Prima ediţie a video chat-ului – date, reacţii, concluzii şi propuneri

Prima ediţie a video chat-ului – date, reacţii, concluzii şi propuneri

Am avut emoții în legătură cu participarea la video chat. Nu credeam că atâta lume va răspunde ideii acestui prim pas către o televiziune on line; ca atare rezultatele sunt mult mult peste așteptări, ceea mă face să cred că vom accelera pașii pentru realizarea acestui proiect.

Pe scurt, atât numărul spectatorilor a fost mare – peste 700 de intrări – dar cel mai interesant a fost totalul celor care au intervenit pe chat – peste 220. În condițiile în care vom avea emisiuni 4-5 zile pe săptămână estimez că participarea va crește mult – as putea prezenta niste estimari, dar prefer sa le amân până ce vom ajunge la trei transmisii săptămânale și mai ales după ce vom elimina problemele tehnice. Iar apropo de respectivele probleme – sesizate de mulți spectatori – m-a bucurat faptul că marea majoritate a comentariilor s-au axat pe discuție, pe esența ei – și nu pe forma afectată de… tehnică.

Am tras mai multe concluzii:

–       Ora de difuzare va rămâne 21.30, dar participantii vor mai sta pe chat – nu video chat – pana la 23.30 sau 24.00;

–       Emisiunea de luni va fi susținută de Oreste care va răspunde la mai multe întrebări în legătură cu ultima emisiune, întrebări care au fost puse, în prealabil, pe pagina dedicată comentariilor la emisiune (atenție, este o nouă pagină bara de sus!);

–       Seara de miercuri o vom aloca unei intervenții de  tip curs sau prelegere on line, așa cum va fi cursul de NLP susținut de psihologul Ciprian Bojan;

–       După data de 1 noiembrie vom completa prima parte a săptămânii cu o dezbatere cu doi invitați… de marcă; o altă variantă pentru seara de marți va fi un o prezentare și un dialog dedicat cunoșterii unei persoane implicate în domeniul studiilor sau practicilor din zona de interes a site-ului;

–       Emisiunea de joi va fi dedicată unei prelegeri urmată de răspunsuri la întrebări – dar vor fi și consultații în direct pe câteva teme foarte interesante – interpretarea viselor, dezvoltare personală, echilibrare, puterea minții, semnele din viață. Pentru această idee vom colabora cu doamna Simona Ioniță, fondatoare a Eden Center, pe care o veți cunoaște prin intermediul unor articole dar și al unor emisii în săptămânile viitoare.

–       Cel puțin o dată pe lună una din emisiuni va fi susținută de Codrin Ștefănescu care va prezenta, în stilul său inimitabil, cărți extraordinare.

–       În privința acestei hrane a sufletului, cartea, vor mai fi prezentate interviuri – și înregistrate, dar și în direct – cu autori români sau străini;

–       Dacă tot am amintit de interviuri, periodic vom sta de vorbă cu personalități de prim rang – din varii domenii – pe temele noastre.

 

Pentru weekend rămâne să ne gândim, dar oricum una dintre cele trei seri o vom dedica unor documentare extraordinare, pe care mulți le-ați vizionat pe internet, dar care vor fi comentate și interpretate de persoane extrem de interesante – de la oameni de cultură și inițiați, la ofițeri superiori din serviciile speciale sau ziariști și scriitori. Singura mea problemă în cazul acestor producții cinematografice o reprezintă forma legală de transmitere – integrală sau parțială – și sunt extrem de atent în această privință.

Față de avalanșa de intervenții de foarte bună calitate și interesul manifestat mă gândesc să adaug o rubrică zilnică de… știri supranaturale! Evident, ar fi doar un titlu generic, fiindcă de fapt ar fi vorba de comentarea și conexarea unor informații de ultimă oră din zone ca astronomie și astrofizică, biochimie, fizica string, seismologie și vulcanologie, medicină, noi descoperiri arheologice – și multe altele care cu siguranță ar interesa pe cei ce ne urmăresc.

În fine, un subiect delicat este cel legat de cazuri și experiențe personale ale celor ce intervin pe site; așa cum am spus, încercăm să păstrăm un grad cât mai ridicat de credibilitate al informațiilor prezentate pe site – scris sau video – așa încât deschiderea noastră vizavi de asemenea cazuri va fi însoțită de o verificare atentă.

Aș vrea să se înțeleagă un aspect esențial – o televiziune on line este, din punct de vederea al interactivității dar și al transformarii în timp, asemănătoare cu un site; în funcție de feedback-ul primit, se poate readapta imediat.

Așa încât vă rog să-mi transmiteți chiar de astăzi concluziile dvs la aceste prime concluzii  și propuneri de program.

Închei cu o propunere pentru cei ce au proiecte de televiziune care pot fi realizate în ton cu ideea acestei inițiative on line – să ia legătura cu noi, fiindcă suntem deschiși la tot ceea ce înseamnă inteligență și pasiune.

12 Responses »

  1. Domnule dragos Dumitriu,devine din ce in ce mai interesanta activitatea de pe site si va felicit.Poza de sus cu marul si p.c.-ul mi-a adus aminte de o un aspect matematic de care am luat la cunostinta zilele trecute:
    Relatia dintre doua probabilitati si o necunoscuta
    1)x1+x2+x3 >/=0
    Este un “obstacol”de care un calculator pr. intermediul unui program nu a reusit sa treaca decat pr.introducerea unei necunoscute,pt.a evita incapacitatea de lucru cu probabilitati:
    2)x1+x2+x3+n=0
    Domnule Dragos Dumitriu,acest exemplu are legatura cu tehnicile de influentare pr. N.L.P.?

    va multumesc si le doresc mult succes celor care au posibilitaea sa participe la acest curs.

  2. Vaatenen

    Ideea este constructiva si poate sa fie o miscare ce promoveaza Supranaturalul. Ce consider ca fiind totusi nepotrivit este atitudinea nepotrivita pe care o au unii participanti la Chat. Discutia este libera si prost inteleasa de unii participanti. Discuti care nu au legatura cu teme clar propuse pot avea loc si in particular, ceea ce este mai indicat.

    Vaatenen

  3. Propun o rubrica de “Simbolism” unde sa fie pezentate si discutate simbolurile, din toate perspectivele. Pentru inceput ar fii ideal daca am incepe cu simboluri comune si existente din plin si in folclorul nostru. In acest sens va pot ajuta cu persoane abiliatate.
    Namaste

  4. Foarte bune concluziile,abia astept sa imi petrec serile tarzii de iarna cu voi,discutand subiecte care ne intereseaza…ca tema de discutie,ma gandesc la civilizatia dacica…sunt multe intrebari care poate isi vor gasi raspunsul aici.
    Fiti binecuvantati.

  5. Excluzand detaliile tehnice si postarile de pe chat a unora “rataciti”, editia video chat-ului a fost foarte interesanta, nici nu putea fi altfel.
    Apropo de ideea de a face o televiziune online !
    Intradevar e o idee geniala din mai multe puncte de vedere si Radu Moraru s-a gandit la aceasta varianta… si acum daca stau si ma gandesc ar fi o unire care ar atrage foarte multi romani. Pana acum totul ok insa banuiesc ca lipsesc sponsorii…

  6. si mie mi-ar placea sa se discute despre asemanarile dintre religii,despre punctele lor in comun,despre cum invataturile budiste si cele crestine au multe puncte in comun si mai ales sa intelegem ca puterea divina nu tine de nici o religie…sa se fac o paralela cu spiritualitatea si sa se vada cum totul inclusiv stiinta,matematica,fizica,biologia conduc la o singura concluzie–ca toti facem parte din UNUL…pentru ce atata lupta si dezbinare????pace, lumina si iubire…..

  7. As dori sa stiu exact (pentru ca nu am inteles foarte bine din meterial – si poate publicati si pe site) care este programul exact cu ore si zile ale video-chaturilor?

    Luni, Miercuri si Joi? la aceeasi ora?

    Multumesc si succes,

    Tim

    Dragos Dumitriu: Tim, ceea ce am scris in articol este un proiect pe care sper sa il pun in aplicare in cursul lunii urmatoare. Pentru saptamana aceasta sunt clare trei zile: luni, in direct cu Oreste, despre ultima sa emisiune; marti, voi fi eu in direct (poate alaturi de Ciprian sau de Oreste) si vom vorbi de conferinta de astazi despre initiere – si voi completa expunerea mea despre initieri si contra initieri in sisteme, culte si misterii; miercuri va fi in direct Ciprian – cu partea a doua a cursului sau despre NLP. Maine voi publica si pe frontpage informatii despre programul din aceasta saptamana. Multumesc.

  8. Eu as fi bucuros din toate punctele de vedere daca ar aparea inregistrarile tuturor discutiilor intreprinse pe video-chat pe suportul video. Varianta Live e buna, dar sunt multi oameni afectati de vicisitudinea timpului.

  9. pt.Goldix:in general marul cu viermi este un mar crescut natural care permite si anumitor fiinte sa se hraneasca din el.Ma intreb ca metafora ce semnficatie ar avea viermii?:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *