Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale

Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale
Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale

Vampirul este poate cea mai fascinantă figură a Supranaturalului. Periculos și distins, frumos și pasional până la extrem, sadic sau gata de sacrificiu, seducător și criminal fără remușcări – acestea sunt fațetele vampirului ca produs al imaginației sau inspirației scriitorilor, artiștilor plastici, poeților sau cineaștilor. Dar  entitățile vampirice sunt amintite încă din primele mituri ale omenirii iar istoria lor, mai mult sau mai puțin recunoscută, o urmărește pe  cea a umanității.

Vampiri nu au fost numai plăsmuiri ale artiștilor. Apar în mitologie, în curente mistice, în religii. Sunt spirite, demoni sau chiar zei… De cateva mii de ani s-au strâns și multe mărturii ale prezenței lor în viața oamenilor. Cu alte cuvinte, ne aflăm în fața unui fenomen ce se manifestă de mii de ani în fața unei omeniri care fie îl respinge ca plăsmuire, fie se simte îngozită, fie nu reușește să înțeleagă…

Intenția mea este să vă invit la o călătorie pintre credințe, mărturii și ipoteze despre vampiri, încercând să mă mențin, așa cum am spus încă de la începutul acestei lucrări, în zona surselor cât mai credibile.

 

Vampirii… zei

Încep cu idee acceptării a acestor ființe ca și ființe superioare. În primul rând ca zei. Puterea acestora era temută și venerată. În unele cazuri, divinitatea, chiar în forma cea mai distrugătoare, mai ucigașă, este considerată fie ca un aducător al pedepsei juste, fie ca un balans cumplit dar care asigură echilibul universal.

Iată câteva idei despre vampirii divini de-a lungul timpului și istoriei, într-o selecție fără pretenția de exhaustivitate.

Prima divinitate vampirică este, în opinia mea, sumeriana Inanna, în forma ei asociată cu Lilith. După întoarcerea ei din captivitatea întunericului, a surorii sale întunecate Ereshkigal, Inanna revine renăscută, mai puternică, dar atitudinea ei devine câteodată asemănătoare cu a lui Lilith – o seducătoare, un fel de succubus – dar și dură, puternică, războinică, meritându-și completarea calității de zeiță a dragostei și a războiului.

În zona feniciană și în Canaan apare Aisha Qandisha, zeiță vampir, conducătoare a jinn-ilor de tip succubus. Este asociată ca și Lilith cu zeița iubirii, de această dată fiind vorba de  zeița caananită Qadesha, divinitate a sexualității.

Cea mai importantă și longevivă zeiță vampirică este indiana Kali. Aspectul său vampiric nu se manifestă împotriva oamenilor ci mai ales împotriva demonilor, căroră, în marile bătălii, le suge sângele.

Kali este o divinitate complexă, caracterul său periculos nefiind obligatoriu malefic; ea său ucide și oameni, și demoni ori zei – aceste atrocități reprezentând însă un vector al echilibrului universal. Chiar dacă nu atacă oamenii ca un vampir, zeiței îi place sângele omenesc… Kali este probabil zeița întunecată cu cei mai mulți adoratori, multe dintre culte practicând sacrificii umane sângeroase în onoarea zeiței. Britanicii, ocupanți ai Indiei, menționează cifre impresionante, asupra cărora nu numai eu am dubii, mai ales pentru secolul XIX – circa 30.000 de oameni jertfiți anual!

Aztecii au avut o mistică bazată pe obiceiuri sangvinare. Sacrificii umane, divinități dornice de sânge. Coatlicue – era o zeiță vampirică aztecă, însoțitoare a zeiței haosului, Tlalteuctli. Era îmbrăcată cu o fustă din șerpi vii, iar la gât avea un colier făcut din inimi omenești și un craniu.

Tezcatlipoca, “Oglinda fumegândă”, zeitate importantă a panteonului aztec, este un vampir ce domnește asupra domeniului material. Este și un mare vrăjitor, își poate schimba înfățișarea, poate intra în mintea oamenilor pentru a le afla gândurile… Apare în fața oamenilor la răscruci și îi provoacă la rele… Dacă omul rezistă, zeul îl recompensează. Anual, în timpul celei de-a cincea luni a calendarului aztec, cel mai frumos tânăr al comunității interpretează rolul zeului ajuns pe pământ, săvârșește un ritual magic, iar în final este sacrificat în templul lui Tezcatlipoca… scoțându-i-se inima din piept în timp ce încă mai bate…

 

Demonii vampiri – una dintre cele mai vechi forme ale Supranaturalului

 

De multe ori ipotezele contestă calitatea demonică a vampirilor. Și pe bună dreptate cred, fiindcă demonul are fie originea în altă lume, poate în altă dimensiune, spre deosebire de vampir; demonul este de obicei un căutător de suflete, din nou spre deosebire de tradiția vampirică; în fine, demonul are caracter cvasi-divin, sau este în siajul unei divinități, ceea ce nu se întâmplă cu vampirii. Dar, mitologia aduce în prim plan demoni cu caracter vampiric. Practic, demonii, ființe prezente în spiritualitatea colectivă înaintea zeilor, au întâietate și în privința istoriei vampirilor.

Astfel, prima formă vampirică este Lilith, în variantele sumeriene Dimme, Lamashtu – ca demon puternic, distrugător – sau ca Ardat Lili, Li-La, Lilu – un demon complex, primul succubus. Dar, despre acest subiect am scris pe larg în capitolul destinat lui Lilith.

În lucrarea “The Vampire Encyclopedia”, autorii propun tot Mesopotamia, de data aceasta Asiria și Chaldeea (Babilonul),  ca unul dintre posibilele locuri de origine a (legendei) vampirilor. Aici apar formele de tip demonic ekimmu și utukku.

Cele mai întâlnite sunt însă variantele demonului vampir sau succubus Lillith care  apar în întreaga Lume veche.

Astfel o întâlnim pe Gello, o variantă greacă a lui Lilith, un demon vampiric ce atacă în special copiii. Apare menționată în scrierile poetei Sapho dar și în scrierile homerice. Legenda spune că a fost o fecioară din Lesbos, care a trecut pe lumea cealaltă și a revenit ca demon vampir înaripat. Pentru a o învinge trebuie să o faci să-ți spună cele 12 nume sau, în altă variantă, să chemi în ajutor cei trei îngeri care apar și în legenda zoharică – Senoy, Sansenoy și Semnageloff – sau în formula bizantină creștină, sfinții Sines, Sinisius și Sinodorus.

Larva sau Lemuria este o altă variantă a lui Lilith, de data aceasta romană. Atacau noaptea, cauzau vise erotice și sugeau sângele sau energia vitală. La Roma se celebra Festinul Lemuriei, pe 9, 11 și 13 Mai, vestale virgine oferind ofrande – culmea, nu de sânge – demonilor pentru a lăsa în pace familiile ce aduceau ofrande.

Banshee este una dintre cele mai cunoscute entități supranaturale din lumea celtică, asemănătoare întrucâtva cu rusalcele noastre sau cu Drăgaica. Sunt zâne sau spirite care trăiesc pe lângă apă, au aspect de femeie foarte frumoasă, atrag bărbații tineri pentru a-i înrobi și ale lua esența vieții. O alt particularitate o reprezintă faptul că pot fi folosite în blesteme și sunt trimise împotriva dușmanilor – pe care nu se lasă până nu îl ucid, sugându-i sângele.

Tot din lumea celtică vine Baobhan-sith (se citește Baa-van sit), mai precis în spectaculoasa Scoție, care se înfățișază oamenlor sub forma unei fete frumoase îmbrăcată în verde. Ultima mențiune o regăsim în secolul trecut și aparține lui Katharine Briggs, importantă cerecetătoare a folclorului din insulele britanice dar și aautoare a unei Enciclopedii a zânelor.

Aswang, vampirul din Filipine, este ziua o femeie foarte frumoasă iar noaptea e adusă în casa victimei de păsările nopții.

Alți vampiri demonici au legătură cu răzbunarea… În lumea veche europeană, zeița Hekate este stăpâna răzbunării dar și a magiei – ea folosește amândouă aceste aspecte pentru a da naștere unora dintre cele mai temute spirite vampirice – frumoasele Empuse.

O idee asemănătoare o regăsim la Aoroi  (se citește Ou-roi), un fenomen straniu al unei făpturi eterice vampirice întâlinită atât la greci cât și la celții irlandezi. La celți este un fel de zână răzbunătoare, iar la greci este o fantomă, deasemenea născută din dorința răzbunării.

Spiritele vampirice din India, Bhuta apar în urma unei morți violente. În general sunt spirite răzbunătoare, pentru a le îndepărta fiind necesare sacrificii sau ritualuri de împăcare, atât unele cât și celelalte desfășurându-se în temple speciale numite Bhutastan.

Bushyasta este unul dintre cei mai vechi vampiri energetici, prezent în folclorul persan din perioada zoroastriană.

Lumea arabă este bântuită de multe entități vampirice. Dintre acestea Ghoul-ul este probabil cel mai cunoscut și are probabil o proveniență mult mai veche. Apare de multe ori sub forma unui  copil și se teme de zgomotele puternice.

Altă entitate este Algul un tip de vampir din lumea arabă sau un jinn (demon) care suge sânge. El are o variantă ebraică, Aluga, dar și o formulă feminină, Amine, un algul feminin întâlnit în 1001 de Nopți.

Revenind în Europa, chiar în țara noastră găsim Zburătorul, un incubus autohton, venind probabil din tradiția dacă a solomonarilor, bâtuie femeile dar mai ales se răzbună pe femeile ce l-au refuzat în timpul vieții…

Alp este un spirit vampiric din legendele germane care apărea sub formă de bărbat, dar chiar și de animal de casă. Despre multele forme ale lui Alp, dar și despe prezența sa în folclorul teutonico-german vorbește Jacob Grimm în lucrarea sa de căpătâi “Mitologia Teutonică”.

Vorbind de formele în care se înfățișază vampirii, acestea sunt extrem de variate. Astfel, în multe culturi, vampirii au înfățișare doar parțial umană. In China, există kuang-shi, care sunt acopriți cu o blană… verzuie. Africanul adze apare ca un gnom cocoșat. În Malayesia, Bajang iau forma dihorilor. Desigur, în literatură, vampirismul îl regăsim la chiar și la plante, insecte – dar și la obiecte: case, mașini, mobilier… Asanbosam – vampir din Ghana, locuiește în mijlocul pădurii și are colții din fier…

 

Începuturile studiului vampirilor

 

Dacă la începuturi nu s-a pus problema dacă vampirii există sau nu, fiind acceptați ca atare, ca și o voință a firii sau a divinității, în timp, omenirea, mergând pe un filon al raționalului, a început să caute explicații naturale ale existenței acestei ființe supranaturale.

Așa cum am văzut, inițial vampirismul este apanajul demonilor, spiritelor și chiar al unor zei; faptele acestora nu sunt consemnate, în sensul menționării unor incidente, sau a unor mărturii. Dar, în perioada clasicismului grec abordarea se schimbă, se pune problema unei forma de existență care interferează cu bine organizata societate greacă – iar aceasta reacționează. Încep să fie consemnate cazuri ale atacurilor vampirice, dar se caută și explicații și remedii.

Astfel, aflăm de povestea lui Apollonius din Tyana, filosof din primul secol al erei noastre, a cărui fiică a fost salvată de la moarte sigură cauzată de o Empusa, spirit feminin vampiric, fiică a zeiței Hekate. Această istorie a fost scrisă de Philostratus Atenianul, în secolul III, și peste secole, îl va inspira pe marele romantic John Keats să scrie poemul “Lamia”.

În secolul doi după Hristos, filosoful Lucius Apuleius, autorul celebrei descrieri a moravurilor vremii, “Măgarul de aur”, scrie mai multe povestiri despre vampiri.

Unul din marii intelectuali ai primului secol, Pliniu cel Bătrân, scrie și despre făpturile răului.Autor a numeroase lucrări de istorie, cosmologie, botanică și mai ales al unei extrardinare lucrări de științe ale naturii, Pliniu  face o afirmație ce ulterior va fi folosită de luptăttorii contra ființelor vampirice. Anume că “făpturile răului de tem de lemnul de frasin”.

Pare oarecum lipsit de importanță, dar peste ani, frasinul va fi considerat  esența magică din care se trebuie făcute țepușele contra vampirilor. Ca o paranteză, eruditul latin s-ar putea să se fi inspirat din mitologia germanică sau nordică, în care copacul lumii, Ygdrasil, era un frasin. Chiar actuala denumire din engleză, ash, provine probabil din nordicul asha – care înseamnă, în limba veche a Nordului, om.

 

Creștinismul și fenomenul vampirizării

 

Trecerea de la organizata antichitate greco-romană la era creștină s-a făcut prin purgatoriul secolelor întunecate ale evului mediu timpuriu și ale nesfârșitelor incursiuni ale popoarelor migratoare. O epocă marcată de incertitudini religioase, de fenomene mistice, de molime și moarte… Vampirismul trece dincolo de legendă și devine o explicație a nenorocirilor abătute asupra oamenilor… Din această cauză, era creștină preia experiența antică dar adaugă o nouă și mare întrebare – cum se produce vampirizarea?

Conform legendelor apărute în zorii mileniului doi, vampirul poate fi un rezultat al destinului, nașterea copilului ce va deveni vampir fiind legată de anumite date sau sărbători, de poziții speciale ale lunii, de eclipse – sau de ciudățenii din familie cum ar fi nașterea ca al șaptelea fiu al celui de-al șaptelea fiu – sau cauze din cauza părinților: copilul a fost conceput în timpul unei sărbători, mama nu a mâncat suficientă sare în timpul sarcinii, sau s-a uitat la un vampir în aceeași perioadă a gravidității. În fine, copilul – viitor vampir poate fi victima unui blestem aruncat asupra părinților…

Dar adesea transformarea poate fi și efectul unor fapte ale respectivului – sau ale celor din jur: înțărcarea prea devreme,  suicid, practicarea vrăjitoriei, o viață păcătoasă sau chiar consumarea cărnii unei oi… ucisă de lup!

Cele mai importante par a fi însă incidentele din timpul decesului… sau de după! Anume: moartea în urma mușcăturii unui vampir sau chiar o moarte violentă, ori nerăzbunată – sau chiar trecerea unei pisici peste trupul mortului, o înmormântare nefirească…

Ieșirea din primul mileniu este o perioadă în care religia era ceva confuz și în același timp marcat de fanatism, aflată pe granița dintre un fel de creștinism și mistică păgână… Apare ideea sfârșitului lumii la anul 1000, se conturează conceptul de antichrist, iar acuzațiile de închinare la diavol devin o acuzație curentă. În această idee Messa neagră vine ca o altă legendă de creare a vampirilor, un așa-zis ritual satanic, invers Messei creștine, urmând un model carnal, de desacralizare a misterelor creștine – și este descrisă ca un principal procedeu de regenerare a vampirilor.

 

Intermezzo: strania denumire a vampirului, un posibil indiciu al misterului?

 

Din perioada de început a celui de-al doilea mileniu creștin provine probabil și termenul actual – vampir. În opinia mea el vine din vechea scandinavă prin cuvânul “Opir”. Înțelesul termenului este ciudat, pentru că înseamnă un sculptor al runelor – celebrele litere magice nordice. Un inițiat în cioplirea runelor. Sau un membru al unei comuniăți inițiatice ce deținea secretul magiei runelor. Iar misterul acestei posibile ipostaze a vampirului este adâncit de prima mențiune scrisă a transliterației slave – “Upir”, folosit în zona slavilor răsăriteni încă din secolul XI. Ei bine, în notele scrise la o Carte a psalmilor scrisă în 1047 la Novgorod apare sintagma “Upir’ Likhyi”  – adică Upir păcătos. Aceasta ce mă duce cu gândul la condamnarea de către preotul autor al manuscrisului de la Novgorod a unor practici a respectivilor inițiați sau, mă rog, practicanți sau chiar membri ai grupului de “Upiri”.

Încă o ciudățenie este că nordicii utilizau încă din primul mileniu christic un ritual ciudat, anume transformarea omului în Berserker, un fel de super-soldat, un om-fiară cu înfățișare îngrozitoare, cu putere supraomenească, asupra căruia nu aveau efect armele… Există presupunerea că acest ritual, interzis din secolul XI, este la originea unei alte ființe supranaturale – vârcolacul. De menționat că ritualuri de transformare a omului pracicate de nordici sunt menționate în cronici bizantine ca făcând parte din arsenalul mistic al trupelor varege de la curtea constantinopoliană. Iar varegii sunt una din rădăcinile rușilor de astăzi, ei pătrunzând, la granița primelor milenii, chiar în zona Novgorodului.

Vampirologia occidentală atribuie francezilor originea termenului “Vampir” – și este adevărat că el este folosit pentru întâia dată în Franța, dar abia în secolul XVII. Etimologic însă nu se justifică din punct de vedere al unei rădăcini franceze. În scrierile engleze, termenul pătrunde abia un secol mai târziu.

 

Bogatul tablou al vampirilor medievali

 

Imaginea vampirului istorisită de susele medievale este extrem de diversă. De la strigoii românilor, la rusalce, de la Strega italienilor la vrăjoarele vampir și “cotoroanțele” ce bântuiau întreaga Europă, din Anglia până în Balcani. Voi reda câteva dintre cele mai ciudate figuri – arhetipale, să le spunem – ale vampirilor.

Copii lui Iuda – legenda preluată de scriitorii contemporani conform căreia vampirii s-ar trage din Iuda Iscarioteanul provine, se pare din Bulgaria și Serbia. În Bulgaria vampirii numiți “Copii lui Iuda” sunt considerați a fi cea mai periculoasă specie; se spune că au părul roșu-aprins, cum l-ar fi avut și Iuda. Mușcătura lor mortală e ca un sărut, iar în urmă lasă o cicatrice cu forma numărului 30 roman – XXX – semninificând, evident, arginții pentru care a fost trădat Iisus.

Personajul principal din celebra serie de filme “Bloodrayne” este o frumoasă Damphir. Aceasta nu este o invenție a scenaristului seriei respective, ci o specie de vampiri din legendele balcanice. Damphirul este rezultatul împerecherii între o femeie și un vampir. Nu moștenește multe dintre calitățile extraordinare ale vampirului, este un spirit rătăcitor iar legenda spune că este un inamic natural al vampirilor. În “Encyclopedia o Vampire Mythology” se vorbește de un damphir ce trăia în anii ’50 ai secolului trecut în provincia iugoslavă (pe atunci) Kosovo.

Nosferatu – personaj central al filmografiei și literaturii vampirice, ar fi orginar din zona central-est europeană. Unii cercetători fac o apropiere între acest nume și cuvintele românești “Necuratul” și “Nesuferitul”. Există și o apropiere etimologică greacă, “Nosophoros”, însemnând purtător al bolii, al molimei. Apariția acestui vampir poate avea multe cauze, în special datorate unei morți violente, origini ilegitime etc. Poate fi bărbat sau femeie, are și putere de incubus sau de succubus. Are și puteri magice, dezvoltându-și abilitățile de vrăjitor.

Aniukha (se citește Oniuka) – la populația Buryat și la mongoli, este spiritul unui șaman a cărui pregătire pentru îngropare nu s-a făcut cum trebuie. Extraordinara putere a șamanului se poate transforma după moarte în acest spirit vampiric malvolent care se hrănește în special cu sângele copiilor. Aceeși situație se întâmplă în credințele Vodun, unde spiritul unui vrăjitor – Bokor – mort se transformă în entitatea vampirică Baka.

 

Două legende stranii ale vampirismului

 

Lăsând la o parte așa-zisul mit Dracula, vampirismul are în bibliotecă legende absolut ciudate, aflate la granița dintre credibil și fantastic, mister și adevăruri ocultate. Fără a umple paginile cu istorii, vă prezint câteva aspecte misterioase a două asemenea cazuri – cel al întâiului vampir occidental și povestea, mult mai cunoscută, a contesei Bathory.

Legenda lui Abhartach (se citește Ah-bart-tig) este considerată cea mai veche relatare despre un vampir din vestul Europei. Abhartach a fost un șef și vrăjitor celt din Irlanda secolelor V – VI ale erei noastre. Mitul spune că era o ființă diformă, un fel de pitic cocoșat, iar moartea lui a fost violentă, prin cădere de la înălțime în timp ce își spiona soția pe care o bănuia că l-ar înșela. A doua zi după înmormântare, el se întoarce și cere locuitorilor o jertfă de sânge. În fine, după o perioadă celții hotărăsc să omoare vampirul și trimit un asasin. Acesta reușește dar, stupoare, vampirul revine a doua zi… Aceste tentative continuă, dar cu același rezultat – vampirul revenea de fiece dată. Ei bine, happy end-ul îl aduce un druid, care execută un ritual de capturare al vampirului – pentru că acesta nu putea fi omorât, ci doar ținut captiv pe vecie printr-un procedeu complicat. Interesante și ciudate sunt două aspecte – odată ce legenda spune că Abhartach este primul vampir occidental cunoscut, de unde știa druidul ritualul respectiv? Este evident că,  ordinul din care făcea parte respectivul druid moștenise un ritual străvechi de luptă contra unei asemenea făpturi. În al doilea rând, normal era ca oamenii să trateze cu teamă și repect un revenit din morți, ca pe un fel de divinitate – ori ei au trecut repede la o măsură cam ciudată – tentative repetate de ucidere. Ceea ce deasemenea presupune o anumită obișnuință cu entități de genul acesta.

 

Erzsebeth (Elisabeta) Bathory, figură extrem de interesantă a istoriei vampirismului de la finele Evului Mediu, are o istorie extrem de controversată care propune un mare număr de victime. În acest sens, cifrele variază de la câteva zeci, la peste 600! În plus, contesa practică ritualuri sângeroase – în primul rând băile de sânge. Apoi în legendă apare un misterios personaj, “Omul în gri”, care ar fi fost adevăratul vampir care ar fi inițiat-o pe contesă în ritualurile sangvinare.

Medicina modernă și psihologia au dezvoltat teoria sindromului Hematomaniei, obsesia consumului de sânge, care survine în general după o perioadă de mare instabilitate psihică. Pentru cei ce cunosc tragica istorie a căsniciei tinerei contese, precum și hărțuiala permanentă la care a fost supusă de familiile nobiliare rivale –  mai ales familia Thurzo, un conflict binecunoscut al epocii – ei bine asemenea circumstanțe pot fi justificative.

Evident, a crede că această femeie a omorât sute sau chiar zeci de fete din zonă este absurd. Cu toată puterea sa și a familiei, după doar câteva dispariții sau omoruri s-ar fi răsculat populația!… Iar ipoteza “îmbăierii” este cu atât mai absurdă – pentru o baie i-ar fi trebuit cel puțin 10-15 fete, iar operațiunea trebuia făcută de un număr mare de fideli… Cât putea rezista secretul? Cel mult câteva zile, ori se vorbește de ani…

Însă o altă ipoteză mi se pare interesantă, și se leagă atât de misteriosul “Om în gri” dar mai ales de un ritual practicat într-o zonă îndepărtată – Coreea. Ei bine, aici se practica un ritual al însănătișirii prin care se bea sângele unor apropiați – cât mai legați sentimental de cel ce practica ritualul – de vampir, să-i spunem. De menționat că nu era vorba de omorârea donatorului… Este ca posibil ca “Omul în gri”, un ocultist sau ezoterist după aparență, să o fi inițiat pe contesă într-un asemenea ritual pentru a o scăpa de afecțiunile fizice sau psihice de care suferea. La rândul său, Erzsebeth, o femeie frumoasă, nobilă, cu o poveste emoționantă, să fi fascinat imaginația tinerelor țărănci sau târgovețe din zonă, să și le fi apropiat sentimental și să le fi făcut să accepte “donații” periodice de sânge. De asemenea, este posibil ca ritualul să fi produs în timp și accidente, victime – și de aici scandalul…

 

Cazuri documentate, personalități preocupate și credibilitatea vampirismului

 

Deși unora li se pare o chestiune de luat în râs sau cel mult o temă a filmului de ficțiune și groază, vampirul – și vampirismul au suscitat atenția unor personalități ale vremii, în special în ideea unor relatări sau a unor studii serioase. Vă prezint în cele ce urmează o selecție de asemenea exemple dar și mai multe cazuri ce pot fi considerate bine documentate. Mai bine zis, probe prin care poate fi susținută realitatea acestui… fenomen.

 

În secolul XII, vampirul din castelul Alnwick a terorizat zona respectivă din Northumberland, Anglia, și a fost menționat în cronica scrisă în aceeași perioadă de William de Newburgh.

William de Newburgh a fost una dintre cele mai respectate figuri clericale ale perioadei lui Richard Inimă de Leu și a lui Ioan, fiind totodată considerat drept părintele criticismului istoric, în special datorită atitudinii curajoase față de regele Ioan. Istoriile sale sunt considerate mult mai adevărate decât ale istoricilor contemporani, având întotdeauna la bază surse verificabile. Una din marile pasiuni ale lui William de Newburgh a fost lumea ocultă, el lăsând mai multe lucrări de gen. Vampirii reprezintă un capitol interesant al studiilor sale, în afară de vampirul susmenționat el vorbind de mai multe cazuri din secolul XII. Astfel, aflăm de vampirul din Berwick – care în timpul vieții fusese un om bogat și rău la suflet, iar imediat după ce murise începuse să bântuie orășelul din nordul Angliei. Locuitorii i-au exhumat corpul și l-au tăiat în bucăți.

Tot William de Newburgh relatează, citând surse mânăstirești, cazul vampirului de la abația Melrose. Acesta a fost în timpul vieții capelan la respectiva abație, iar după moarte a bântuit localitățile învecinate. Aparițiile sale erau sub forma unui spectru înfricoșator…

Lorenul Dom Calmet – teolog și filosof benedictin (1672-1757), a studiat fenomenele supranaturale cu detașarea unui intelectual. Deși a pornit de la o atitudine sceptică a realizat mai multe lucrari – pline de argumente și probe care demonstrează cel puțin existența unor chestiuni inexplicabile. În 1746 el scrie cea mai importantă lucrare de gen “Traité sur les apparitions des esprits et sur les Vampires ». Una din concluziile sale este… interesantă. El crede că «vampirii sunt opera lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm tăcerea asupra acestui subiect, din moment ce nu a dorit să ni-l reveleze… »

 

Vampirul din Begrad, autorul a numeroase omoruri, începând cu anul 1732, dar și a numeroși… vampiri! Istoria sa a fost popularizată de doctorul Herbert Mayo, o somitate a fiziologiei britanice, profesor la King’s College și la Colegiul Regal al Chirurgilor. Doctorul Mayo povestește în lucrarea sa “Despre adevărurile cuprinse în sperstițiile populare” despre modul în care arătau acești vampiri și cum au fost eliminați: pielea era proaspătă și roșiatică, unghiile erau lungi și încovoiate, gura era murdară de sângele victimei”. Uciderea vampirilor s-a făcut după modelul clasic, cu țăruși de lemn, iar ulterior corpurile au fost arse.

Arnold Paole – caz celebru din secolul XVIII, documetat de o sursă credibilă, medicul militar Johann Fluckinger. Paole a fost soldat sârb sau albanez din localitatea Medvedja din sud-estul Serbiei. Probabil numele său era Pavle, și era arnăut – mercenar – în armata austriacă, deci din “arnăutul Pavle”, scriitorul austriac a transcris Arnold Paole. Pavle a staționat cu regimentul său într-o zonă la granița otomană, o arie bântuită de vampiri, iar într-o noapte ar fi avut senzația că a fost atacat de un vampir. Speriat, a încercat un leac – a mâncat pământ dintr-un presupus mormânt vampiric și s-a mânjit cu sânge de vampir. Dar leacul nu are efect, iar peste puțin timp, în 1727 se întoarce acasă slăbit și deprimat, incapabil să-și reia viața normală. El se destăinuie fetei cu care trebuia să se căsătorească, Mina, precum personajul lui Bram Stoker, și îi povestește despre vampir și despre convingerea lui că e bletemat și va muri curând. Într-adevar, el moare peste puțin timp în urma unei căzături. La doar câteva săptămâni, localnicii îngroziți spun că a reapărut în oraș, că i-a bântuit noaptea iar ei se simt extrem de slăbiți. După câteva zile patru oameni mor… Martorii spuneau că Pavle putea trece prin pereți sau ferestre zăbrelite… Deshumarea cadavrului produce surpriză – pielea era sănătoasă, unghiile la fel, iar hainele sale erau pline de sânge. Trupul vampirului a fost străpuns și ars. Totuși, blestemul nu a fost îndepărtat definitiv, peste alți câțiva ani fenomenul vampiric revenind în zonă.

Cazul vampirilor din Noua Anglie. În secolele XVIII – XIX , a existat o adevărată epidemie de deshumări, mutilări de trupuri, arderi, străpungeri… O explicație a fost că multe din acele cadavre aparținuseră unor persoane care muriseră de tuberculoză, boală care, conform unor superstiții și credințe, face ca trupul să se hrănească după moarte din trupurile celor rămași în viață, mai ales rude apropiate. Cazul a fost relatat în multe articole ale epocii și reluat și cercetat de Michael E. Bell, important arheolog, antropolog și folclorist american. Bell a studiat câteva zeci de relatări descoperind doar un singur caz fictiv!

Matematicianul francez Adolphe d’Assier, membru al prestigioasei Academii de Științe din Bordeaux, publică în 1887 lucrarea “Umanitatatea postumă” . Aici el propune o teorie interesantă, anume existența corpului astral ca o explicație a atacurilor vampirice. D’Assier presupune că în timp ce trupul vampirului rămâne în coșciug, corpul astral se hrănește cu cei vii. Această lucrare, ca și altele ce tratează conceptul de “corp astral” sau “plan astral” vor sta la baza explicațiilor despre fantome, spirite și alte entități supranaturale, dar și a multor teorii ale New Age din această zonă a cunoașterii.

Helena Blavatsky povestește, în “Isis Unveiled”, un episod foarte interesant despre un vampir dintr-o gubernie rusească, o poveste legată de un fost guvernator al respectivei gubernii ce revine din mormânt pentru a se răzbuna pe tânăra-i văduvă… Ei bine, apar elemente ciudate, vampirul venea zilnic pentru a o maltrata pe tânăra femeie, făcea să adoarmă toate gărzile puse pentru a o apăra – este vorba deci și de hipnoză în masă. Intervențiile preoților nu au efect, doar un ritual special dublat de curajul omenesc reușesc să pună capăt terorii. După cum se știe H.P. Blavatsky a fost o persoană extrem de cultivată, scrierile ei s-au bazat pe argumente, iar în acest caz ea susține că sursele acestei istorisiri sunt extrem de credibile.

Cazul Mercy Brown, petrecut la finele secolului XIX, în Exeter, Rhode Island, este interesant fiind considerat cel mai serios documentat caz de exhumare a unui presupus vampir. Totul începe în 1888, când familia Brown este lovită de boli și decese. Prima moare mama, Mary, în urma unei tuberculoze galopante. Apoi una dintre fete, Mary Olive, moare peste doi ani de aceeași maladie, apoi în anul următor fratele, Edwin, cade la pat acuzând o slăbiciune generală și în fine, în 1891 Mercy prezintă aceleași simptome. Dar, mai mult, în afara slăbiciunii generale, Mercy mai are două ciudățenii – nu mai mănâncă iar dimineața se trezește cu gura murdară de sânge. Mercy moare la aproape un an după ce a încetat să mănânce. Singurul rămas în viață, tatăl, George Brown se temea pentru acum pentru propria  viață și încerca să dezlege misterul acestui blestem. Vampirismul este una dintre variantele considerate ca fiind cele mai probabile; pe 17 martie 1892 George, în fruntea unui grup de localnici, dezgroapă cadavrele soției și răposaților săi copii. S-a constatat că toate corpurile erau putrezite – mai puțin cel al lui Mercy. Corpul a fost ciopârțit, iar inima i-a fost arsă. Ciudat este și că în inimă și în ficatul lui Mercy s-ar fi găsit sânge proaspăt…

Cotidianul Brooklyn Daily Eagle scrie în 1892 un caz în care este implicat… președintele american Andrew Johnson, cel care a urmat la Casa Albă după asasinarea lui Abraham Lincoln. Astfel, în 1867, o corabie americană recuperează un matelot abandonat pe o barcă de pescuit. Ulterior, în timpul călătoriei (către Boston), căpitanul corăbiei își dă seama că doi marinari lipsesc. Căutându-i, vede o scenă de coșmar – bărbatul necunoscut sugea sângele unuia dintre cei doi, în timp ce corpul celuilalt zăcea fără viață alături. Vampirul, a cărui origine s-a bănuit a fi portugheză iar autoritățile i-au dat numele James Brown, a fost condamnat la moarte. Aflat în al treilea an al mandatului său, președintele Johnson îi comută însă pedeapsa în închisoare pe viață. 25 de ani mai târziu, în anul apariției articolului de care din ziarul susmenționat, vampirul este transferat în National Asylum din Washington D.C.

 

Vampiri în secolul vitezei

 

 

Montague Summers a fost o figură remarcabilă a culturii și ocultismului britanic din prima jumătate a secolului XX. Beneficiind de o însemnată avere și având la bază serioase studii teologice – Oxford, Trinity College – scrie mai întâi câteva lucrări de religie și hagiografie, pentru ca ulterior să se dedice marii lui pasiuni – ocultismul. Este primul care traduce în engleză Malleus Maleficarum, și scrie, în 1927, The History of Witchcraft and Demonology , în același an apare și “The Geography of Witchcraft” iar un an mai târziu începe o serie de studii despre vampiri. Prima lucrare este “The Vampire: Kith and Kin” (rude și cunoștințe), iar următoarea, cea mai importantă din punctul meu de vedere, este o culegere de date și mărturii despre vampirii europeni – “The Vampire in Europe” (1929). Până la sfârșitul misterioasei sale vieți (1948), Summers va mai scrie lucrări importante despre vrăjitorie și magie neagră, despre vârcolaci dar și un studiu despre fenomenele fizice și misticism. Din ”The Vampire in Europe”  aflăm despre câteva cazuri interesante de vampiri. Primul este cel al vampirului din Breslau, un sinucigaș care a terorizat timp de aproape un an (între 1591 și 1592) zona repectivă. Vampirul apărea ca o fantomă, probabil ca un corp astral, atât ziua cât și noaptea, agresând oamenii și luându-le energia. Oamenii au deshumat cadavrul vampirului, care părea complet neputrezit după aproape un an de la deces, l-au  lăsat sub cerul liber dar păzit  – cu toate acestea atacurile au continuat. Apoi s-a încercat o altă metodă – l-au îngropat sub o spânzurătoare. Efectul a fost însă contrar așteptărilor, în sensul că atacurile s-au înmulțit și au devenit mai violente. În fine, localnicii au luat măsura extremă, au deshumat pentru a doua oară cadavrul, l-au tăiat în bucăți și l-au ars. Atcurile au încetat… Ciudat este că peste puțin timp, servitoarea vampirului avea să moară și… să se întoarcă să bântuie localitatea! De data aceasta localnicii au luat imediat măsura arderii trupului iar scăpând repede de atacuri.

Și mai interesantă este relatarea lui Montague Summers despre cazul vicontelui de Morieve, unul dintre nobilii care au supraviețuit Revoluției Franceze și Terorii. A început să se răzbune chiar în timpul vieții pe cei ce se manifestaseră contra nobilimii. A fost prins și decapitat dar… la scurt timp după moarte au îceput să moară copii din zonă, toți prezentând urme de mușcături pe gât. Aceste omoruri – s-au înregistrat chiar și nouă într-o săptămână! – au continuat timp de 72 de ani până când, unuia dintre urmașii vampirului i-a fost recunoscut titlul nobiliar de viconte. Interesat să se termine cu crimele vampirului, tânărul de Morieve a trecut la deshumarea cadavrului; martorii la eveniment spun că trupul acestuia nu prezenta urme de descompunere! Pielea era moale, roșiatică – dar cel mai ciudat a fost că vampirul avea sânge în inimă și în piept. Uciderea s-a făcut străpungânu-i-se inima cu o țepușă din tulpină de… păducel. Ironia face ca fructele plantei respective să fie foarte bune pentru tratarea bolilor de inimă, din această cauză păducelul fiind numit în folclorul nostru și “Planta inimii”. Se mai spune că tufa de păducel a fost cea care a luat foc atunci când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Revenin la cazul vicontelui, martorii au povestit îngroziți că vampirul a urlat de durere și a sângerat abundent iar rămășițele sale au fost arse. Din acea zi, nu s-au mai înregistrat omoruri…

 

John George Haigh – supranumit vampirul cu baia de acid, Haigh a trăit în prima jumătate a secolului XX. Încă din copilărie, la vârsta de șase ani, avea plăceri vampirice – se rănea singur pentru a-și bea sângele. A omorât cel puțin nouă oameni ale căror trupuri le-a topit ulterior în acid. Înainte însă le-a băut sângele… Avea în permanență vise și viziuni, era tulburat de imagini sinistre… A fost prins și spânzurat în 1949.

Aleister Crowley (1875 – 1947)  – personalitate marcantă a ocultismului, poet, scriitor, conducător al mai multor ordine inițiatice și unul dintre cei mai puternici magicieni moderni. A fost numit “cel mai rău om din lume”, definiție cu care de altfel se mândrea. Ulterior a fost supranumit “Bestia” sau “Antichristul”… A cercetat și a scris mult despre vampirismul psihic dar a experimentat și practici și ritualuri străvechi ale vampirismului sang. Ca vampir psihic și-a pus în practică puterile în câteva “războaie” contra foștilor săi parteneri din “Golden Dawn”, incidente menționate de cronicile ocultiștilor din acea perioadă.

Samuel Liddell  Mathers a fost un alt mare ocultist, fondator al organizației “Golden Dawn”, unul dintre cei mai importanți cercetători ai vampirismului psihic și rival al lui Crowley în celebrele bătălii ale vampirilor psihici. Supă decesul său, survenit în 1918, văduva sa îl va acuza pe Crowley că i-a ucis soțul prin atacuri vampirice.

 

 

 

Intermezzo: Vampirism creat de… Luciferianism

 

Michael W. Ford este fondatorul unuia dintre cele mai influente grupări din luciferianismul modern, “Ordinul Phosphorus”, autorul “Bibliei adversarului” și al multor tratate de vrăjitorie și magie luciferică. El studiază și scrie despre posibilitatea de a crea vampiri bazându-se pe strania vrajitorie luciferiană. Viziunea luciferiană asupra vampirismului o expune în “The Vampire gate” de unde îmi permit să citez:

“Vampirismul este o cale a prădătorului spiritual – totuși nu este una absolută. Luciferienii, ca prădători sau magicieni vampiri sunt capabili să mențină relații îndelungate – nu ne atacăm între noi – nu rănim oamenii și nu acționăm împotriva legilor. Luciferienii se bucură de viață – și vrem să amplificăm această senzație (prin vampirism n.D.D.).Vampirismul este un concept care începe în subconștient. Este o putere care înfometează, nu ține seama de reguli sau legi spirituale… se referă la haosul inițial care consumă totul…”

În concepția lui Michel W. Ford vampirismul este actul consumării Chi-ului sau Anghuya (forța vieții în Avesta și în concepția zoroastriană) într-o formă ritualică. Forța vieții sau energiei poate fi găsită în orice, vrăjitorul care practică vampirismul va căuta să le consume pentru a-și crește puterea; practicanții vampirismului își crează propriul Chi, dar folosesc și Chi absorbit de la alte surse. Ochiul este simbolul practicii vampirice și luciferiene – simbolul prădătorului spiritual. Vampirismul, explică Ford, se bazează pe vechi texte egiptene dar și pe teoriile darwiniste ale selecției naturale.

 

Chiar și medicii fac presupuneri…

 

De când tema vapirul a atras atenția oamenilor de știință s-au emis și multe ipoteze privind două posibile aspecte: primul, dezvoltarea ca o specie separată, la un moment dat al evoluției sau călătoriei umane; al doilea ar fi o modificare – poate chiar o degenerare – a structurii intime a corpului uman. Desigur, ambele țin practic de domeniul evoluționismului – mai puțin al creaționismului deci, implicit, al Supranaturalului. În plus, explicațiile se referă doar la vampirii sang, nu la cei energetici sau psihici.

Ipoteza separării în preistoria umanității se referă fie la o selecție bazată pe modelul de hrană – trecerea la un mod eminamente carnivor, probabil urmată de canibalism sau doar de consumul esenței vitale, sângele, a dușmanilor învinși în luptă; sau o altă variantă provenită  dintr-o chestiune ocolită de istorici dar promovată de tot mulți antropologi – canibalismul originar. Pe scurt, lipsa hranei/proteinelor animale în timpul marilor glaciațiuni a creat necesitatea canibalismului. În extrodinara sa lucrare despre canibalism, apărută și în română, Manuel Moros Pena consideră canibalismul ca prinipala cale ce a dus la evoluția speciei umane. Ca o continuare a acestei teorii, este posibil ca, în timp ce majoritatea oamenilor să fi respins această formă de hrană – sau să fi renunțat după ce condițiile climatice au permis – grupuri umane să fi continuat să se hrănească cu carne de om. Ori, așa cum se presupune că acest canibalism a dus la evoluție, ar fi de acceptat că o continuare a practicii să fi condus la o altă evoluție…

Teoria poate explica multe din aspectele legendei – atacurile asupra oamenilor, totodată faptul că         vampirii se ascundeau în peșteri, în locuri întunecoase (sau în lucuri tabu de tip morminte, tumuli funerari) în timpul zilei – ei fiind probabil căutați pentru a fi lichidați de comunitățile umane atacate. Apoi, un asemenea prădător își dezvoltă calități superioare omului comun, să spunem agricultorului – este mai rapid, atacurile sunt puternice și conduse cu o determinare care sporea aceste calități – precum atacul unei fiare de pradă. În fine, consumul exclusiv de sânge – celebra foame a vampirului  din legende – poate fi și el fi explicat prin calitățile unice, energetice, ale sângelui uman fată de cel animal. Cu alte cuvinte, sângele uman ar fi fost doar un… supliment alimentar pentru vampir, care altfel se hrănea cu carne animală.

Trecând la teoriile degenerative, se propune ca variantă un retrovirus – un tip de virus caracterizat prin (revers)transcrierea genomului ARN viral (vampiric) în ADN. Cheia intervenției și transformării ADN-ului de către virus este o enzimă virală – transcriptza inversă.

O altă componentă a declanșării modificării ADN sunt Prionii – definiți ca agenți infecțioși nonconvenționali de natură proteică, lipsiți de orice tip de acid nucleic – o sursă a unor boli neurodegenerative, cea mai cunoscută fiind encefalopatia spongiformă – boala vacii nebune.

Un studiu recent, realizat de o echipă de cercetători de la universitățile din Munchen și Heidelberg a definit extrem de sugestiv acțiunea comună a prionilor și retrovirușilor – „An unholy Aliance”.

Care este originea HVV – Human Vamipiric Virus – cum a fost numit convențional retrovirusul vampiric? Datorită răspândirii extrem de redusă, a faptului că nu este specifică decât puținorn specii de animale – o variantă demnă de luat în calcul este aducerea ei pe cale extraterestră – probabil printr-un meteorit…

În fine, cea mai agreată variantă medicală este Porfiria – o boală extrem de rară, un fel de anemie caracterizată printr-o disfuncție la crearea celulelor Hem – componentă importantă a hemoglobinei, practic partea neproteică a hemoglobinei. Practic, în locul hemului, la nivelul țesuturilor se formează acumulări ale unor substanțe intermediare din sinteza hemului, numite porfirine. De menționat că este o boală ereditară, teoretic nu se dobândeștepe parcursul vieții…

Persoanele afectate de porfirie au câteva simptome apropiate de legendele vampirilor – sunt palide, le deranjează lumina soarelui, pot suferi de afecțiuni grave ale pielii în cazul expunerii la soare, au tulburări de psihice. În plus, în cazurile acute, apare o colorare a danturii în roșu și se produc mari pierderi de sânge – nu prin hemoragii ci prin distrugerea unei mari cantități de hemoglobină. De unde, probabil, și legendara nevoie a hrănirii…

Desigur, totul poate fi numit speculație de către sceptici… mai puțin teoriile medicale. Ele sunt rezultatul științei moderne, iar a le nega te trimite din zona scepticului în cea a subdezvoltatului intelectual. Important mi se pare că știința nu doar admite dar poate și demonstra modificare genetică în sensul legendei vampirului. Sau este o probă în plus că nimic nu e imposibil… atunci când vine vorba de Supranatural.

 

Epilog – Armăsarul negru

 

În folclorul slav, poate izvorul cel mai puternic în domeniul vampirismului, se spune că pentru găsirea mormintelor în care se ascund vampiri este folosit… un armăsar negru. Lăsat liber în cimitir, un asemenea exemplar perfect, fără nici o pată, va ocoli exact mornintele vampirilor.

Poate că dacă am vrea cu adevărat să studiem Supranaturalul, dar mai ales fascinantul capitol al vampirilor, ar trebuie să procedăm la fel – să eliminăm orice pată a scepticismului absurd, a luării în derâdere a scrierilor vechi și tradițiilor, dar și a multor adăugiri fără legătură cu știința sau cu adevărata tradiție… Armăsarul fără pată…

Adevăr sau fabulație, vampirul rămâne oricum… o fascinație! Iar dacă este să exprim o părere proprie, subiectivă, ei bine, în fața avalanșei de mituri antice, de cronici medievale sau de istorii moderne, de preocupări ale unor oameni de mare seriozitate și chiar de argumente ale științei – nu pot să cred că nu poate ieși atâta fum fără să fie foc. Ori, poate, undeva, cândva…vampirii_Dvampirii_Cvampirii_Bvampirii_A

99 Responses »

  1. Vaatenen

    De mult pe acest Pamint cind Zeii, Ingerii, si oamenii nici nu-si facusera simtita prezenta au existat fiinte pe care eu le consider deosebite. Vampiri si vampirism sint atribute ale omului si nu numai.
    Fiinte cu o statura inalta, parul lung si negru(intodeauna impletit), tenul alb, ochii negri, chip prelung, canini ascutiti atit pe maxilarul superior cit si pe cel inferior, ungii lungi si subtiri de culoare neagra. Purtau vesminte elegante. Fiintele feminine se distingeau de cele masculine prin finetea si eleganta miscarilor. Se hraneau cu fructe si nu cu singe. Aceste fiinte au parasit de demult timp Pamintul.
    Mintea si imaginatia omului, dorinta de a se hrani, devora, din altii este rezultatul oglindirii caracterelor lumilor subterane, este pacatul din oameni. Dorinta omului de a umple ceea ce este gol. Dar cine sa opreasca desfriul omului?. Oamenii au dat singele lor dar si pe a altor oameni, prin ritualuri macabre, au hranit cu fluidele lor mizerii venite din lumile subterane. Poate o sa para exagerat si SF-ist dar Taverna Diavolului a existat atit in acest plan lumesc cit si in lumile subterane. Unii dintre voi stiu, dar altii ati intuit ca in aceste Taverne se serveau fluidele corpului uman dar si anumite organe. Acest episod macabru mai este si a fost o batjocura la adresa CREATIEI, si sigur isi va gasi sfirsitul.

    Vaatenen

    • .Legenda Vampirilor isi are originea in Romania,Transilvania,si nu are nici o legatura cu zeii rai ai diferitelor mitologii,cel putin ca si aspect exterior ,a imaginii pe care o avem azi despre Vampiri.Ca orice legenda,ea a luat nastere dintr-o constienta clarvazatoare ce scapa intelegerii noastre,iar forma exterioara oferita oamenilor este a unui adevar de ordin superior,spiritual,oferit sub forma de imagini limbajului nostru materialist.Ca mai toate legendele,fiind imbracate intr-un val materialist,substratul adevart s-a pierdut,si acum traiesc in constienta populara drept povesti fantastice.Detalierea acestui subiect aici,nu cred ca-si are rostul,si am sa incerc sa schitez in linii mari cum ar trebui priviti acesti Vampiri.Legenda porneste din Transilvania,de la o familie de nobili,iar cine nu stie,in trecut familiile regale,nobile,erau familii de Initiati,initiere ce se transmitea de obicei pe cale ereditara.Deci primul asa zis Vampir,era un initiat(acum nu stiu daca stiti ce inseamna un initiat),se spune ca acesta era nemuritor:adica detinea secretul tineretii vesnice,sau al nemuririi,sau fantana tineretii sau arborele vietii din Biblie,;se mai spune ca acesta nu umbla decat noaptea:asta inseamna ca traia intr-o stare de constienta inaccesibila oamenilor obisnuiti;asecta se hranea doar cu sangele oamenilor:stim din literatura de specialitate ca sangele este expresia fizica a spiritului omului,adica acest vampir se hranea doar cu hrana spirituala;se spune ca atunci cand intra intr-un contact intim cu un om,cand al musca,cand sangele se unea,adica avea un contact de la spirit la spirit ,omul devenea si el vampir,adica acel om devenea initiat.Astea sunt cateva aspecte in linii mari,iar daca nu stiati legendele sunt adevaruri imbracate in imagini si oferite sub forma unor povestiri,iar povestile despre oameni care traiesc sute de ani,gen St Germain,sunt realitati ,de fapt realitatea este ca ei mor ca toti oamenii,dar fiind initiati de un grad foarte inalt,cand se reincarneaza,la un timp relativ scurt ei isi pastreaza trasaturile corpului fizic.Luati cele scrise de mine ca o ipoteza si lasa-ti-le sa actioneze asupra sufletului vostru.Numai bine.

      • Legenda vampirilor nu isi are originea in Romania. :) Scrieri si desene antice atesta credinta in creaturile noptii .. Romania nici macar in proiect nu era pe atunci .. Mai citeste

  2. Vampirul modern.
    In prezent, vampirismul este mult mai des intalnit decat in trecut. A devenit o abilitate pe care o avem toti (pe care omul normal o foloseste atunci cand are nevoie de ceva anume, de care nu poate face rost singur, fie acesta un obiect, un sentiment sau un fel de energie). Se poate intampla oricui, in momente de stres sau oboseala, gelozie, admiratie, etc., efectele fiind simtite de ceilalti ca un deochi (cel mai des intalnit), fluctuatii ale tensiunii sangelui sau pur si simplu dureri de cap.
    De asemenea, unii oameni pot avea unele handicapuri ale aurei sau ale corpului energetic (acestia fiind numiti vampiri energetici). Principala trasatura a acestora este legatura slaba dintre corpul fizic si cel energetic, sau spirit (numita si coarda argintie). Legatura slabita dintre acestea ii pot face individului probleme pe plan fizic (acestia fiind de obicei mici, slabi, palizi, cu diverse probleme de sanatatem sensibili la unele lucruri ca diverse mancaruri sau lumina soarelui, fiind fotofobi sau arzandu-se mult mai repede ca altii in lumina puternica a soarelui), pe plan mental (sunt mai senzitivi cand vine vorba de emotii, daca sunt dezechilibrati pot ajunge la dependente, personalitate impartita, depresie) si pe plan ezoteric (corpul fizic nu poate produce singur energia de care are nevoie pentru a se sustine si pentru a sustine corpul energetic, ajungand la unele probleme de sanatate fizica sau mentala, anemii, chiar si depresii). Faptul ca nu poate face energia de care are nevoie il face pe respectiv sa fie vampir energetic propriu-zis, structura corpului energetic fiind putin schimbata pentru a se adapta la modul de “hranire” cu energie. De obicei absoarbe energia reziduala a celor din jur (se poate intampla cu sa fara controlul acestuia… in multe cazuri se poate ca persoana sa nu fie trezita, adica sa nu fie constienta de ceea ce este), dar sunt multe cazuri in care vampirul are nevoie de o energie pe care nu o gaseste in aer, sau de o forma mai pura a energiei respective, apeland la celelalte persoane. Vampirul energetic este omnivor si oportunist, dar peste toate, este pradator.

    Daca sunt nelamuriri sau intrebari, ma gasiti pe mail ( ditaciprian@yahoo.com ) sau puteti sa scrieti un reply si voi raspunde 😀
    Ciprian.

    Dragos Dumitriu: Foarte interesanta interventia ta, voi aborda curand si tema vampirismului energetic. Nu sunt atat de sigur ca “acum vampirismul e mai des intalnit decat in trecut”, mai ales ca notiunea de trecut este extrem de vaga. Am studiat personal cateva cazuri si, in opinia mea, este f greu sa teoretizezi fenomenul. Dar sunt persoane – si organizatii sau institutii care se ocupa de fenomen. Din pacate, asemenea chestiuni speciale nu au fost utilizate in scopuri benefice omenirii, iar scenaristii filmelor de gen… nu cred ca exagereaza.
    Daca te pasioneaza subiectul vampirismului energetic, site-ul este deschis publicarii unor articole de la colaboratori. Multumesc.

    • Interesant , am ajuns sa citesc despre vampirism din cauza metabolismului meu . Anemie, sensibil de mic la lumina soarelui intr-o anumita masura , insomnie (ziua o dorm) ,pretentii foarte mari la mancare ,ranile nu dureaza mult,carnea se regenereaza putin mai rapid ,sistemul imunitar f. puternic ..dar cel mai interesant este puterea de convingere pe care o am asupra celor din jur . Obtin mereu ce-mi doresc ..o pot numi “nebunie temporara ” ? Imi poate da cineva cateva sfaturi?
      Psihologul imi spune ca sunt perfect sanatos ,doctorii la fel …iar la varsta care o am arat de 19 ani .
      Astept un raspuns ,va multumesc cu stima

      • emm si crezi ca esti vampir?:)
        NU ma intelegeti gresit nu vreau sa fiu sceptica sau ceva dar …cum puteti sa vorbiti despre ceva ce nu exista nu aveti dovezi google nu e o sursa….si eu pot sa caut diferite informatii si sa scriu un articol ..cum de sunteti asa siguri ca exista?NU vreau sa jignesc pe nimeni!

        • Fara suparare, da` e mai greu de inteles. e ca si cum ai incerca sa explici intuitia. Pe de o parte e doar o “aglomerare” de coincidente, pe de alta parte stii ca ai avut inspiratia sa faci sa sa zici ceva si apoi ai vazut ca ai facut bine ce ai facut… Vampirismul energetic (cel putin) nu e usor de explicat, dar nici imposibil. Vampirii energetici exista, sunt feluri in care poti sa iti dai seama care e si care nu. Desigur, poti sa zici ca respectivu` e doar putin ciudat…in esenta asta si e :) ca nu gasesti peste tot pe cineva cu trasaturile respective. Dar ca sa iti raspund la intrebare.. cum suntem asa siguri ca exista? E simplu, pur si simplu stim. E la fel ca in cazu` intuitiei: poate sa fie ceva sau poate sa nu fie, dar noi simtim ca este ceva adevarat. Si daca tu nu crezi ca exista asa ceva, poti spune ca pentru tine nu exista, pentru ca realitatea difera de la om la om. Dar daca eu cred (nu, de fapt, daca eu stiu sau simt) ca ceva anume exista, pentru mine acel lucru este adevarat… chestia cu exista sau nu exista e relativa, difera de la un om la altu`.

      • Ti-am citit comentariul si am ramas surprinsa ….Iti voi da id-ul meu si prin acest fapt spre sa intelegi ca este important sa vorbim privat ..
        Multumesc!
        Id-ul meu :rockbybyemo.

  3. Vaatenen

    A fost demonstrata legatura puternica a omului cu regnul animal. Prin hranire omul intra in amortire, fluidele energetice nu mai curg, toata atentia organismului fiind captata de mincarea ingerata. Marea majoritate a oamenilor consuma cadavre si fluidele lor. Cum putem trata acest acest aspect?. Vampirism sau necrofagi, nu cumva nu este vorba decit de tualetarea unui inteles?. Daca maninci un cadavru se poate spune ca esti un necrofag, daca maninci dintr-o fiinta care misca putem afirma ca este vorba de vampirism. In cel de al doilea caz se poate spune ca vampirul se hraneste cu timpul existential al fiintei, absoarbe din timpul existential al fiintei. In primul caz necrofagul absoarbe din timpul celui ce asteapta in locul Tacerii. Imaginativa ce s-ar intimpla daca omul nu va avea ce sa mai manince. S-a dus toata evolutia omului, sa vezi oameni ce se intorc la regnul animal. Imi pun intrebarile: sa fi gresit constructorul cind a proiectat corpurile omenesti?; chiar sa nu fi stiut ca oamenii pot ajunge la astfel de evolutie existentiala?; daca a fost de acord cu astfel de manifestari cu ce scop a facut-o, etc.?. Sa revin la ideea initiala si anume: omul nu este decit un animal cu constiinta?. Oare constructorul nu stia ca omul serveste la case intunecate?. Sau pur si simplu, omul a fost costruit dupa cum a fost si constructorul?. Mai bine invitam constructorul sa raspunda, este mai intelept asa?. Da…, am incercat si eu o gluma. Ceea ce se intimpla nu arata decit un experiment uitat de un constructor ce are atit de mult spatiu la dispozitie. Daca constructorul ar fi avut numai un cub limitat ca spatiu la dispozitie, ar mai da voie la astfel de manifestari?.
    Evident ca este un exercitiu de imaginatie, dar adevarul este: cu ceea ce te hranesti te va devora sau….

    Vaatenen

  4. Ati comprimat atat de multa hrana spirituala pt noi toti pe acest site… Multumesc, domnule Dumitriu! Cu vampirismul energetic ne-am confruntat toti. Cu certitudine exista spirite de joasa vibratie care, constient sau nu, devitalizeaza. Totul este energie, cum ai putea destabiliza mai usor decat “furand” energia altuia/altora… Trebuie sa existe o bresa prin care individul sa poata fi vampirizat energetic, nu se poate intra asa usor pe canalul energetic al unui individ. Faptele rele imbolnavesc sufletul (se distanteaza Duhul Sfant), apoi se poate ataca usor..se imbolnaveste si corpul fizic. Din punctul meu de vedere, marele nostru privilegiu este faptul ca Tatal Creator nu este doar infinit iubitor si drept, dar si vesnic milostiv. Cand trebuie sa fim drepti nu prea mai putem lasa loc de milostenie, trebuie sa avem detasarea chirurgului.. Domnul este milostiv, El poate fi drept si milostiv (legea compensatiei). Prin rugaciune si meditatie ne creste vibratia, prin constientizarea greselilor si regret sincer putem trece in alt registru. Apoi, frica este o bresa prin care intra tot ce poate plasmui imaginatia mai rau si nu numai… temandu-te de un om ii dai puteri nebanuite impotriva ta. Te poate vampiriza atat de usor… si asta din cauza lipsei de credinta in iubirea Divina, din lipsa de comuniune cu Divinitatea. Ti-e frica de parca ai fi de capul tau prin Univers, “lucrurile mele nu se ciocnesc intre ele”… Cand esti in gratia Divina, cand nutresti iubire spirituala, cand crezi nu poti fi atacat energetic.

    Dragos Dumitriu: Intr-un raspuns anterior ii spuneam lui Ciprian Dita ca am studiat cateva cazuri de acest gen. Interesant este ca sunt persoane dornice sa se ofere, sa se daruiasca unei cauze, sa ajute – chiar gata de sacrificiu… Caracteristica pasionala este cumva asemanatoare vampirismului istoric, cel sang, din acest pdv. Voi da mai multe detalii in articolul respectiv.

    • Ai dreptate, cea mai buna aparare e sa crezi (de fapt sa stii) ca nu te poate atinge nimeni. Fie ca esti sub protectia unuia mult superior sau pur si simplu puternic tu insuti, ce te apara este, in esenta, increderea si vointa proprie.
      Trecand peste asta, spuneai ca Tatal Creator este atat iubitor cat si milostiv. Este adevarat, DAR trebuie sa tinem cont si de balanta. In lume trebuie sa fie un echilibru intre bine si rau, intre alb si negru, de aceea suntem iubiti toti. Fie care isi face treaba, fie ca este bun sau rau. Si mai sunt cazuri in care o entitate este de natura neagra, dar nu este de partea raului (mai rari asta, intr-adevar 😀 ). De la personajele astea avem toti multe de invatat: in primu` rand este auto-controlul si ce putere poate sa aiba vointa (vorbesc din experienta cand spun ca un vampir energetic care incearca sa invete sa nu se mai hraneasca din nucleul altora, din partea de care au cel mai mult nevoie altii poate fi comparat cu orice om care arunca o friptura prin noroi inainte sa o manance). Pe langa disciplina pe care ar trebui sa o aiba toata lumea, astia te pot invata tot ce stiu, tot ce afla, cum sa te feresti sau sa ripostezi cand te intalnesti cu diverse entitati de acelasi fel… chiar si ce pot sa faca, daca esti in stare sa folosesti “tehnicile” pe care le poti invata de la astia. In esenta, acestia sunt necesari pentru a echilibra balanta, pentru ca peste tot vezi egoism si rautate, peste tot poti sa vezi ceva care face rau, peste tot vezi entitati bune care fac rau (cel mai des fara sa isi dea seama)… e normal sa apara si “ciudatii care ii invata pe oameni sa nu se fereasca de foc, dar sa il foloseasca”.
      Sper ca am facut ceva constructiv cu acest comment 😀

  5. m-am intalnit si eu cu astfel de fiinte :)
    @dita ciprian: parca stiam ca despre corpul energetic ca el sustine corpul fizic si nu invers; lipsa de energie din corp fiind generata de slaba legatura cu corpul energetic
    @vaatenen: unii nutritionisti spun ca forma caninilor arata de unde corpul unui om asimileaza proteinele, adica cei cu caninii ascutiti din carne, ceilalti din vegetale- fiecare dupa puteri

    • Vaatenen

      Vin si adaug.
      Pe pamint nimeni, dar absolut nimeni nu are putere. Ma refer la oameni. Citiva dintre oameni au calitati date prin nastere. Deci, putem vorbi de lini de singe, descendenti, calitati si functii. Caninii arata scopul cu care au fost construiti oamenii. Da, exista o strinsa legatura intre hrana si craniu.
      “corpul energetic ca el sustine corpul fizic si nu invers”.
      Este vorba de ceea ce anima o structura info-energetica, anima si animus, sufletul dat prin nastere.

      Vaatenen

    • E destul de complicat… sincer sa fiu am ajuns sa cred ca e o simbioza intre corpuri, cel energetic sustinandu-l pe cel fizic si invers. Legatura intre corpurile astea e destul de puternica (in sensul ca nu o poti taia, am incercat destule chestii si nu am ajuns nicaieri… daca e cineva care sa poata face asta, ar fii cea mai puternica entitate). Ideea e ca oricat de bine s-ar intelege corpu` fizic cu cel energetic, daca legatura dintre ele nu e sanatoasa, o sa ai probleme pe ambele planuri: corpul fizic o sa fie mai slabit si o sa fie mai greu de intretinut (nu intru in detalii), iar corpu` energetic o sa aiba oscilatii mari de vibratie, in sensul ca o sa inceapa sa iti scada usor vibratia, sa fie mai joasa (asta il ajuta sa se intareasca si sa fie mai puternic… felu` lui de a supravietui, ca nu mai e atat de puternic si stabil din cauza legaturii slabe cu corpul fizic si trebuie sa invete sa “lupte”), partea buna e ca o sa creasca intensitatea vibratiei.
      Legat de ce ai spus despre canini, nu sunt nutritionist (chiar sunt paralel cu subiectu` deocamdata), da` am observat si eu asta. Pe toti pe care ii stiu cu canini mai mari sau mai ascutiti, ii stiu sa manance mai multa carne decat ceilalti. Chiar si eu…mare fan al carnii 😀 Nu spun ca mananc doar carne, o salata e oricand binevenita.. dar nu simt ca mananc daca nu intra si putina carne p`acolo 😀
      Sincer sa fiu, nu m-am gandit pana acum la chestia asta. Multumesc ca m-ai facut atent 😀

  6. Despre “strigoii” nostrii locali nu ati spus nimic. Eu personal m-am “lovit” de ei (ca personaj de povesti) in zona olteniei. Am inteles ca ar fi totusi cunoscuti ca strigoi si prin alte zone ale tarii. Diferenta intre strigoi si vampiri este doar cea de hranire. Strigoii se hranesc “doar” energetic si sunt spectre energetice. Metoda de identificare si “ucidere” este aceeasi cu cea descrisa aici, inclusiv cea cu calul.
    Namaste

    Dragos Dumitriu: Este foarte adevarat – dar daca observati, nu am scris aproape nimic din folclorul nostru. Am reluat doar cateva teme din articolele trecute. Despre traditia romaneasca am prevazut un articol separat.

    • Vaatenen

      Da-mi voie sa adaug.
      Eu le cosider larve venite din lumile subterane. Se hranesc cu fluidele, “pacatului”. Ca sa poata accesa o dimensiune umana trebuie sa gaseasca poarta de vebratie, aspect rezonator, iar cimpurile corpului uman permitacesat aspect. Multa atentie cu astfel de larve: pot lua forma amintirilor tale; pot modifica trairile tale; pot arunca ceva din tine in cele mai mizerabile “hrube”. Iti spun toate acestea ca drept informatii care ar putea sa te faca sa intelegi cum eu vad lucrurile, nu ca tu nu ai sti.

      Vaatenen

    • Dupa parerea mea strigoii nu exista ..dar vampirii exista unii fiind de la natura dupa cum cred eu..Pana si eu am o abilitate de vampir..cateodata simt mirosul sangelui..

    • Vaatenen

      Nimeni nu are puterea sa depaseasca ceea ce ii este dat prin linia de singe. Vei plati pentru pacatele venite pe linia de simge de la stramosi dar vei avea si acele benificii Karmice. Daca Tu ai puterea sa strabati o cale care nu ti-a fost data prin linia de singe o sa-ti dai seama, o sa intelegi semnificatia mesajului meu. Ai capacitatea sa vezi dincolo de ce ai primit. Ai stiinta clara a evenimentelor ce urmeaza sa le parcurgi. Lipsa de putere vine si prin faptul ca orice om este un continuator al liniei stramosilor lui si nu un initiator. Ai puterea sa depasesti ceea ce ti-au ursit cei din neamul tau?. Cit priveste aspectul “de a deveni un adept al eugeniei” eu iti spun: Ironia este buna daca o si gusta cineva, dar nu uita ironic vei fi numai la adresa ta. Natura acestui Blog este ca fiecare sa vina cu idei indraznete privind o lume a Supranaturalului, sau cel putin asa am inteles Eu.

      Vaatenen

      • Scri foarte des despre ceea ce ne este dat prin linia sangelui si despre faptul ca nu ne putem sustrage acestui drum trasat.A fost una din nelamuririle mele in legatura cu Dumnezeu.As dori sa gasesc preotul dispus sa ma lamureasca d.pdv.religios.Eu cred ca Dumnezeu,pe care nu-l putem noi cuprinde nu poate pedepsi pe cineva pt. pacatele comise de altul sau de altii.Eu nu cred in pacatele stramosilor care cad pe urmasi pana la a nu stiu cata generatie.Pot crede in necazurile pe care ni le pot provoca unele obiceiuri,atitudini pe care le copiem de la parinti sau bunici si astfel se perpetuiaza “apucaturile” si nu se transmite fara vina o pedeapsa pt. ceva ce n-ai facut.

      • Nu vreau sa jignesc, da` e oarecum bullshit ce ai scris acolo. Desigur, pe de o parte ai dreptate, da` nu e o regula care sa se aplice 100%.
        Imi cunosc toate rudele de sange de la strabunici pana la mine si eu sunt singuru` care are o forma de deschidere pentru chestiile astea. In afara de mine nu mai este nimeni pe care sa cunosc, care sa fie macar interesat de orice e legat de supranatural sau paranormal sau ezoteric. Si da, am interogat pe toti, si inainte de strabunici au fost toti oameni simplii… nu i-as jigni daca as zice ca`st tarani :))
        Pentru cazu` meu se poate gasi o explicatie: la fel ca mai sus, toti au avut ochii albastrii sau verzi si eu ii am pur caprui, asta fiind o trasatura proprie.. eu fiind inrudit cu ei doar prin sange si nimic mai mult, mostenindu-i atat pe ei cat si pe mine din alta viata (sau venind cu trasaturile astea in existenta, daca nu crezi in reincarnare)…
        Pe langa asta, vampirismul energetic curge prin sange si nu sare mai mult de 2 generatii. Daca vreunu` din copiii mei nu o sa il aiba, si nici copiii lor, urmatoarea generatie o sa aiba cel putin un vampir. Si, dupa cum am spus, de cel putin 4 generatii, in familia mea nu a fost nimeni cu orice legatura cu ezotericu` sau paranormalu` sau whatever…cu atat mai putin cu vampirismu` energetic.
        In esenta, ce vroiam eu sa spun era sa nu mai vorbesti despre asta ca si cum ar fii 100% adevarat ce spui, pentru ca nu e ori corect, ori gresit… sunt ambele, e si corect si gresit in acelasi timp.

  7. ma faci sa devin un adept al eugeniei..”Deci, putem vorbi de lini de singe, descendenti, calitati si functii.”

  8. draga Vaatenen,nu a fost vorba de nici o ironie,mai ales la adresa celor spuse de tine.Dupa cum am mai spus ,este foarte interesant si in unele cazuri si important ceea ce spui tu.Legat de acele “pacate” venite pe linie de singe,cred ca este mai potrivit sa le definim ca “goluri” sau ca aspecte nerezolvate ce inevitabil se transmit pe linie de sange,pr, cultura,istorie si timp.Stramosii nostri au facut si ei ce au putut conform acelor vremuri si sa nu uitam ca au facut foarte multe.Domnul Dragos Dumitriu,Oreste Scarlat Teodorescu si multi alti invatati ai acestor vremuri sunt mai in masura decat mine sa dea exemple.Este prea mult sa vb despre linii de sange,calitati si functii.Noi romanii si popoarele modeste din punct de vedere economic avem un mare avantaj:la ora actuala politicile mondiale nu se indreapta intr-o directie constructiva.Acest aspect va face ca o parte din natiunile “subdezvoltate” sa redevina ce au fost candva-salvatoarele omenirii-in cativa anisori nu evolutia va mai fi scopul comun al comunitatilor intercontinentale ci SALVAREA OMENIRII(omenirea a mai trecut pr.asta).Imagineazati putin cam cum va ramane cu liniile de sange cand natura va declansa selectii functie de cu totul alte criterii?Sa fim seriosi,cred ca manifestarea naturii,caracterul planetei,si legile fizice ce definesc acest univers al materiilor ar trebui sa ne faca sa intelegem ca de discriminare,etichetare sau raportare la linii de sange nu mai e loc probabil de cateva zeci de mii de ani sau milenii.E o putere care era sa nimiceasca totul,asa cum a venit asa va si pleca-REPEDE-..Chiar as propune o tema:Apocalipsa,istorie,mitologie,spiritualitate- Sa fie oare REVELATIA COLECTIVA un aspect ce nu poate exista decat in prezenta evenimentelor extreme neplacute omenirii?(cataclisme,genocid si degradarea conditiei umane)multumesc mult si sa stii ca interventiile tale sunt f. importante.

    • Vaatenen

      “ma faci sa devin un adept al eugeniei”
      Daca nu am inteles ce ai vrut sa spui este si prin faptul ca exprimarea nu releva clar ceva.
      Da, intr-un fel sint in acord cu ceea ce ai scris, numai ca salvarea omenirii tine mai degraba de dorinta cuiva de a deveni martir. Nu se refera la persoana Ta.
      Vrei sa salvezi neamul, stramosii sau intreaga omenire?. Eu propun ca Pamintul sa faca ce stie El si daca sint fiinte care vor ocupa Pamintul in detrimentul omenirii, atunci asa sa se implineasca. Sint forte de neinteles care pot trece cu usurinta peste ceea ce au stabilit oamenii si zeii pentru oameni. Sint forte ce nu au stiinta de bine si rau, de moralitatea omului. Eu, m-am cam lamurit ce vor oamenii, luat la modul general. Consider ca este creativ ca cei ce au anumite cautari prin care sa inalte stramosii sa o faca repede, caci timp este atit
      cit poate sa mai priveasca omul atit in fata cit si in spate.

      Vaatenen

  9. Nu stiu cit ce corect si coerent este ce spun eu, insa cred intr-o oarecare masura, ca putem schimba ceea ce purtam inca de la nastere ca mostenire dinspre partea parintilor,bunicilor etc…Ar fii o mare eroare sa ducem mai departe, sa persistam in greseli, mai ales ca vedem fiecare cam unde semanam cu cei pe care-i mostenim…luam ceea ce e bun si remediem ceea ce nu ne convine.altfel acceptam un destin implacabil si nu e deloc in regula…in acelasi timp poate avem si o mostenire a sufletului ! de mii sau sute de mii de ani, de care nu ne amintim nimic! asa ca e posibil sa purtam in noi mosteniri din doua directii diferite, insa nu e cazul sa ne speriem prea tare.fiecare stie in sinea lui de unde pleaca problemele.

  10. La o intrebare a mea legata de exact subiectul comentariilor de mai sus, mosteniri , vieti anterioare etc…o doamna maestru REiki mi-a raspuns ” pina sa vbim de vietile trecute, mai important e sa ne axam pe viata prezenta !”

  11. Da, de acord ce spune Vaatenen legat de “larvele” ce se hranesc cu fluide si pot accesa subconstientul nostru.N-am citit inca articolul despre vampiri, insa cred ca e un subiect f bun de luat in seama,,,ce sau cine anume ne influenteaza din celelalte dimensiuni !

  12. Ca sa nu mai vorbim despre karma generata de gindurile si actiunile noastre..in anul 2011 inca mai vad la tv sau prin ziare f f multi ce cauta persoane cu capacitati extrasenz. care sa le citeasca viitorul, eventual si prezentul, sa le spuna numerele la LOTO,sa le dea solutia ptr viata ! mi se pare grav, sincer.un caz elocvent mi s-a parut Madalina Manole ce a cezut cu atita tarie ca e blestemata, a cautat vraci, familia semne la tot pasul si s-a ajuns la o tragedie !

  13. p-asta cu nimeni nu are putere…nu o cred; cred ca sunt destui care reusesc sa transceada nivelurile si deci sa creasca in putere; drept e ca si multi care dobandesc putere parasesc aceasta lume…dar mai sunt si cate unii care continua aici; daca-ti “platesti” pacatele, nu te cureti, nu esti deschis puterii?

    • Vaatenen

      Da-mi voie sa adaug.
      In aspectul dual al lucrurilor unde apare credinta apre si indoiala. Nu imi este foarte clar ce vrei sa transmiti!?. Ca sa intelegi mai bine ce am vrut sa transmit te intreb: Ce duci cu tine; de ce acum si nu in alt moment; Turnul Babel iti spune ceva si daca da, ce anume; de ce este nevoie ca omul sa-si transmita genele mai sdeparte, etc.?.

      Vaatenen

  14. Subiectul este destul de spaimos dar sunt sigura ca au existat in realitate si sunt sigura ca exista si azi.Cred ca exista si azi printre cei care au ca singura preocupare sa fie cat mai “speciali” si printre cei care poate ca sunt sortiti sa fie asa.Filmele cu vampiri sunt singurele filme pe care nu le pot urmari.Consumarea sangelui este o practica veche de cand vanatorul preistoric a dorit sa-si transfere puterea si intelepciunea unor animale puternice cu care se lupta.Canibalismul a fost si el raspandit si sa ne fereasca Dumnezeu sa vedem pana unde poate cobori fiinta umana atunci cand ii este amenintata existenta.Dr.P.Adamo,cel care a definitivat studiile referitoare la grupele sanguine spune ca in perioada preistorica au existat anumite conditii in care specia umana a fost aproape de disparitie,asa de putini indivizi supravietuisera.Apreciez amploarea informatiei din articol desi nu-mi place subiectul.

    Dragos Dumitriu: Iar eu apreciez ca intotdeauna stilul dvs doct, concis si sincer – cu un plus datorita unui anume farmec literar evident. Ma intreb daca nu cumva sunteti autoarea unor carti – mai ales a uneia despre Vladut, aparuta prin anii ’80?
    Lasand la o parte scarbosenia unor detalii, personajul vampirului din multe filme este cateodata atat de puternic incat parca scapa de sub controlul creatorului – al scenaristului. Dar, asa cum spunea Einstein, citat de Codrin in prelegerea sa din timpul conferintei,
    tot ceea ce ne imaginam aici se intampla undeva, candva, in multivers. Pacatul acestor filme e de multe ori tratarea putin cam infentila a subiectelor.
    Dar, ganditi-va, ce inseamna intalnirea supraputerilor cu pasiunea extrema si sacrificiul, a vietii si a mortii concomitente – intr-o nemurire pe care o renegi sau chiar o blestemi… E un personaj greu de asezat in tipare.
    Am sute de filme cu vampiri, e greu de spus ca merita vreunul cu adevarat vazut. Poate “True Blood”, un serial HBO excelent, care reflecta oarecum ceea ce spuneam mai sus. Si “Vampire Diaries” e un serial bunicel, dar mai pentru pusti…
    Iar daca vreti sa va infiorati cu adevarat – si cu adevaruri! – cititi “Istoria canibalismului” a lui Manuel Moros Pena. Trecutul (devenirii) omenirii este mult mai horror decat toate filmele cu vampiri…

  15. Din cate stiu se folosea un armasar alb. Daca acesta refuza sa treaca peste un mormant era semn clar ca acolo isi avea salasul un moroi.
    Interesant articolul. Diferite boli necunoscute in perioada medievala dar si modul in care se comporta cadavrele in descompunere au dus la nasterea unuia dintre cele mai populare mituri moderne.

  16. Ptr Vaatenen…sper sa nu se intimple asa ceva ” fiinte care vor ocupa Pamintul in locul omenirii ” cu toate ca ma intreb cati dintre oameni mai sunt..umani?!?! In ignoranta ce pluteste la tot pasul si in lipsa informatiilor si cunoasterii e posibil sa se intimple si asta. Stiu doar din ceea ce am citit, dar se pare ca exista si fiinte ce nu au constiinta, fara partea spirituala..si care-si pot face de cap cu sufletu’ omului.Omul e undeva la mijloc, intre SUS si JOS…asta a fost si unul din motivele ptr care am cercetat Aparitiile indelung contestate..ptr ca acolo se spune cite ceva,chiar destul de mult.

    Dragos Dumitriu: Dar daca asta – ocuparea – s-a si intamplat deja? Si daca a fost, de fapt, un eveniment fericit? Iti aduci aminte, Mihai, de ideea trezirii “demonului” in artisti – de care vorbeam in articolul despre demoni? Eminescu nu vede in venirea Luceafarului (caderea – “alunecarea pe-o raza”) ceva rau… dimpotriva. Anticipez acum un material despre un subiect mai “periculos” pe aceasta tema…

    • Vaatenen

      Da, este un mod de a percepe si reactiona.
      Te intreb, crezi ca omul a fost intrebat daca ii place sau nu ce urmeaza sa se intimple cu el?. Sint sigur ca Nu. In unele cazuri apare acceptiunea motivata de dogma. Dar mai sint sigur ca i s-a dat sa aleaga.
      Te rog sa adaugi la tema: Dogma si Universul Supranatural.

      Vaatene

      Vaatene

  17. Lilu, Lilla, nu era echivalentul unui vampir?

    Dragos Dumitriu: Ba da, exista multe denumiri transmise in timp pe linia sumero-chaldeeana. Iar demonii lor au si caracteristici vampirice.

  18. pt. vaateenen:22.30-“In aspectul dual al lucrurilor unde apare credinta apare si indoiala. “,esti sigur?Daca “indoiala” este un sentiment superior al gandirii ce cuprinde si trece dincolo de dualitate,daca este un efect al “incapacitatii” de a alege intre adevarat sau fals,ca rezultat al constientizarii necunoasterii..?Chiar,vaateneen cum faci diferenta dintre credinta si indoiala?(macar asa filozofic vorbind..).”de ce este nevoie ca omul sa-si transmita genele mai sdeparte?”.Chiar nu stim raspunsul la intrebarea aceasta?Ce chestie,cand vine vorba de mosteniri omul imediat isi da seama de adevar mai ales de ceea ce i se cuvine.Cand vine vorba de responsabilitati sau de tendinta de a semana cu stramosii tai,se rupe firul.Hmmm sa fie oare lumea asta plina de “pleshcari” sau de manipulatori?

    • Vaatenen

      Sint intodeauna sigur numai la adresa mea. Cit priveste alte aspecte ale intelegerilor poate fi discutabil. Te poti indoi atunci cind nu ai o siguranta a ta, cind ceea ce afirmi la adresa ta este primit la pachet fara sa fi intrebat(zestrea genetica), cind iei ceea ce primesti, desfaci si iti place dar nu sti catre ce te duce, caci nu tu ai facut pachetul si nici nu ai idee despre natura continutului.
      Citeste ce am scris mai jos si adauga ceea ce consideri.

      Vaatenen

  19. Vaatenen

    Va propun spre discutii si comentarii Tema:
    Dogma si Universul Supranatural
    Cu toate ca pare o lauda la adresa D-lui Dragos Dumitriu la interventia pe care a avut-o, o are si o va avea in cadrul Codul lui Oreste si anume Pastila lui Dragos Dumitriu, nu este vazut-a de mine asa. Interventia D-lui Dragos Dumitriu vine ca o completare, o lamurire pe cit este posibil a rolului avut de carturarii dea lungul unor vremuri. Placut surprins am fost si de discutiile, comentarile directe care s-au facut pe tematica propusa, dar si pe tematica aleatorie propusa de participanti referitor la Universul Supranatural. Eu consider ca fiecare participant direct sau indirect isi va forma o intelegere mai clara asupra cautarilor pe care le are.

    Cum vede fiecare Dogma, ce intelegere are fiecare asupra Dogmei?. Acelasi sens al intrebarilor privitor la Universul Supranaturalului?. Cum vede fiecare dintre participanti interactiunea dintre Dogma si Universul Supranaturalului.
    Cum vedeti interactiunea dintre Dogma si Lumina ca un “dat”?.
    Prin “ce” se face simtita Lumina?.
    Prin ce se face simtita prezenta Lumilor Subterane?.
    Cum Eu am deschis aceasta tema voi aseza citeva afirmatii.
    Lumina isi face simtita prezenta prin Semne. Nu, Nu, Nu este vorba de Lumina cunoasterii ci de Lumina Divina.
    Lumea Subterana isi face simtita prezenta prin Peceti.
    Se pot pune intrebarile: Cum au interactionat ele dea lungul vremurilor; a existat o intelegere; daca da, intre cine; care a fost formatul intelegerilor; sub ce forma se manifesta si astazi acele intelegeri?.
    Multi dintre voi veti gindi: presupuneri!?. Altii vor intelege ca este o versiune ce poate avea valoare de adevar. Dar…, sa vedem mai departe.
    Discutiile care au avut loc intre Purtatorii Luminii si Lumea Subterana nu se refereau la oameni asa cum multi dintre voi vor crede sau au crezut ci la spatiul si timpul ocupat de oameni. De ce credeti ca s-au dus atitea razboaie intre oameni?
    Pentru ca o intelegere sa fie respectata trebuia sa se gaseasca o forma de implinire, vorbesc despre Contractele pe care le poarta fiecare om. Printre stipulari una poate fi scoasa in evidenta: la sfirsitul contractului cel ce este dat Luminii sa fie eliberat si exonerat de orice pacat infaptuit de catre stramosi pina la cel din ultimul nascut pe linia de singe; cei ce sint dati Lumilor Subterane vor reveni acestor lumi indiferent de ceea ce poarta cu ei.
    Observati ce semne fac si ce peceti ridica conducatorii acestei lumi.
    Se poate trage o concluzie ca lupta este permanent in om, o lupta dusa intre peceti si semnele Lumini. Una o poate motiva pe cealalta. Cind apare o scadenta, cind un potential este cumulat, cind prin cumul semnele si pecetile sint vizibile atunci se manifesta cel ce “Treiera”.
    Sub decizia lui se treiera oamenii, regi, imparati, dogi si flamuri. Nu exista om ce cade in aceasta lupta care sa nu aiba un stapin. Evident ca cuvintele pot fi cosmetizate dar intelesul este acelasi.
    Lumea aceasta este tributara lumilor Subterane. De ce?. Care ar fi cea mai uzitata pecete folosita de om?. Este simplu, Banul. Cu toate ca pe una dintre bancnotele cele mai folosite scrie, In God we Trust, este mai mult ca evident ca nu apartine Purtatorilor Luminii. Eu spun ca este vorba de Demiurgul acestei Lumi. Deci, intelegerea a fost facuta si “sigilata” in prezenta Demiurgilor Lumilor Subpamintene si Purtatorii Luminii.
    De ce oamenii au vrut un alt Stapin. Este simplu. Oamenii au vrut ceva palpabil care sa le confere o certitudine. Certitudinea trebuia sa aiba un chip pe care sa-l vada. Si lau vazut. Existenta oamenilor, Lumina Cunoasterii este data fiecaruia dupa pecetile pe care le poarta.
    Dar ce s-a intimplat?.
    Sigiliile au fost rupte, Luminariile au fost asezate, contractele au cazut si odata cu ele intelegerile.
    Purtatorii Luminii Divine au asteptat in zadar ca cei ce erau dati Luminii Divine sa urce la “Ceruri”. Eu va spun ca nu a urcat nimeni. Nu pentru ca o afirm eu, asa stau lucrurile. Nu intrebati omul de adevar intrebati Purtatorii Luminii Divine. Toti cei ce intreaba trebuie sa aiba proria metoda si propria confirmare.
    Cum recunoaste un om o pecete?. Prin ochi vin si afirm eu, este o metoda palpabila, nu este asa?. In mentalul colectiv se afirma: Ochii sint oglinda sufletului. Se poate trage concluzia ca un suflet pecetluit recunoaste si serveste sub pecete, pentru ca este pecetluit?.
    Se poate pune intrebarea daca structura info-energetica a oamenilor, suportul, poate sustine Lumina Divina?. Raspunsul va las sa-l dati singur. Este un raspuns personal al fiecaruia cu El.
    Dogam este promisiunea, speranta de care oamenii se pot agata ca rezultat al luptei ce are loc in fiecare om.
    Cine este Bestia?. Se pot spune atit de multe despre Bestie. Ati auzit poate de Bestiarul Zodiilor. Se mai spune ca omul se naste singur si pleaca singur. Se stie ca formarea oului, formarea fatului nu este cunoscuta de om in aspectul subtil. Se cunos aspecte care tin de formare ca reactii ce au loc in organizmul uman. Dar, omul oare, s-a nascut pe el ca sa stie clar ce intelegere are asupra lui sau este reeducat astfel ca la fiecare nastere cei ce vin pe o linie de singe au o alta intelegere decit cea pe care o au prin singe. Cine controleaza nasterile in aceasta lume?. Eu afirm: Lumea Subterana prin peceti. Scrie undeva pe om sau in om ca este de Sorginte Divina?. Se vede cu ochii ca este de Sorginte Divina?. Modul prin care cineva i se atribuie o Sorginte Divina ar trebui sa fie Purtatorii Luminii Divine. Din cite stiu eu Ei sint Nemuritori. Da…, s-au gasit unii sa spuna ca sint unsi sau ca sint avatari. Va las pe voi sa aveti o parere. Ceea ce nu se vede, nu este palpabil, nu este pe pamint, este sigur in afara pamintului, dar ideologic este in lume.
    Sa vorbesc putin si de Universul Supranaturalui, pe voi cititorii va las sa spuneti mai multe despre aceast Univers al visarii.
    Ce credeti, la intelegerea dintre Lumea Subterana si Purtatorii Luminii Divine a fost prezent si acest Univers al Supranaturalului?. Eu zic ca, Nu. Parerea mea este ca s-au folosit de acest Univers al Supranaturalului, Cum?.
    In razboiele dintr oameni nu se putea da vina pa Purtatorii Luminii dar nici pe Lumea Subterana. De ce initial a existat o tatonare dar si o acceptare a Luminii de catre purtatorii pecetilor. Cind au fost puse pecetile?.
    Se spune: sa nu te bagi niciodata intre discutiile, certurile dintre doi oameni, cine stie ce au de impartit?. Doi lupi pot fi intaritati sa se lupte intre ei, dar daca altcineva se baga intre ei si mai ales daca nu este lup si este ciine, atunci cei doi lupi vor sari pe ciine. Toata furia lor data de natura lor(lupta pentru teritoriu si supravietuire), dar fiind asmutiti din afara lor furia se va revarsa asupra ciinelui. Purtatorii pecetilor vor arunaca vina pe Universul Supranatural, Acelasi lucru vor face si Purtatorii Lumini. Este clar ca fiecare vrea cite ceva de la acest Univers, dar numai de la ei nu.
    Vom incerca sa vedem natura omului si a celor ce pecetluiesc.
    Hemingwei afirma in unele din scrierile lui ca starea lui mentala era atit de buna si de linistitoare ca inebunea, simtea ca o lua razna. Ce se poate intelege, omul suspendat in el, lipsit de orice legatura cu exteriorul nu-si gaseste sensul?. Oare are nevoie in permanet nevoie de un oponent prin care sa-si manifeste sensul existential?. Are el nevoie de un stapin palpabil?. Da are nevoie de toate acestea dar si de multe altele. Va las pe voi sa adaugati.
    Oamenii care fac afirmatia neputintei lor, care se agata, fura sint acei oameni care nu mai au nici peceti, sint liniile de singe care nu intereseaza pe nimeni. Va las pe voi sa intelegeti ce se va intimpla cu ei. Foarte rar sint cazurile cind un om isi recunoaste greseala atunci cind este a lui. Dar marea majoritate atribuie vina sau meritul dupa cum au fost pecetluiti: Asa a vrut D-zeu; Si-a bagat Dracul coada. Observati ca al treilea trebuie sa plateasca. Mai in toate cazurile oamenii sint victime?. De ce?. Daca ii intrebati pe ei fiti atenti sa pice pe voi Magareata. Natura omului este sa se agate de altii(ex.Scara lui Iacob)si sa plateasca altii pacatul lor.
    Cei ce viseaza cu adevarat in Eu-l lor sint parte a Supranaturalului. Putin sint cei ce pot sa exprime aceasta natura deosebita fara sa fie judecati si damnati. Daca nu esti Botezat in nici o religie se spune ca esti ateu, nu te ridici nici la ceruri si nu esti primit nici in lumile subterane. Se mai face afirmatia ca esti al nimanui, deci nu poti fi judecat si nu poti plati pentru pacatele altora ceea ce nu este chiar asa. De regula cei ce au vise din Lumile Supranaturalului si fac greseala sa fie exprimate public sint repede catalogati ca fiind nebuni.
    In fine, D-l Dragos Dumitriu este printre putinii temerari, Carturar al acestui Univers al Supranaturalului atit de vast dar aproape delec “trait”.
    Fericiti sint cei ce Viseaza, dar mai fericiti sint cei ce isi implinesc Visele.

    Vaatene

  20. george…..mai facut sa rad -(la propiu).
    Vorbiti…tu si vaatenen…de pe NIVELE diferite.
    Nu intelege gresit. Momentan nu pot venii cu argumente pro vaatenen ,insa, datorita lui am inceput sa fac niste corelatii intre informatiile primite si studiate in timp. Inclusiv o reanalizare a cunostiintelor. Are o alta “pozitie”, un alt unghi de a vedea. Se cam schimba perspectivele.
    George ati dau un sfat….nu te limita la cuvintele si modul de exprimare folosit de vaatenen. Treci de ele si vei realiza , sau nu….ca am dreptate.
    AAAAAAAA … si studiaza putin problema in sensul celor afirmate de vaatenen.

  21. Exista o “confirmare” sa zic asa, legat de comentariul extins al lui Vaatenen si in ceea ce am ce am cercetat eu legat de Aparitiile Maicii Domnului in ultimu’ an, si-am plictisit pe unii, pe mine sigur nu..se spune intr-un text de la medjugorje ca “doar un nr. foarte mic de oameni(suflete) urca direct la Cer” restul se da de inteles ca plutesc in deriva in ceea ce poate se numeste Purgatoriu sau altfel..iar majoritatea isi au locul in Infern..poate echivalent cu Lumile Subterane-nu stiu exact la ce se refera Vaatenen, cred ca termenul e mai vast decit pare la 1-a vedere..la fel si Oreste in conferinta ce am vizionat-o de-abia azi spunea ca ar trebui folosit termenul de Lumile Celelalte si nu “lumea cealalta”..perfect de acord! chiar si o virgula pusa gresit poate da cu totul alt inteles unei fraze, sa nu mai vbim de interpretarile gresite din textele religioase.

  22. pt.vaateneen:aberezi!

    Dragos Dumitriu: Goldix are dreptate (in raspunsul anterior). Vaatenen are o abordare speciala – si are tot dreptul la ea, ca de altfel fiecare dintre noi… Rugamintea mea este sa intelegem ca nimeni nu detine adevarul absolut – deci, pera contrario, nimeni nu abereaza atunci cand isi expune propria teorie – pe care si-o asuma! Da, daca pui vorbele in gura cuiva care nu le-a rostit niciodata, da, atunci cred ca putem vorbi (si) de aberatie. Vezi cazul interpretarilor absurde ale cuvintelor lui Iisus sau Mahomed…

    • Vaatenen

      George sti sa argumentezi se vede din limbaj.
      Ma mira ca gasesti un sens al intelegerii pe care o ai asupra Ta. Fi mai concret, daca ai o alta idee afirm-o. Lipsa ta de argumente suna mai degraba a frustrare, o lipsa de intelegerii asupra ta. Nu esti in acord cu ceea am propus spre discutii si comentari nu este o problema. Intelept este sa depasesti etapa si sa ai o viziune clara a ta asupra propriilor opinii exprimindu-le. Inteleg ca intelepciunea ta este mai presus de aberatiile percepute de tine sau din contra ceea ce am scris te face sa te temi de un posibil adevar. Daca ai si tu o viziune de ce nu o exprimi?. Ai…!?!?!?. Iti este teama de ridicol, esti in imposibilitatea de a exprima intr-un mod placut o idee, sau pur si simplu ai limite si nu sti pe cine sa faci vinovat pentru lipsa ta de exprimare clara. Inteleg blocajul tau la o astfel de tema, este atit de evident. Cit de simplu este sa arunci cu cuvinte si reiese ca asta iti este natura mentala.
      In cazul in care nu vei avea a atitudine potrivita iti spun ca nu voi mai raspunde la exercitiu lipsit de consistenta pe care se vede sti sa-l etalezi.

      Vaatenen

  23. vaatenen, cam confuzezi oamenii; ar fi bine sa facem o distinctie intre omul ca entitate si ceea ce credem noi despre om ca rezultat al sistemului dual cu care opereaza mintea umana; cam amesteci aceste 2 lucruri si rezulta din multele tale afirmatii ca omul e…victima

    • Vaatenen

      Fi mai clar pentru ca eu sa pot sa argumentez. Eu nu cred decit in mine. Termenul de entitate este foarte larg exprimat si foarte putin inteles. Nu, omul nu este victima, el se crede o victima si Da, este un scop?. Structura mentala a omului nu este asa complexa, dar este o structura complicata. Indio cunosti structura info-energetica a omului?. Ai incercat sa restabilesti echilibrul energetic al unui om. Cunosti efectele clare ale pacatului unei linii de singe asupra structurii info-energetice. Sti ce tragi daca intervi in stuctura info-energetica a altui om?. Afirmatia urmatoare imi aprtine intru totul si nu vreau sa o comentez pentru nici un motiv: Daca o sa reusesti sa depasesti o bariera in intelegerea Ta asupra structurii info-energetice, sa nu mai fi supus Karmei, atunci vine partea mai grea, cunoasterea de sine si zborul.

      Vaatenen

  24. pt vaateneen:”fluxuri divine sau indiferenta angelica?”
    Intr-una din zile pe cand faceam curat prin curte,organul de pe umeri a despicat o idee.Facusem atat de curat in curte incat mi-am zis in acel moment,ca ce bine venita ar fi fost o ploaie care sa improspateze aerul si gandurile mele.Am zis ca daca ar exista Dumnezeu nu vad dc.nu mi-ar asculta dorinta si sa inceapa sa ploua.Cum ma invarteam eu acolo prin curte la vreo 3-4 minute a si inceput sa ploua!!Atunci am realizat ca intr-o gradina curata ploua cu dragoste si ca acolo sus cineva ne iubeste foarte mult.
    http://forum.cronicasupranaturalului.ro/viewtopic.php?f=8&t=12&start=10

  25. Vaatene

    Daca un eveniment care are legatura cu Pamintul il asociezi cu implinirea Ta, sa fi implinit asa cum ti-ai dat. Daca o revarsare de iubire din partea cuiva de sus o resimti, atunci sa fi iubit asa cum primesti.
    Vrei si o parere mai directa, Da.
    Ai multumit si Pamintului?. Din ceea ce scri nu reiese ca ai multumit. Sti ce se spune prin lume: pina la D-zeu te maninca sfintii. Pai cum sa-l gasesti Sus undeva cind Tu esti si rezultatul sfintilor parinti. De ce nu le multumesti lor?. Crezi ca D-zeu te aude, daca da… ?.
    Iti place cum arata Pamintul acum?. Plin de morminte, de o industrie benefica omului, plin de deseuri si reziduri de orice fel, tocmit prin cine stie ce cabinete, vindut la oboare, etc. ?. Sa fie oare aceasta revarsarea de iubire si intelegere pe care o are D-zeu asupra Pamintului?. De ce crezi ca omul este atit de favorizat si Pamintul pe care tu il maturi si astepti o ploie, pamint tocmit caci altfel nu ai fi stat pe el, este lasat in voia omuli, este atit de damnat. Sau este mai degraba nevoia omului de aumple un gol?. Daca simti iubirea cuiva , atunci nu ai nevoie de dovezi, si asta este un adevar ce nu-l voi discuta sub nici un motiv.

    Vaatenen

  26. 1.cunosc raspunsul la multe din intrebarile tale, dar nu la toate. (metoda ta de a raspunde cu mai multe intrebari nu e folositoare in continuarea unui dialog.)
    2.ceea ce rezulta din multele tale referiri la pacatele care tin omul in loc, nu arata modul de a iesi din ele ci doar ii face pe cei mai slabi sa renunte, sa-si mai aduca inca un argument in sprijinul slabiciunii lor.
    3. ref la ultima ta necomentabila afirmatie pot spun ca iar sunt amestecate:odata ce ai inteles un anumit nivel, nu inseamna ca ai si scapat de karma…
    4. pace
    5 :)

    • Vaatenen

      V1.Raspunsul este in functie de intrebare. Cel ce participa la discutii are un mental-matrice. Intrebarile puse trebuie sa puna in evidenta tiparul mental. Intrebarile sint simple ceea ce complica lucrurile este, nu a existat un raspuns de la bun inceput… .
      Eu nu fac intrecere, cine stie mai mult cistiga.
      La rindul meu imi reasez intelegerea pe criterii pe care le adaug. V1

      V2. Intreaba-i pe cei slabi de ce sint slabi?. Vrei sa inteleg ca Te afli printre cei slabi?. Cine te catalogheaza asa inseamna ca are si un raspuns in aceste sens. Sa detalieze, sa motiveze, sa sti si tu de ce o face.
      Daca citiva ginditori, nuclee ce duc in spate Dharme, nu au putut sa ridice pacatul colectiv, ce pot spune in acest caz?. Sa fie raspunsul: fiecare popor isi merita conducatorii, fiecare conducator isi merita poporul?. V2

      V3. Nu stiu sa te fi delegat sa vorbesti in locul meu!?. Ai stiinta mea si eu nu stiu?. Sau Stramosii Tai te-au impovarat cu o moarte sigura, de genul: nimeni nu se naste nemuritor, toti sint datori cu o moarte. Sint sigur ca stramosii tai nu ma cunosteau, cel putin eu nu am stiinta de asa ceva. Deci… V3

      V4. Pace sa fie asa cum ai stiut sa cistigi razboaie, dar numai cu tine insuti. Numai o Victorie poate aduce o Pace. V4

      V5.Polemica apare cind fiecare crede ca are mai multa dreptate decit celalalt. Eu spun ca fiecare are dreptate in ceea ce il priveste, restul fiind discutabil. V5

      Vaatenen

  27. Ptr Domnul D.Dumitriu : astept cu interes acel material “despre un subiect mult mai periculos” precum si concluzia mai demult promisa ” ca in obscuritatea timpului se poate ascunde ceva absolut halucinant”. Asa cum v-am spus o mare parte din timpul meu e ocupata de unele probl. personale , insa cind am ragaz arunc o privire si un comentariu aici pe blog…nici pin acum n-am citit integral materialul despre vampiri..

  28. Sunt bine-venite aceste articole’document despre trecutul intunecat , mizerabil al omenirii ptr ca exista riscul in actuala societate sa se creada ca au existat dintotdeauna locuinte luxoase, strazi curate, oameni ingrijiti, doar partea frumoasa a vietii..insa ma tem ca pina n urma cu vreo 200 de ani de fapt s-a trait intr-o mizerie atit casnica, cit si sociala greu de inchipuit.Ginditi-va ce s-ar intimpla daca s-ar taia brusc curentul electric si apa curenta la cei 6 miliarde jumate’ de locuitori. doar vreo saptamina ! sa nu zic mai mult…ne-am intoarce in urma cu 300 de ani si ne-am duce la culcare “odata cu gainile” cum se zice..comment-ul meu nu e doar in legatura cu articolul de mai sus, ma refeream in general, la faptul ca mai trebuiesc reliefate si aspecte mai putin cunoscute de “generatia hi-tech”…multi nu stiu de Ceausescu si epoca de aur, cred ca Romania a avut mereu conditiile actuale democratice.

  29. <> vrei sa detaliezi ce ai vrut sa zici cu aceasta afirmatie? la prime vedere pare ……. dar nu vreau sa faca presupuneri

    • Vaatenen

      Daca vrei sa mai comunicam intr-un fel iti sugerez sa ai o atitudine corespunzatoare. Nu vi cu nimic decit cu concluzi. Ce pot sa-ti spun la astfel de afirmatii???. Cei ce “tradeaza” viata, neavind decit ideea ca ceea ce le este dat, “asta este”, au un loc al lor din care o sa guste amarul. deci Indio drum… , cale batuta, locul tau este printre cei ca tine.

      Vaatenen

      • Am gustat din stropii de “lumina” cu care ai umezit intelegerea unora si gustul e unul cunoscut mie. Intrebai mai devreme daca e inteles sacrificiul si responsabilitatea interventiei in experienta unei alte entitati…tu stii care e? Si daca stii, care e scopul interventiei tale? Curand, foarte curand, se vor muta cu jocurile lor acolo une se va juca acelasi joc, pentru ca aici incepe unul nou, unul in care jocurile neterminate nu au loc. Dar, draga Vaatenen, daca te lasi jucat de experientele celor pe care doresti sa ii ajuti, ce ai sa faci cand ei vor pleca? te vei duce dupa ei sau iti vei aminti rolul tau si vei participa la noul experiment, uitand de vechile peceti, lasand noul sa fie pur si neintinat?

  30. e asa greu sa raspunzi la o singura (doua- nu stiu de ce citatul nu a aparut) intrebare? am vazut ca la pus intrebari te pricepi. cand e vorba de raspunsuri si de lamurit lucruri vad ca te eschivezi. pana te hotarasti sa raspunzi, mai pune un “i” pe ici pe colo- uneori ajuta la forma daca nu si la continut.

  31. pare un site interesant ce vrea sa faca putina lumina in acest domeniu, si asa obscur, si mi se pare ca nu are rost sa mai sporim si noi confuzia. cred ca cei care au studiat/experimentat cat de cat au datoria sa lamureasca lucrurile nu sa arunce un noian de afirmatii insuficient explicate. fiecare da ce poate si din mai multe pareri fiecare poate intelege macar o particica din descrierea adevarului.

  32. Participarea la conferinta de sambata,22oct.2011, presupune si o taxa de intrare? Sunt interesata oricum sa rezerv 2 locuri.

  33. INTERESANT! Toate aceste date ! Cred ca ti-a fost greu sa le gasesti si sa le pui intr-o anumita ordine! Am citit tot . Am ramas fara cuvinte! Sunt lucruri pe care nu le stiam dar acum le stiu sunt atat e multe lucruri nici nu stiu de unde sa incep! Iti multumesc pentru munca depusa in acest continut! Adevarul este un lucru pe care prea putini isi fac curajul sa il vada ! Si totusi intr-un viitor n indepartat sper ca aomeni vor acepta acest lucru! Anume Faptul ca exista mai mult decat se vede. Si ca tot ceea ce a fost scris in trecut nu sunt doar povesti.

  34. La sfirsitul anului se acorda diverse premii , distinctii..ma refer la cele serioase..nu la diverse “zmeure” …propun discutiile de pe acest site la Premiul Nobel ptr Spiritualitate !

  35. Care sunt primele semne ale unui vampir?
    Daca un vampir te musca te vei face vampir?
    Daca un coleg de scoala imi este prieten si este vampir.Ce sa fac?

    Atat am vrut sa stiu.

    • Primele semne… sa vedem…
      De obicei astia sunt mai retrasi. Mai mult de atat nu pot sa spun, pentru ca difera de la un individ la altu`.
      Poti, in schimb, sa te uiti la semnele de pe corp. Tind sa fie slabi (sau sa slabeasca brusc atunci cand incep sa fie constienti de vampirismu` lor), tind sa aiba diverse probleme cu lumina sau sensibilitati la soare (nu foarte des, banuiesc… se poate sa fie mai palizi si sa evite soarele pentru ca se ard in loc sa se bronzeze, sau sa aiba ochii mai sensibili la lumina). Astia mai tind sa aiba unele “sensibilitati” la diverse mancaruri sau ingrediente (cel mai sigur la chestii picante sau acide). Majoritatea tind sa fie fani ai carnii, ceea ce e normal (adica cine nu e? 😀 ), da` astia trag mai bine proteinele si energiile de care au nevoie din carne. Ocazionala cura, facuta cu fructe si legume (cu sau fara carne, oricum, sa fie putina) nu face rau, e chiar binevenita. Nu toti oamenii au asta, da` toti vampirii o au (e un semn al vampirizarii energetice si majoritatea vampirizeaza, mai ales in ultima vreme), ochii au un cerc subtire de alta culoare pe marginea exterioara a irisului ochiului.
      Ideea e ca nu prea ai dupa ce sa iti dai seama SIGUR de chestia asta. Corpu` fizic e tot uman, doar ca tinde sa aiba unele trasaturi din cauza unor probleme, sa zicem, pe plan energetic. Singuru` care o sa poata spune clar daca e sau nu vampir energetic, e el.

      Daca te musca, nu te faci vampir. Nu ai cum sa te transformi in vampir. Poti, in schimb, sa vampirizezi si tu. Poti sa furi energie la fel cum poate si un vampir, singura diferenta fiind ca numai un vampir poate sa digere toate gunoaiele care vin odata cu energia luata, altora nu le-ar prinde prea bine.

      Daca ai un coleg/prieten sau orice altceva care e vampir, nu faci nimic. E un om normal, numa` ca are 2-3 chestii in plus, de care oricum nu trebuie sa iti faci griji, ca nu te afecteaza cu nimic.

  36. Salutarile mele.Multumesc pentru informatii.Sa fiu sincer omul e infinitatea prosteasca in mai toate povestile.Despre vampiri s a discutat mult si sincer nu-mi mai arde sa ascult toti copiii toti adulti infantili,sa zic asa.Vampirii exista ,dar ,dupa parerea mea, ei sunt muritori se hranesc cu sange,dar nu se apuca sa omoare lumea pe strada:)) si da ei se hranesc si cu vin(curat,de multe ori si l prepara singuri).Traiesc mai mult ca noi,asta e sigur si au viteza mai mare ca a noastra,au auzul dezvoltat la fel si mirosul.Traiesc in clanuri si dupa parerea mea pot crea vampiri la randul lor,dar nu pot procrea ,nu pot da nastere unui copil:D.Pot fi omorati deoarece dupa cate stim creierul le functioneaza,chiar foarte bine.Oamenilor ce vreau sa zic ,e ca exista multe forme de viata si nu numai pe pamant,dar se ascund de noi,deoarece n-ar avea nimic de castigat daca s ar arata,ba din contra,ar avea de suferit,poate ca ,rasa lor ar disparea daca s ar face vazuti si cunoscuti.Pai hai sa ne gandim la priamide.Ce e cu ele? Omul sigur nu le-a construit si asta reiese din argumentele date de arheologi.Spun ca s au folosit vita de vie (sincer?asa au zis?sunt varza,cum naibii sa muti tone de piatra cu coarda de vie?),au spus ca s-au folosit busteni mari(sincer le-ar fi trebuit vreo 10 000 de busteni,dar oare nu au observat toti ca acolo e desert?) si multe alte tampenii: ca era locul faraonului,cand acesta murea,ca faraonii au construit piramidele(sincer nu a fost gasita nici o mumie,nici macar una,in nici o piramida ,iar la intrarea in ea au trebuit sa denamiteze,deoarece nu exista una) si zic asta cu dinamitarea deoarece tot arheologii au zis ca acolo au fost hoti de morminte:)) ( pey ce au facut au furat comorile faraonului,au furat oasele acestuia,ma ntreb ce faceau cu ele? si alteceva,cum au intrat?daca astia ca sa intre au dinamitat o parte a piramidei?au intrat prin zidul acesteia ?) ca sa nu mai zicem ca ,intr adevar s au gasit un fel de cosciuge ,sa le zic asa dar aveau ca un capac ermetic de piatra de 40 de tone,cum faceau hotii?.Piramidele sunt acolo de peste 10 000 de ani si o piramida are la baza 13 acrii iar din satelit fotografiat varful acesteia e deplasat cu 6mm,va dati seama ce precizie?extraordinar.La fel si cu Neil ,primul ajuns pe luna.Care ,dupa parerea mea a gasit o forma de viata deoarece nu mi pot explica de ce in zilele noastre,nu se mai duc pe luna?pey ala a fost si acum cu o asa tehnologie?nu se mai duce nimeni?acolo cu siguranta a fost un pact ,ceva de genu,parerea mea.Adica tu,ca om,faci un telefon dupa care automat vrei sa progresezi si faci ipod ul nu?…Sunt multe altele dar va las pe voi sa va dati cu parerea si sa analizati mai bine ce va inconjoara:-hbafta si succes

    • Nu vreau sa supar lumea p`aici, da` m-as bucura daca nu ai jigni pe toti pentru ca ai tu ceva in cap si nu vrei sa accepti ce au spus altii.
      1. Evolutia… nu o sa mai vezi pe strada vampiri care alearga si beau sange pentru ca nu mai au nevoie. Desigur, ii ajuta, da` nu au nevoie pentru supravietuire. Vampirul uman e vampir energetic, nu mai are nevoie de toata prajitura pentru niste lapte, poate sa scoata laptele din prajitura direct.
      2. Piramidele… imi pare rau sa te anunt, da` s-au tot gasit mumii prin ele. Pe langa asta, sa stii ca vita aia, crezi sau nu, e foarte rezistenta. Daca era sa fie destepti oamenii de atunci, asta foloseau, ca e mai rezistenta ca sfoara pe care puteau sa o faca. Pe langa asta, stai tu linistit, ca au pus astia capacu` de cateva tone la sarcofag ca sa nu poata toti idiotii sa fure ce au bagat inauntru pe langa cadavru, nu e ca sa tina ceva blocat inauntru.
      3. Luna… daca nu are atmosfera, nu poate sa traiasca ceva p`acolo. Nu prea sunt chestii care pot trai fara aer…si care traiesc, nu pot trai fara protectie impotriva radiatilor (care te-ar omora in, probabil, maxim cateva zile). Trecand peste asta, la temperatura de acolo, tu chiar crezi ca ar mai misca ceva? Ca sa poata trai ceva acolo, eventual pe suprafata, chiar crezi ca are vreo legatura cu orice forma de viata pe care am intalnit-o noi vreodata? Ar trebui sa nu contina apa in forma lichida (deja nu s-a gasit asa ceva), sa aiba “pielea” atat de rezistenta la frig si radiatii si la fluctuatii imense de temperatura, da` sa poata sa se si miste, nu sa fie pur si simplu o stanca sau ceva asemanator…si sa mai fie si viata inteligenta? Mai repede gaseau viermi, da` la conditiile de acolo n-ai nicio sansa. Io` zic ca n-au mai fost acolo pentru ca nu are rost. E o bila mare de pamant, pietre si praf, fara viata sau posibilitatea de a gazdui viata. Pe langa asta, e destul de aproape pentru a fi studiata cu un telescop destul de puternic. Inca ceva, nu prea scot astia oameni asa departe de orbita planetei pentru ca radiatiile alea se simt si prin toti peretii pe care poti sa ii faci la racheta. Daca ai fost pe luna, ai stat 5 minute si apoi ai plecat de acolo (5 minute state afara, pe planeta), ai o sansa FOARTE mare sa te intorci cu un cancer de toata frumusetea.

    • Sunt impresionata de tot ceea ce ai scris. De parerea ta asupra acestui subiect. Nu credeam sa mai vad oameni cu capul pe umeri si o minte proprie care sa nu fie influientata de altceva. Apreciez parerea ta si felul in care gandesti.

      • Multumesc, Corina, tratez subiectele – temele Supranturalului cat se poate de serios. Cred ca merita cel putin atat… Voi reveni cat de curand cu site-ul si TV on line.

  37. O simpla privire aruncata variatelor mitologii arata tendintele vampirice ale multora dintre zeii ” creati ” de om .Putem gasi acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor , Europa , Asia si in unele parti din Africa . Gasim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan Vajra , care beau sange pentru a obtine control asupra vietii si a mortii. Cea mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian .Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal ptr toti vampirii…Aristrocrat prin nastere , puternic si seductiv ,libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el .El a anticipat in multe privinte barbatul decadent si narcisic al sfarsitului de secol . Goethe , Baudelaire si Le Fanu (Carmilla 1872) toti au scris despre vampiri . Totusi imi vin in minte doi autori Ernst Jones si Otto Fenichel . In cartea sa Ernst Jones dedica un intreg capitol in descrierea vampirului : ” spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de vitalitatea sa …”
    Triburile nomade si negustorii au raspandit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie , europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul aceste povesti se combinau creand alte si …alte mituri despre vampiri .

  38. Vreau sa las si eu o ipoteza interesanta asupra naturii Vampirilor.Legenda Vampirilor isi are originea in Romania,Transilvania,si nu are nici o legatura cu zeii rai ai diferitelor mitologii,cel putin ca si aspect exterior ,a imaginii pe care o avem azi despre Vampiri.Ca orice legenda,ea a luat nastere dintr-o constienta clarvazatoare ce scapa intelegerii noastre,iar forma exterioara oferita oamenilor este a unui adevar de ordin superior,spiritual,oferit sub forma de imagini limbajului nostru materialist.Ca mai toate legendele,fiind imbracate intr-un val materialist,substratul adevart s-a pierdut,si acum traiesc in constienta populara drept povesti fantastice.Detalierea acestui subiect aici,nu cred ca-si are rostul,si am sa incerc sa schitez in linii mari cum ar trebui priviti acesti Vampiri.Legenda porneste din Transilvania,de la o familie de nobili,iar cine nu stie,in trecut familiile regale,nobile,erau familii de Initiati,initiere ce se transmitea de obicei pe cale ereditara.Deci primul asa zis Vampir,era un initiat(acum nu stiu daca stiti ce inseamna un initiat),se spune ca acesta era nemuritor:adica detinea secretul tineretii vesnice,sau al nemuririi,sau fantana tineretii sau arborele vietii din Biblie,;se mai spune ca acesta nu umbla decat noaptea:asta inseamna ca traia intr-o stare de constienta inaccesibila oamenilor obisnuiti;asecta se hranea doar cu sangele oamenilor:stim din literatura de specialitate ca sangele este expresia fizica a spiritului omului,adica acest vampir se hranea doar cu hrana spirituala;se spune ca atunci cand intra intr-un contact intim cu un om,cand al musca,cand sangele se unea,adica avea un contact de la spirit la spirit ,omul devenea si el vampir,adica acel om devenea initiat.Astea sunt cateva aspecte in linii mari,iar daca nu stiati legendele sunt adevaruri imbracate in imagini si oferite sub forma unor povestiri,iar povestile despre oameni care traiesc sute de ani,gen St Germain,sunt realitati ,de fapt realitatea este ca ei mor ca toti oamenii,dar fiind initiati de un grad foarte inalt,cand se reincarneaza,la un timp relativ scurt ei isi pastreaza trasaturile corpului fizic.Luati cele scrise de mine ca o ipoteza si lasa-ti-le sa actioneze asupra sufletului vostru.Numai bine.

  39. io cand eram mika aveam ochii foarte negriii si intensii si cand se uita cineva fix in ei mult deja incepeau sa se simta prost adik sa ii doara capul si eu imi doream sa ma lase in pace sau sa cada ceva ca sa nu se mai uita la mine si asa se intampla ! inseamna ceva??/ mama imi spunea ca sa nu fiu o ciudata ca ma uit prea fix

  40. io cand eram mika aveam ochii foarte negriii si intensii si cand se uita cineva fix in ei mult deja incepeau sa se simta prost adik sa ii doara capul si eu imi doream sa ma lase in pace sau sa cada ceva ca sa nu se mai uita la mine si asa se intampla ! inseamna ceva?mama imi spunea ca sa nu fiu o ciudata ca ma uit prea fix

  41. Mă simnt ciudat visez numai vampiri si ii iubesc oare voi deveni unul sperca da aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa si apropo mă dor dinti

  42. Am visat noapea trecuta ca am muskat un om si de dimineatza cand mam trezit eram rosie la gura oare oi fi muskat prin somn chiar as fi un vampir pt ca vreau sa fiu mult unu :)

  43. 10 ) STRUCTURA SPIRIT ÎNDEMNURI ŞI MOTIVAŢII
    1.Procesul îndemnurilor şi motivaţiilor
    Studiind atitudinile omului faţă de lumea înconjurătoare constatăm:
    – Acelaşi individ ia decizii nobile ,şi imediat ce le pune în aplicare ,le schimbă cu atitudini sau acţiuni josnice.
    – Plânge sau suspină de durere pentru nenorocirile căzute pe capul unuia şi întocmeşte planuri să distrugă pe altul.
    – Imită mai uşor informaţiile de natură negativă decat informaţiile de natură pozitivă.
    Realitatea celor de mai sus conduc la concluzia:
    În corpul omului se află două duhuri distincte de componentele sufletului.Aceste duhuri,pozitiv şi negativ, formulează îndemnuri cu motivaţiile de rigoare prin care sufletul este îndemnat să săvârşească acţiuni conform obiectului final al celor două duhuri :păstrarea creaţiei şi salvarea subiectului , de Duhul lui Dumnezeu şi nimicirea creaţiei, distrugerea subiectului ,de duhul luciferic .Fenomenele generate de aceste duhuri sau structuri conştiente acţionând în corpul fizic al omului le numim structură spirit pozitiv şi structură spirit negativ (sau Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Lucifer).
    Prezentăm trei fotografii de pe piesa arheologică cu duhul luciferic în corpul omului :

    Î

    Fig. 15 .Spiritul negativ în corpul uman

    Fig. 16. Spiritul negativ în corpul uman:

    Fig.17 Spiritul negtiv în corpul uman .

    Sediul central se află la nivelul creierului. Piesa arheologică „Spiritul în corpul uman” prezintă spiritul conştient negativ, duhul lui Lucifer, cuibărit în interiorul corpului fizic al omului, extins peste suprafata cutiei craniene unde este prezentat ca o „femeie” care prin fraudă a pus stăpânire pe casă. Acum, considerându-se proprietar, priveşte cu ură la cei care vor să o scoată de pe locul acaparat prin minciună şi fărădelege.
    Examinaţi imaginea din adâncul cutiei craniene Se aseamănă cu femeia care priveşte chiorâş, cu ură , tot ce vede la nivelul creierului omenesc. Isus Cristos în Matei 12/43-45 numeşte această structură duh necurat. Îl prezintă tot în corpul omului, unde posedă un loc precis determinat, ca fiind „casa lui”. Alungat din această casă, pleacă după ajutoare şi revine însoţit de spirite şi mai rele decât era el însăşi.
    Sfântul Simeon Metafrastul în Rugăciunea a treia pronunţată în bisericile creştine ortodoxe cu ocazia spovedaniei credincioşilor spune: „Îngroapă-mi sfaturile mele cele viclene prin gânduri bune şi risipeşte duhurile cele viclene”
    În Rugăciunea a patra spune„Căci ce rău n-am săvârşit?Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată şi cu faptele am făcut desfrânare şi prea desfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbe, înferbântare la râs, beţie, lăcomie a pântecului, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iubire de argint, iubire de avuţie,cămătărie, iubire de mine însumi, iubire de mărire, hrăpire, nedreptate, agonisirea de ruşine, invidie, grăire de rău, fărădelege, toate simţurile şi toate mădularele mi le-am întinat şi le-am stricat şi de nici o treabă le-am făcut, AJUNGÂND CU TOTUL SĂLAŞUL DIAVOLULUI. Şi ştiu, Doamne, că fărădelegile mele au COVÂRŞIT CAPUL MEU”
    .Acest duh formulează idei şi imagini batjocoritoare la adresa lui Dumnezeu, înjurături, blesteme imagini din cele mai necurate cu un singur scop: despărţirea omului de Dumnezeu.
    Biblia în Genesa cap. 6 vers. 3 spune „Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne” (vezi în subsol )sau: nu se va lupta, sau nu va stăpâni) „pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă”. (Bible in Rumanian). De asemenea vezi „The Holy Bible (New International Version-Zondervan, Bible Publishers) care conţine aceiaşi informaţie: „My spirit will not contend with, or My spirit will not remain in man forever, for he is mortal. – Spiritul meu nu va lupta cu, sau Duhul Meu nu va rămâne pentru totdeauna în om, căci el este muritor.
    Cu privire la aceste duhuri din om, nimeni nu poate aduce dovezi contrare celor de pe piesa arheologică, din Evanghelia după Matei, din Genesa şi din realitatea constatabilă în indivizii speciei umane.
    In lipsa traducerii textului de pe piesa arheologică şi în lipsa altor documente care se referă la aceste duhuri , nu putem arăta împrejurările în care au ajuns în corpul uman Nu putem relata pe bază de documente starea şi locul lor, în perioada de timp când subiectul este împlicat în realizarea productiei , iar structura conştientă psihică ,sufletul , este angajat în aceste activităţi. În aceste momente,unde se află aceste duhuri ? Au plecat din corpul individului ori se află tot în acest corp ?
    Opinia noastră : duhurile se află permanent în corpul omului cât timp omul continuă să trăiască.La moarte ele pleacă la sursa de la care au venit.Cât timp se află în om ,ele intervin în orice moment în activitatea acestuia .
    Piesa arheologică , prezentând cutia craniană ca sediul duhului necurat, transmite informaţii ştiinţifice asupra împrejurărilor în care acest duh reuşeşte să cunoască gândirea subiectului,imaginile care se oglindesc pe ecranul energetic al creierului şi toate mişcările din corpul omului pentru ca, în final , să formuleze propuneri pentru a manevra individul după propriile interese. Astfel, din poziţia ocupată pe scoarţa craniană, duhul necurat, spiritul negativ conştient ,vede absolut toate informaţiile de pe ecranul creierului. Imediat ce apar ,el formulează îndemnuri însoţite de motivaţii către structra spirit conştient, sau sufletul omului. Obiectivul urmărit în îndemnurile sale vizează contestarea lui Dumnezeu, distrugerea creaţiei, nimicirea omului.
    Structura pozitivă, Duhul lui Dumnezeu, în faţa imaginilor de pe ecranul creierului, solicită infomaţii de la memorie şi subconştient şi,după ce cunoaşte fiinţa sau obiectul de pe ecran ,formulează îndemnuri de apărare a subiectului în cadrul legilor urmărind salvarea de la distrugere chiar a vrămaşului său. Decizia acţiunilor ce vor fi întreprinse şi cum vor fi executate aparţin sufletului, structurii spirit conştient a individului om. În timpul producţiei şi a oricărei acţiuni ce întreprinde şi realizează omul,cele două duhuri sunt prezente ca entităţi conştiente.Permanent formulează aceleaşi tip de îndemnuri către structura conştientă, iar aceasta permanent alege.
    Cât timp spiritul conştient este implicat în rugăciune sau în realizarea productiei, activitatea duhului negativ este blocată.
    Constatăm:
    Între organele corpului spirit şi organele corpului fizic nu există relaţii de natura descinderii ca tipuri de substanţă una din alta, sau transformarea acestor substanţe una în alta.
    Raportul constă în faptul că ambele au fost create de acelaşi Spirit creator numit Dumnezeu,Iehova,Allah,Ra.. cu posibilităţii ca spiritul constructor să-şi autoclădească din materia fizică un corp identic cu el însuşi şi, în acest mod ,spiritul omului în totalitate, să participe la afirmare în lumea materiei fizice.
    Similar dorinţele, emoţiile, cugetările, ideile nu se formulează de corpul fizic, de creier sau alt organ construit din materia fizică, ci de corpul psihic al omului, sau a altor entităţi din Univers care posedă corp spirit conştient.
    Piesa arheologică” Spiritul negativ în corpul uman” confirmând informaţiile lui Isus Cristos din Matei capitolul 12 vers. 43,44, se prezintă ca dovadă materială ştiinţifică a originii ideilor negative si a deciziilor luate de om. Piesa demonstrează că îndemnul spiritului negativ adresat lui Eva cu privire la mâncarea din pomul oprit, cu motivaţiile de rigoare, se repetă identic până în ziua de astăzi. Deciziile negative sunt luate de suflet (structura spirit conştient a omului) prin îndemnurile entităţii negative. Răspuderea pentru aceste decizii şi urmările sale revine în întregime acestei Structuri psihice numită SUFLET, pentru că putea să se opună îndemnurilor dar nu s-a opus, ci a trecut la înfăptuirea lor.
    2.Tulburarea căilor senzoriale
    Căile senzoriale şi căile sensibilităţii din om, prin care se transmit informaţii către structura conştientă despre starea organelor interne ale subiectului şi mediul în care se află, ori se va afla mergând pe un anumit drum, pot suferi tulburări de mărimi variabile. Dintre cauzele acestor tulburări menţionăm:
    – poluarea componentelor din cutia spirit a memoriei şi a subconştientului cu înregistrarea informaţiilor neadevărate;
    – consumul alimentelor, aerului şi apei poluate din care se clădesc celulele corpului fizic;
    – consumul drogurilor sau altor alimente neadecvate construirii celulelor;
    – afectarea funcţionării celulelor sau a unor organe de microbi, bacterii, viruşi;
    – afectarea funcţionării sistemului senzorial şi a sensibilităţii de temperatură;
    – ruperea unor fire senzoriale sau ale sensibilităţii prin efortul muscular la care a fost supus corpul fizic;
    – dereglarea sistemului senzorial sau a sensibilităţii prin supunerea lui la eforturi care depaşesc capacitatea de funcţionare (menţinerea sub tensiune, fără odihnă timp superior celui normal).
    În situţii similare celor de mai sus pe ecranul creierului apar imagini deformate care nu corespund celor din interiorul corpului sau din lumea exterioară. Structura spirit pozitiv care formulează propuneri şi motivaţii caută şi nu află informaţiile adecvate imaginilor care trebuie clarificate. Structura spirit negativă vine dintr-odată cu propunerile: trebuie distrusă. Prezintă motive corespunzătoare: Aşa a procedat cutare şi cutare; dacă imaginea se referă la un om care a făcut subiectul să suferă, i se propune să-i răspundă cu aceiaşi măsură; dacă
    imaginea se referă la bunuri care, însuşite, ar scăpa subiectul de lipsuri propune însuşirea bunurilor şi eventual uciderea proprietarului etc.
    Dereglarea senzorială sau a sensibilităţii cu deciziile absurde luate de catre structura conştientă – suflet pot îmbrăca aspectul iluziilor, trăirii subiectului în imaginea care-i apare pe ecranul creierului, afectarea voinţei, acromatopsia, creştere exagerată a unor extremităţi a corpului, sau convingerea subiectului de aceste anomalii fără să existe în realitate, dispariţia senzaţiei de sete prin strangularea nervilor şi sensibilităţii organului somatic şi mecanismele structurii spirtuale responsabilă de funcţionarea organismului, tulburări de memorie cu imposibilitatea subiectului să îşi amintească evenimente şi fapte săvârşite…
    NOTĂ: Fenomenele psihice de natura bolilor constatate de medicină, sunt dovezi a existenţei reale a celor două corpuri: corp fizic şi corp spirit, iar corpul spirit alcătuit din mai multe segmente.
    3.Imperfecţiunea creaţiei: idee falsă
    Oamenii prin structura spirit a îndemnurilor pozitive şi a sufletului în decursul mileniilor au constatat în activitatea indvizilor speciei umane acţiuni contradictorii cu consecinţe extrem de grave. Constatarea a speriat spiritele conştiente negative care se simţeau răspunzătoare de această situaţie. Ca atare, au lansat ideia: cauza relelor din lume se află în imperfecţiunea creaţiei. Această imperfecţiune trebuie şi poate fi reparată de om. Omul poate descoperi locul imperfecţiunii şi înlătura greşelile săvârşite cu ocazia clădirii sale. Alţi oameni au venit cu răspunsul: Imperfecţiunea face parte din condiţia umană.
    Adevărul este camuflat. Se caută vina în actele lui Dumnezeu!.
    Din dovezile prezentate de noi rezultă că toate relele, toate faptele contrare creaţiei, comportării contrar principiilor Bibliei se regăsesc în răzvrătirea lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu şi, în cazul omului, în pătrunderea unei câtimi, entitate conştientă din duhul său în om. Această entitate generează toate fărădelegile, toate necunoştinţele, toate acţiunile negative aşa cum spune Sfântul Simeon Metafrastru în rugăciunile sale (vezi mai sus).
    Apostolul Pavel în Epistola către Romani la cap. 7 vers. 14,15,17-20 după ce constată acapararea unei câtimi de materie fizică din corpul omului de către duhul negativ se întreabă? „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Răspunsul este dat la capitolul 8 versetul 19-23. Salvatorul este Isus Cristos!Omul dotat cu mecanisme psihice şi fizice are posibilitate să se impună îndemnurilor formulate de entitatea spirit negativ care s-a introdus în corpul fizic. Omul are datoria să acţioneze contra îndemnurilor negative, să se autosugestioneze, să solicite ajutorul lui Isus Cristos pentru ca duhul negativ să nu acţioneze asupra sa, să fie salvat de îndemnurile acestuia.
    EXISTĂ OAMENI care au realizat acest obiectiv, care s-au opus îndemnuilor nefaste ,AU ALUNGAT DUHUL LUCIFERIC din corpul lor. Au reuşit să trăiască o viaţă apropiată de viaţa model. Aceste succese echivalează cu schimbarea realmente a comporatamentului uman. Schimbarea devine şi mai posibilă cunoscând modul de formare a îndemnurilor josnice şi lupta fără cruţare împotruiva acestei nenorociri căzută peste omenire. În atingerea acestui obiectiv se simte necesitatea declanşării unei acţiuni generalizate de combatere a fenomenelor negative din viaţa oamenilor. (Acţiunea individuală are efect inferior acţiunii colective.)
    4.Poluarea sufletului.
    Toate informaţiile de natură negativă apărute pe ecranul creierului sunt vehiculate cu timpul în structura subconştientului Structura conştientă negativă se foloseşte de aceste imagini în cele mai neaşteptate momente ale gândirii sau acţiunii omului. Ele sunt model de comportament şi sursă de motivaţii. Să luăm două exemple:
    În şcoală, liceu, universitate, se transmit elevului şi mai târziu studentului informaţii din fizică, chimie, biologie, astronomie, centrate pe opinia care domină societatea omenească. Lumea a aparut prin evoluţie plecand de la o particulă elementară de proporţii uriaşe. Particula s-a divizat de la sine şi transformat în electroni, şi protoni după care s-au format tipurile de atomi existenţi în zilele noastre.Teoria conţine o serie de omisiuni şi inexactităţi. În esenţă ea susţine şi demonstrează inexistenţa lui Dumnezeu şi a creaţiei. Informaţiile cu aceeaşi temă ÎN 20 DE ANII DE STUDII ŞCOLARE se imprimă tot mai adânc în mecanismele memoriei şi subconştientului.
    În această situaţie subiectul va respinge orice teorie, descoperire sau idee ce înfăţişează alt mod de apariţie a Universului Sub îndemnurile duhului luciferic va eticheta pe cel care atacă această cunoaştere cu cele mai absurde etichete,refuzand să stea de vorbă cu numitul. Această atitudine arogantă şi „conservatore” îşi are sorigintea în imaginile şi informţiile stocate în subconştient şi, din nou, în acţiunea entităţii negative de la nivelul creierului omenesc. Procesul decurge în esenţă astfel:
    În faţa informaţiilor rezultate dintr-un film sau din discuţiile cu un om în care se vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu sau a creaţiei, pe ecranul creierului celui care ascultă apar, la cererea duhului negativ informaţiile pe această temă înregistrate în memorie şi în subconştient. Cele două genuri de informaţii antagoniste, una auzită în prezent , alta auzită în trecut, înregistrată în subconştient şi memorie apar pe ecranul creierului. Sunt văzute de către structurile îndemnurilor şi de structura conştientă.
    Duhul necurat vine imediat cu concluzia şi propunerea: ceea ce aude sau i se înfăţişează în prezent sunt minciuni,nu corespund adevărului , fiind opuse cunoştinţelor extrem de solide înregistrate în memorie şi subconştient Motivaţiile duhului luciferic merg mai departe şi atacă pe interlocutor .Acesta a fost catalogat de alţii ca incult ,seamănă minciuni ,urmăreşte scopuri oculte între care distrugerea subiectului şi a credinţei sale.Duhul luciferc propune: închide discuţia . Ocoloeşte întâlnirile cu acest individ.
    Structura spirit pozitiv a îndemnurilor şi motivaţiilor ,Duhul lui Dumnezeu ,va cere timp de studiu,de examinare a informaţiilor auzite.În final,aflând adevărul în noutăţile auzite va propune sufletului să accepte noutatea, motivând propunerea prin descoperirea lacunelor existente in informaţiile stocate în memorie şi în subconştient .Va recunoaşte că ani de zile a trăit în minciuni ,întemeindu-şi convingrea pe realităţi false .În consecinţă , propune structurii spirit conştient (sufletului) să accepte noile informaţii şi să respingă ca false imaginile din memorie şi subconştient .
    Din comparaţia celor două informaţii ,motivaţii şi propuneri sufletul urmează să decidă. Decizia în cazul celor mai mulţi subiecţi este în favoarea propunerii structurii negative care motivează propuneile pe date cunoscute, înregistrate în subconştient. Puţini oameni, în virtutea capacităţii de distingere a adevărului de minciună şi a clarităţii de expunere a adevărului de interlocutor , la care se adaugă construcţia sufletului lor, vor lua o poziţie în favoarea adevărului auzit prima dată.
    Poluarea sufletului se desfăşoară în toată viaţa individului. Procesul este cel descris mai sus.
    Cazurile de poluare proprii civilizaţiei cu consecinţe extrem de grave ,s-a ivit odată cu apariţia cărţilor, a filmului şi a televiziunii. Aceste mijloace de culturalizare a maselor , transmiţând informaţii amănunţite cu privire la săvârşirea crimelor sau a faptelor imorale, devin sursă de cunoaştere şi imitaţie. IMAGINILE VĂZUTE SAU DESCRISE ÎN CĂRŢI se înregistrează pe ecranul creierului şi de aici se trec în memorie apoi în subconştient. Omul, în circumstanţe cu totul deosebite decât procesul crimei VĂZUT LA FILM ORI CITIT ÎN CĂRŢI, este îndemnat fulgerător de duhul luciferic să procedeze la fel. Într-un moment de ceartă sau gelozie, scoate cuţitul şi-l împlântă în corpul victimei, ori se sinucide procedând similar cazului înregistrat în subconştientul său.Exemple ? Masa media prezintă frecvente cazuri identice cu cele relatate mai sus.
    Tehnica ducerii în eroare sau manipulare a oamenilor prin modificarea frazelor şi scoaterea adevărului din informaţiile transmise, descrierea completă a procedeului aplicat în ocolirea legii, procedura de înşelarea a partenerului, modul de pătrundere în casa victimii, modul în care prin schingiuire criminalul a dobândit informaţii despre locul bijuteriilor, prezentarea drept model a omului care a dobândit bunuri materiale şi succes în carieră pe căi necinstite (corupţie, furt, înşelăciune şi minciună), scăparea de sancţiunea legii prin cumpărarea cu bani a expertului, a anchetatorului, a judecătorului, a relaţiilor cu oameni influenţi, prezentarea splendorii bunurilor şi vieţii destrăbălată a oamenilor care au adunat averi pe căi necinstite se înregistrează în memorie şi în subconştientul omului corect, care nu a săvârşit astfel de fapte. În circumstanţe adecvate , structura spirit negativ le scoate pe ecranul creerului şi îndeamnă structura conştientă să le aplice.(Este procesul imitaţiei din activitatea omenilor )
    Numărul indivizilor care se abat de la respectarea legii, de la morală şi de la ruşine creşte alarmant ,cuprinzând oameni din toate straturile societăţii. Urmările la nivel global de oraş, judeţ, ţară sunt dezastruoase. Spiritul negativ răstoarnă regulile de comportament care milenii la rând şi au demonstrat valoarea şi necesitatea ca cinste, cuvânt, încredere, relaţii întemeiate pe bunul simţ şi onoare înlocuindu-le cu relaţii scoase din traista fărădelegilor.

    11 ) TEMPERAMENTE
    1.Grupe de temperamente
    Experimente pe foarte mulţi oameni cu privire la viteza, intesitatea şi durata răspunsului la stimuli a condus la împărţirea oamenilor în patru grupe fundamentale de temperamente: coleric, sanguin, flegmtic si melancolic. Răspunsul vine de la structura psihică conştientă,adică de la suflet. (dovadă conştiinţa implicată în răspuns.)
    Experimentele demonstreaza că structurile conştiente care decid asupra comportării individului sunt de clase diferite. (Din cuvintele lui Isus Cristos „cei săraci cu duhul” noi reţinem că Isus se referea la structura psihică conştientă, la suflet). Deci, suntem de acord că sufletul în esenţă diferă de la individ la individ.
    Denumirea dată de oameni grupelor de temperament coleric, sanguin, flegmatic şi melancolic ca expimând înrudirea dintre spirit şi materia fizică este eronată. Spiritul este construit în alt mod şi din altă substanţă decât materia fizică.
    -Nu există înrudire între spiritul conştient şi materia inconştientă;
    – Nu există asemănare între comportamentul conştient al spiritului şi interacţiunea câmpurilor de forţă din jurul atomilor când se leagă pentru formarea moleculelor.
    -Nu există nici o dovadă că particulele elementare ale materiei fizice s-au transformat în particule de spirit.
    Teoriile care susţin acest proces,contrar mitologiilor, informaţiilor de pe piesele arheologice, Bibliei şi fenomenelor reale din natură ,fac dovadă a necunoaşterii creaţiei, a necunoaşterii materii, a necunoaşterii elementelor din care s-a construit Universul,a necunoaşterii clădirii corpului indivizilor vii, a rapoartului dintre materie şi spirit. Autorii acestor lucrări ne cer să acceptăm teoriile lor fără să ne prezinte dovezi controlabile a ceea ce afirmă, fără să facă măcar dovadă a cunoaşterii fenomenelor de natura particulelor elementare lumina, căldura,gravitaţia, forţa, mişcarea, viteza, energia şi alte lucruri care trebuie cunoscute în profunzime, şi experimentate când se lansează în explicarea materiei, a creaţiei Universului, a omului, a vieţii ,când se prezintă opinii care susţin inexistenţa creaţiei şi inexistenţa lui Dumnezeu.
    Autorul teoriei care consideră că spiritele sunt construite din apă, foc, aer, şi pământ fie că nu a cunoscut ce sunt aceste „structuri” şi cum au apărut în univers, fie că nu cunoaşte ce sunt realmente spiritele. Comparaţia temperamentelor cu apa, pământul, focul şi aerul în loc de elucidare a originii tempeamentelor produce o confuzie.Sufletul implicat în răspuns nu este apă,pământ,foc sau aer.
    Explicarea vitezei de răspuns la stimuli similar cu mişcarea apei,pâmântuliui.aerului şi focului nu înseamnă cu spiritul este clădit din structuri care se afirmă şi se numesc apă.aer şi foc.
    2. În consecinţă,reţinem ca realitate ,în masa oamenilor existenţa răspunsurilor cu viteze diferite la acelaşi stimul .
    Răpunsul mai repede sau mai încet al corpului la stimuli ar putea fi cauzat de:
    a. Structuri deosebite în construcţia nervilor prin clădirea diferită a celulelor de corpul spirit constructor al corpului fizic.;(excluznd din calcul construirea celulelor din materia poluată )
    b. Structuri deosebite al particulelor psihice din componentele spiritului implicat în răspuns la stimuli;
    În ambele cazuri există patru grupe fundamentale de temperament determinate de patru grupe fundamentale de structuri spirit constructor al corpului fizic al oamenilor
    . Denumirea tipurilor de temperamente nu are importanţă.Important este faptul că studiul la nivel ştiinţific al construcţei corpului uman regăseşte patru tipuri de răspunsuri diferite la acelaşi stimul dovedind sau recunoscând existenţa celor două corpuri: corpul fizic şi corpul spirit constructor al corpului fizic.
    Fenomen similar existenţei celor patru tipuri fundamentale de temperamente aflăm în construcţia globulelor roşii şi serul sanguin uman care se deosebesc de la om la om. Transfuzia sângelui se efectuează cu succes numai în ipoteza că sângele ambelor persoane conţine aceleaşi substanţe. În aceste cazuri există patru grupe de sânge (0, A, B, AB).
    Realitatea celulelor sângelui ,clădite de celule corespondente din corpul spirit constructor al corpului fizic ,conduce la recunoaşterea existenţei celor patru tipuri de corpuri spirit constructor a celor patru tipuri de celule din structura sângelui uman.
    3. Concluzii:
    a. Spiritul este „ceva” deosebit de nimic şi deosebit de materia fizică;
    b. Raportat la materia fizică este imaterial;
    c. Este creat de Dumnezeu;
    d. Din spirit sunt alcatuite corpurile conştiente, sufletul şi toate segmentele sufletului descrise în lucrările publicate;
    e. Spiritele conştiente dispun de forţe diferite superioare oamenilor; (Vezi scufundarea Atlantidei,scufundarea zonei de apus din Munţii Zărandului şi picturile dinArgentina.)
    f. Există patru tipuri fundamentale de spirit care răspund diferit la stimuli, după cum există patru tipuri de celule a structurii spirit constructor al celululor, globule roşii şi serul sângelui uman.
    Aceste constatări ale medicinei sunt dovezi ale existenţei celor două corpuri ale omului: corp fizic şi corp spirit. Sunt dovezi la nivelul tratamentelor medicale ale diferitelor boli că corpul fizic este construit de corpul spirit constructor al corpului fizic, după propriul model.

    12.INEGALITATEA COMPETENŢEI DE CONDUCERE
    (Trgedia speciei umane )
    Autorii pieselor arheologice, ai picturilor de la Cueva de las Manos, ai hărţii Dacia Antică transmit prin picturile realizate aceeaşi idee constatată prin cercetarile ştiinţifice efectuate de subsemnatul :
    A existat şi există fiinţe invizibile, conştiente care fac parte din două lumi antagoniste. Acestea transmit similar în creierul omului idei şi imagini prin care caută să-l atragă în tabăra lor. În acest mod,comportamentul omului este canalizat de fiinţe similare sau poate identice celor din picturile de pe piesele arheologice de la Zărand, de la Cueva de las Manos, desenele de pe harta Dacia Antică şi informaţiile din Biblie. Ele au existat şi există în paralel cu lumea noastră.
    Omul are libertatea şi posibilitatea să se opună ideilor negative şi să accepte ideile pozitive (sau invers, să respingă îndemnurile pozitive şi să accepte pe cele negative).
    Din activitatea individului, se cunoaşte de ce a fost ,este şi va fi în stare să realizeze Unii oameni formulează şi acceptă mai uşor şi permanent ideile negative.Astfel,oamenii nu sunt egali în raţionamente şi fapte. Aceia care acceptă de două, trei ori ideile negative vor accepta şi produce toată viaţa acte în esenţă

    similare. Aceştia sunt adevărată calamitate pentru masa colectivului în care trăiesc. Influenţa spiritelor negative asupra oamenilor este atât de puternică încât pentru unii parcă ar spune: „Acesta este al meu şi va realiza permanent ideile mele”.
    Sistemul cunoaşterii omului este bine stabilit de noi şi publicat în volumul „Cunoaşterea Omului Corp Fizic şi Corp Psihic. Ed. Concordia Arad 1993. L.am verificat în istorie şi în zilele noastre pe mii de oameni ,asociaţi în afaceri, conducători ai diferitelor formaţiuni , în producţie, în activităţi sociale, politice, culturale, educaţie, cercetare, parteneri în dragoste. şi membri de familie
    Este clar: Oamenii nu sunt egali şi nu pot realiza în mod egal activităţile în care sunt antrenaţi ori intenţionează să se încadreze. Susţinerea unora, de fapt a celor care nu pot realiza ceeace alţii realizează, că toţi suntem egali, sau că nu există posibilităţi pentru cunoaşterea omului este idee falsă (. Ideea a fost vânturată şi susţinută de toţi incapabilii istoriei şi din toate timpurile ca efect al cauzei: transmiterea ideii de către spiritele negative pentru a lovi în organizarea societăţii omeneşti ). Sistemul cunoaşterii omului ,elaborat de noi,nu a fost pus în aplicare. Necunoaşterea omului a condus la situaţia dezastruoasă a economiei, a moralei, la incorectitudinea deciziilor luate de conducători, la aplicarea incorectă a legilor, la dezvoltarea corupţiei, a înşelăciunii, a furturilor, a jafului, a minciunii,a sinuciderii şi chiar a crimei.Oameni aproape de pragul „nebuniei” se prezintă ca genii, capabili să conducă comunităţi de oameni,Unii dotaţi cu vocabular şi tehnică în formulara frazelor,renunţă la profesia lor,unde nu au realizat nimic,rămânând la nivelul mediocritatii.În schimb critică,insultă ,împroaşcă cu noroi pe cei care, cinstit şi prin muncă ,au realizat ceea ce unii ca dânşiii nu pot nici să viseze.Aceştia,incapabili să realizeze cinstit ,prin ei înşişi, absolut nimic,nici în organizarea muncii,nici în descoperiri ştiinţifice ,nici în activitatea profesională , prezintă planuri absurde pentru clădirea fericirii pe pământ ,pentru explicaţii a fenomenelor naturii pe care nu le pot citi .Ajungând în conducerea maselor le duce la dezastru .Neexistând o metodă de cunoaştere a omului capabil să conducă pe alţii,pentru că incapabilii se opun introducerii la scară naţională a unei metode de cunoaştere ,nu au fost rare cazurile când un post de conducere,la nivelul central al statului , s-a ocupat de individul care s-a afirmat în afaceri necurate de furt şi corupţie , recomandat şi sprijint de foştii colaboratori în săvârşirea ilegalităţii l
    . Un indivit corect,competent să conducă o formaţiune de lucru,birou serviu,direcţie,minister,înconjurat cu aceşti colaboratori va ceda sau se va retrage ,recunoscandu-se incapabil să -şi pună planurile în aplicare .
    Ce-i de făcut ?Adoptarea metodei de cunoaştere a omului publicată de subsemnatul în volumul „Cunoaşterea omului.Corp fizic şi corp psihic. Ed. Concordia SRL Arad 1993

    13 ) REÂNCARNAREA SUFLETULUI IDEE FALSĂ
    După unele filozofii spiritele se reâncarnează trecând dintr-o formă inferioară într-o formă superioră de existenţă. În timpul reâncarnării spiritele îşi ispăşesc faptele săvârşite în vieţile trecute. Biblia şi piesele arheologice nu vorbesc de reîncarnare,de ispăşirea păcatelor prin reâncarnare. Dimpotrivă, Biblia arată că după moarte omul răspunde şi este sancţionat pentru faptele săvârşite cât timp a trăit pe pământ. Susţinătorii teoriei prezintă două cazuri care ar fi existat pe Terra. Acestea cazuri sunt: Ioan Botezatorul care ar fi trăit în persoana profetului Ilie şi Buda din religia indiană. În ambele exemple nu este vorba de reîncărnarea unui suflet care, trăind pe pământ, pentru faptele duşmănoase lui Dumnezeu, a fost trimis aici pentru pedeapsă. Ioan Botezătorul a fost trimis pentru a pregăti calea venirii în lume a lui Isus Cristos. Buda,conform credinţei indienilor, pentru îndreptarea legii.
    Un fenomen deosebit s-a constatat la copii. Unii vorbesc despre lucruri şi locuri despre care nu s-a auzit. (Verificate, s-a stabilit existenţa lor cu sute de ani în urmă.) Unii copii au efectuat calcule algebrice, au cântat la pian arii din opere despre care nu s-a discutat în familie. Cei din jurul lor, ori care îi cunosc, conchid : Aceştia au mai trăit pe Terra. Acum s-au reâncarnat pentru a ispăşi păcatele comise. Constatarea multor cazuri asemănătoare, după susţinătorii teoriei reâncărnării ,ar fi dovezi suficinte pentru a admite reîncărnarea ca realitate.
    În ce mă priveşte, nu pot accepta reîncărnarea ca pedeapsă pentru ispăşirea păcatelor. Motive:
    a. Ioan Botezatorul şi Buda, dacă sunt într-adevăr cazuri de reîncârnare, fenomemul este extem de rar,aplicabil pentru misiuni importante. (Aceştia au venit cu misiuni speciale şi nu pentru a fi pedepsiţi.)
    b. Biblia nu vorbeşte despre reâncarnare, ci despre pedeapsa celui păcătos în alt mod decât prin reîncarnare.
    c. Copiii ,care descriu realităţi existente cu sute de ani în urmă, sau realizează actiuni care nu se produc în cadrul copilăriei şi fără a fi învăţate, nu sunt dovezi ale reîncărnării!. Imaginile, amintirile, calculele în cazul copiilor se fac pe baza ideilor şi imaginilor apărute pe ecranul creierului, trimise de către Centrul ideilor pozitive sau negative din Univers. Aceste idei-cunoştiinţe sunt similare ideilor şi imaginilor care în toată viaţa omului apar pe ecranul creierului. S-a constatat că „genii” în copilărie, la maturitate s-au încadrat în rândul muritorilor, fără să mai repete fenomenele excepţionale din copilărie. Această realitate demonstrează că ideile din copilărie au provenit din spaţiu, de la un anumit centru din cosmos. . d Subsemnatul am descris în Autobiogrfie ideile şi imaginile care mă frământau şi cum mă frământă din copilărie pînă astăzi.( Vezi :volumul Marea Profeţie pag.165-170 )Am relatat procesul venirii şi recepţiei pentru a demonstra modul în care idei ieşite din comun apar pe ecranul imaginilor unui om, regăsite în realitate, că acestea nu sunt de natura reîncarnării ci a transmiterii din spaţiu şi a recepţionării de individul copil, om matur şi chiar om care a trecut în vârsta a treia. Acest mod de transmitere şi recepţie demonstrează că oamenii vin în lume cu anumite misiuni. (De altfel fiecare individ al speciei umane îşi are misiunea sa.)
    e.. Recunoaşterea de medicină a realităţii temperamentelor şi a grupelor de sânge uman sunt dovezi a imposibilităţii reîncarnării spiritelor, a trecerii lor prin speciile regnului vegetal şi a regnului animal. În ipoteza reîncarnării, a trecerii dintr-o specie în altă specie şi chiar în cadrul speciei om, spiritul constructor al corpului fizic ar trebui să se autoschimbe permanent pentru a construi corpul fizic al broaştei, al leului, al şarpelui, al omului, al îngerului, când trece dintr-o stare în altă stare. În lume ,nimeni nu a putut prezenta dovezi certe despre reâncarnare. Dacă ar fi adevărată reâncarnrea şi perfecţionarea prin evoluţie, prin reîncarnare , omul ar ajunge la nivelul cel mai înalt al spiritelor,la nivelul lui Dumnezeu. Întrucât nimeni nu poate prezenta dovezi reale ale reîncărnării suntem nevoiţi să le admitem ca imaginaţii şi dorinţe ale omului pentru a scăpa de sancţiuni pentru faptele săvârşeşte , despre care este conştient că ar trebui sancţionate.
    f. Existenţa celor două corpuri, corp spirit şi corp fizic-materie ,cu raporturile dintre ele şi cauza relelor în lume ,rezultă din dovezile prezentate de noi la „Partea V a Spirite şi materie „

    Academocoan Teodor Ardelean Arad România.

  44. ati mentionat mai sus..ca true blod e un film excelent..de asemenea si Vampires Diares care tot dvs.ati mentionat ca e ptr.pusti….nu e treaba mea..am 18 ani si da sunt un pusti..dar ma ingrijoreaza faptul ca dvs.chiar aprobati intr-o oarecare masura existenta unor astfel de fapturi supranaturale….facand o paranteza si eu…daca as avea timp si investite serioasa as incerca sa gasesc astfel de creaturi..nu doar sa le dovedesc existenta.

    • Da, Andrei, VD e un film mai mult pt tineri, are multe momente cand e chiar pt pusti, dar e excelent jucat, bine scris si realizat… un serial din care nu am pierdut niciun episod. Existenta vampirilor?… Gasirea unora?… Candva voi incepe o emisiune tv in care voi prezenta si cazuri pe care (deja) le-am intalnit.

  45. Pai sincer sa fiu abia astept…Chiar as vrea sa aud povestile unor oameni care au avut tangente cu astfel de creaturi….dar nu imi fac prea mari sperante ca povestile lor sa fie adevarate…Nu pun la contestatie aceste fapte…dar pur si simplu nu as putea crede decat daca ar fi niste dovezi clare.desi cred ca astfel de creaturi existau cu mult timp in urma…tot in aceeasi masura cred,ca au fost vanate si ucise de anumiti oameni….

  46. din pacate situl dvs mi-e anuntat mereu ca virusat si mi ataca computerul..nu inteleg ce se intimpla..verificati protectia lui !

  47. eu sunt unul dintre cei care au cunoscut pe cineva vapir.am dovezi am tot ce vreti am poze cu un prieten in care el nu a aparut si ,si fotograful sa mirat dc nu a aparut si el, a crezut ca defapt sa stricat aparatul.sa nu credeti ca aberez,chiar asa e:))

  48. felicitari pt site(doar ce l-am descoperit) .Felicitari si pt subiectele interesante si foarte frumos dezbatute de catre dvs.Imi pare rau ca nu mai sunteti la emisiunea cu Oreste pt. ca aveati niste pastile foarte foarte interesante.Poate o sa faceti dvs alta emisiune, cine stie. :).Va doresc mult spor si multa inspiratie in continuare pt a putea impartasi si cu noi aceste subiecte minunate.

  49. Am observat ca in articol vampirii sang si vampirii energetici sunt prezentati ca fiind doua specii diferite sau, cel putin, cu doua tipuri de hrana diferite ceea ce ma face sa cred ca cei care l-au redactat in egala masura cu cei care l-au comentat cred ca in aceste cazuri trupul este diviziat de spirit. Din punctul meu de vedere “spiritul”este doar inteligenta cognitiva si cu siguranta nu exista fiinta superioara care sa poata exista fara spirit(alfel nu ar mai fi superioara).
    Cred ca cele doua specii sunt una si aceiasi numai ca in functie de puterea noastra de intelegere o caracterizam intr-un mod sau in altul.Cu siguranta daca un vampir energetic a gasit o posibilitate net superioara speciei umane(asa cum o cunoastem noi) de a se hrani d.p.v energetic a gasit si solutia superioara de a se hrani mai usor d.p.v biologic pentru ca pana la urma indiferent natura fiintei, umana sau supranaturala, din tot ce ne relateaza istoria se poate observa instincul de supravietuire.
    Si daca aceste fiinte sunt doar o greseala a naturii, daca in ceea ce priveste umanul sunt doar fiinte cu atributul pur biologic de a folosi , sa zicem, peste 10% din capacitatea creierului?
    Cu siguranta compozitia umana ar arata mai “fresh “la varsta de 60 de ani daca nu ar fi solicitata in tot acest timp sa sintetizeze toti nutrientii si oxigenul necesar supravieturii si i-ar primi gata sintetizati( de un alt organism evident).Si cum tesutul lichid purtator al ä celor necesare”este chiar sangele de ce ar fi asa de greu sa intelegem setea… este de fapt aceiasi senzatie resimtita zilnic care vine din instinctul de supravietuire.
    Cat despre partea energetica informatiile nu ar putea fi la fel de clare asta pentru ca frica de necunoastere este cea care ne facem sa credem ca fiintele despre care se relateaza sunt supranaturale. Se pare ca e greu pentru unii sa inteleaga ca simbioza chiar exista.

  50. Buna! sunt pitika, am 20 de ani si locuiesc in londra.pana akmnu amfost asa pasionata de spiritisme pana nu le-am si simtit. simt ca amprezenta unui vampir langa mine, ii simt instinctele si as dori o comfirmare. e greu sa dovedesc asta deoarece isi controleaza destul de bine comportamentul. exista acel atuu intre mine si ei tare as vrea sa stiu de ce ii simt doar eu si nu si cei din jurul meu. o sa va mai scriu:*:**:

  51. Vampirii…Subiecte atat de disctate,pline de mister,mereu puse sub semnul irealului…Acum cativa ani buni,nimeni nu putea sa se documenteze..pe atunci, oamenii credeau ca vampirii sunt suflete rele, demoni, poate zei sau nu mai stiu eu ce alte prostiii.. de cativa ani incoace,subiectul prinde forma..tot mai multi vor sa afle daca exista sau nu vampiri…din punctul meu de vedere,asa cum exista credinta in zei sau alte religii,asa cum se crede in Iisus,asa exista si vampirii,´… Cadavre ambulante pedepsite sa bantuie pamantul, nefericite,triste, uitate de vreme, criminali fara sentimente si pot continua,dar ma opresc…imi place sa citesc dezbateri,tot mai reale de la an la an.. adevarul e ca e o adevarata placere sa vezi o evolutie a coloniilor umane.. imi place modul de analiza prezentat desi se evita unele aspecte… un cuvant poate fi citit o singura data si sa aiba 10 intelesuri…dar daca il citim de 10 ori?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *