artelor oculte – fiindcă vorbim de un personaj din această zonă. Adevărul este că poate singura experiență stranie, de care sunt sigur că s-a petrecut – și drept urmare am povestit-o în câteva rânduri – a fost legată de Lilith. Nu pot spune că m-a marcat – dar, în mod sigur, m-a încurajat. De aceea sunt sigur că această cale, prin memoria scrisă, este cea care îmi e potrivită, sau poate hărăzită. Read the rest of this entry

Necunoscuții și stranii primi ani ai unui geniu – Helena Petrovna Blavatsky

Necunoscuții și stranii primi ani ai unui geniu – Helena Petrovna Blavatsky

Articolul de față a pornit de la o carte. O carte scrisă în timp dar dată tiparului de curând de o pasionată a spiritului – doamna Irina Cupe. Efortul filologului român stabilit la Londra a meritat fiindcă o nouă carte despre viața marelui om de spirit Helena Petrovna Blavatsky va merita întotdeauna – indiferent câte alte mii s-ar fi scris până atunci.

 “Scurta introducere în Teozofie” prezintă pe scurt atât bazele acestei interesante doctrine și sistem de gândire, dar face și o trecere în revistă a principalelor momente biografice.

Spuneam că am dorit să plec de la recenzia acestei cărți. Ulterior însă mi-am schimbat decizia. Am ales să scriu în acest articol doar despre copilăria șI adolescența Helenei Blavatsky, pentru că de aici pleacă totul – elemente de dezbatere, mister șI controversă – în fond, chiar trei caracteristici ale viitorului demers spiritual al marii ocultiste.

Helena s-a născut în nefastul an 1831, primul an a marii epidemii de holeră ce avea să îndolieze întreaga Europă.

Data nașterii, noaptea dintre 30 și 31 iulie, era și ea semnificativă pentru vechile credințe ruse – legată fiind de cifra 7. O cifră cu puteri magice – iar copii născuți în ultima noapte  a lunii a șaptea (30-31 iulie), spuneau tradițiile vechi ruse și cazace, au o legătură profundă atât cu lumea de dincolo cât și cu cea a vrăjitoarelor – a vidmelor, cum li se spunea în popor.( Într-adevăr, și în ziua de atăzi, ziua de 31 este una din marile sărbători ale vrăjitoarelor – Lammas, preluată și de Wicca, o manifestare altfel benefică, a belșugului naturii și recoltelor)

De fapt, chiar în primele zile de viață ale Helenei se va petrece un incident mai mult decât ciudat. La botez, slujit în mare grabă, așa cum era obiceiul vremii, chiar înainte de a se rosti “Te lepezi de satana”, un copil, o rudă a Helenei, jucându-se, a dat foc sutanei părintelui. Slujba a fost întreruptă, dar incidentul a înspăimântat comunitatea. Read the rest of this entry

O ”înlocuire” prea puțin subtilă: Sfântul Dumitru în locul zeiței Demetra

O ”înlocuire” prea puțin subtilă: Sfântul Dumitru în locul zeiței Demetra

Am introdus această idee (teorie) poate cam brusc, în articolul „Sânzienele și Drăgaica”. Cum era și firesc, un cititor a fost intrigat și a cerut câteva explicații. Iată, pe scurt, pe ce se bazează teoria preluării de către creștini a numelui – și prin aceasta a popularității – zeiței Demetra  și a înlocuirii cu sf Dimitrie – sau Dumitru.  Ideea nu imi aparține, o găsiți în monumentala „Istorie a religiilor” de Mircea Eliade. Nu numai datorită credibilității marelui istoric dar și datorită unor argumente evidente îmi permit să susțin această idee și să o completez.

Dar, pentru început, să-i dăm cuvântul lui Mircea Eliade:

(Chiar) „… dacă ritualul inițiatic a dispărut la Eleusis, Demeter nu și-a abandonat locul celei mai dramatice dintre teofaniile sale. Este adevărat că, în restul Greciei, Sfântul Dimitrie i-a luat locul, devenind astfel patronul agriculturii. Dar la Eleusis se vorbea și se vorbeste încă de Sfânta Demetra, sfântă necunoscută în alte părți și care nu a fost vreodată canonizată. Până la începutul secolului al XlX-lea, o statuie a zeiței era ritualic împodobită cu flori de țăranii din sat, deoarece ea asigura fertilitatea câmpurilor. Dar în ciuda faptului că localnicii s-au opus cu arma în mâna, statuia a fost ridicată în 1820 de E. D. Clarke și dăruită Universității din Cambridge. Tot la Eleusis, în 1860, un preot a povestit arheologului F. Lenormant istoria Sfintei Demetra; ea era o femeie bătrână din Atena: un “turc” i-a rapit fata, dar un viteaz pallikar a izbutit să o elibereze – iar în 1928, Mylonas a auzit aceeași istorie de la o nonagenară din Eleusis. Read the rest of this entry