Echinocţiul de toamnă – sau când întunericul învinge lumina

Echinocţiul de toamnă – sau când întunericul învinge lumina

Echinocțiul de toamnă… atunci când întunericul domnește în aceeași măsură cu lumina, după lunga domnie a soarelui… de la echinocțiul de primăvară încoace. Să ne gândim că echinocțiul din oglindă – sau de peste ecuatorul celest – este asociat cu străvechea sărbatoare a luminii, Paștele. Aș putea specula că la acest început de toamnă astronomică sărbătorim de fapt… întunericul?
Răspunsul este poate fi da, și vom vedea că s-ar putea baza pe tradiția multor culturi. Dar, să o luăm metodic…

Noaptea grecilor, mai tânără decât propria lor poveste

Denumirea vine din latină – și se traduce prin – noapte(a) egală. Totuși, primii care revendică descoperirea acestui eveniment sunt grecii. Mai precis descoperirea echinocțiilor și a succesiunii acestora i s-ar datora unui astronom și matematician din secolul al doilea înainte de Hristos, pe numele său Hipparchus (cca. 190 -120 î.e.n.), ale cărui concluzii s-au bazat pe mai vechile observații astronomice ale unui alt astronom grec, Aristarchus din Samos care, cu o sută de ani înainte descoperise diferența între anul sideral și cel tropic.
Cu toate acestea legenda pe care grecii o leagă de echinocțiul autumnal este mult mai vechea. Mă încumet să estimez că ea provine din perioada pre-homerică, deci din mileniul doi al erei păgâne.
Este vorba de o legendă pe care am povestit-o în detaliu în articolul dedicat zeiței Hekate și care se referă la răpirea zeiței Persephona, fiica zeiței belșugului agricol Demetra, de către zeul Hades, stăpânul Infernului. Demetra își caută fiica și, cu ajutorul zeiței întunecate Hekate și al zeului soarelui, Helios, o găsește. Totuși, decizia divină este ca Persephona să stea alături de mama sa o jumătate de an iar cealaltă să fie lângă soțul său Hades. Ziua echinoxului de toamnă este cea în care Persephona se întoarce lângă Hades, ziua în care întunericul are câștig de cauză în fața luminii. În acest timp, în toată perioada toamnei și a iernii, zeița rodniciei își plânge fiica și nimic nu mai răsare pe pământ…
Apare însă un detaliu interesant – în legenda echinocțiului legată de Persephona nu apare Hekate. Cum de altfel nici în poemele homerice nu e prezentă. Această pentru că marea zeiță a întunericului și magiei apare în panteonul grec abia în mileniul întâi înainte de Hristos, fiind la origine o divinitate tracă (vezi articolul referitor la Hekate din Cronica Supranaturalului), acolo fiind menționată cu mult tmp înainte. Ceea ce înseamnă că marcarea echinocțiul, ca și primă victorie a întunericului în fața luminii, este mult mai veche decât “descoperitorul” oficial și se pierde undeva în negura celui de-al doilea mileniu pre-christic.

Echinocțiul – cea mai veche sărbătoare din lume?!

Roata anului - cu cele opt sabbaturi ale neopaganismului si Wicca

Vorbind de negura timpului, să spunem că echinocțiile, care grecii susțin că le-ar fi descoperit, marcau cele doar două anotimpuri ale sumerienilor de la începuturi – sezonul “cald”, vara – Emesh – și sezonul rece, iarna – Enten. Cel cald începea la data echinocțiului de primăvară, cel rece, evident – la data echinocțiului de toamnă. Legat de aceste date istoria lumii consemnează poate cele mai vechi sărbători – care, culmea, mai sunt respectate și astăzi în printre urmașii străvechilor popoare mesopotamiene. Este vorba de Akitu (A-ki-ti în sumeriană), inițial o dublă serbare a înoirii pământului, corespunzătoare celor două echinocții, cu tradiții vechi de peste… cinci milenii! Ele sunt menționate pentru prima dată la mijlocul mileniului trei al erei vechi într-o tăbliță din orașul sumerian Ur. Dintre cele două Akitu, cel de toamnă era mai important pentru arida zonă a Sumerului, pentru că ea însemna victoria lunii asupra soarelui arzător, victoria anotimpului ploilor aducătoare de belșug asupra caniculei verii…
Nu același lucru se întâmplă la asirieni, unde vara și uscăciunea însemnau o deplasare mai ușoară amarilor armate ale războinicului stat… Babilonul, cu grădinile sale și sistemele de irigații extraordinare venerează soarele, iar Akitu de primăvară devine pentru babilonieni serbarea principală. Ea era dedicată marelui zeu Marduk și a marcat anul nou al orașului-stat de pe Eufrat.
Tradiția Akitu – serbarea echinocțiului se transmite prin perși, sciți și kurzi până în zilele noastre…
Peste Marea Roșie, în Egipt, țara soarelui Amon- Ra, s-a păstrat doar tradiția victoriei luminii. Încă de la începutul celui de-al treilea mileniu se consemnează sărbătoarea echinocțiului de martie, numită azi Sham el Nessim.
Dar să trecem pe scurt în revistă cum e celebrat echinocțiul autumnal în cele mai îndeprtătate colțuri ale lumii.

Sacrificiul patriarhului evreilor și șarpele maiașilor

Sacrificiul lui Abraham de pe muntele Moriah

Tradiția ebraică este una cu totul specială și merită tratată într-un articol separat. Este vorba de două întâmplări misterioase legate de patriarhul Abraham. În prima, sacrificarea lui Isaac trebuia să se facă chiar de echinoxul toamnei, dar îngerul a venit pe muntele Moriah și la oprit pe Abraham. Atunci, de echinocțiu, au înțeles evreii că Dumenzeu, sau cea care veghea asupra respectării legămintelor, Shekinah, nu avea nevoie de jertfe umane, ci de credință. Touși, în legendele ebraice se spune că atunci când Abraham a ridicat cuțitul pentru a înfăptui jertfa – l-a văzut plin de sânge… A doua tradiție este legată tot de Abraham, care în echinox – noaptea egală – dar fără egal – a încercat să citească stelele pentru a afla viitorul… Atunci i-a vorbit Dumnezeu…
În fine, este de observat și una dintre cele trei mari sărbători evreiești, Yom Kippur, Ziua Ispășirii, ale cărei rădăcini sunt încă misterioase, ziua cea mai sfântă din an în care Dumnezeu le-a iertat păcatele evreilor – mai ales păcatul idolatriei – după nouă zile de pocăință. Ei bine, această a zecea zi, Yom Kippur, s-a suprapus de multe ori peste echinocțiul toamnei…
În China se serbează Festivalul Mijlocului Toamnei – sau Festivalul Lunii. Tradiția este veche de cel puțin trei milenii și oamenii se bucură de roadele agricole și pregătesc bunătăți speciale pentru sărbătoare. Chinezii mai au un obicei unic – este ziua în care familiile trebuie să se revadă, să se reunească, indiferent de distanțele care îi separă pe membrii săi.
Peste mare, în Japonia, antica tradiție a lunii adusă de pe continent, a fost transformată de luminoasa perioadă de deschidere Meiji (între 1868 și 1912) în sărbătoarea națională Higan. Sărbătoarea se referă mai ales la respectul pentru înaintași.

Echinoctiul de toamna la Chichen Itza - conturarea sarpelui de foc

Maiașii au lăsat în urmă multe enigme. Printre acestea este și piramida de la Chichen Itza care în timpul echinocțiului de toamnă atrage enorm de mulți turiști. Motivul este incredibila așezare a treptelor piramidei care face ca umbra soarelui să se prelingă, să se târască asemeni trupului unui uriaș șarpe – de la vârful piremidei iar pe măsură ce soarele coboară, trupul de șarpe coboară și el până ajunge la capul de șarpe sculptat la baza piramidei, refăcând întrega divinitate venerată de maiași – zeul șarpe. La finalul zilei echinocțiului, zeul a renăscut!
În nordul Europei, în Lituania, se desfășoară în zilele noastre o stranie sărbătoare a echinocțiului de toamnă dedicată marelui duce Gediminas, care a trăit în secolul XIV e.n., considerat cel mai mare apărător al tradițiilor străvechi, al moștenirii păgâne. După obiceiul milenar celtic este arsă în timpul nopții un uriaș de lemn umplut cu roade ale pământului.

“Copilul Întunericului” și gigantul sângeros a lui Iulius Cezar

Procesiune druidica de Mabon la Stonehenge

Am ajuns în fine la cea mai importantă zonă de tradiție a sărbătorii echinocțiului. Un enigmatic și genial popor avea să ducă până azi legenda zilei întunericului. Este vorba de celți a căror religie pe care azi o regăsim în New Age, Neo-Păgânism și Wicca. Într-o istorie galeză se vorbește de lupta între zeul luminii Llew (pronunță Lu) și cel al întunericului Goronwy, în ziua echinocțiului de toamnă. Este singura zi în care Llew este vulnerabil – iar întunericul profită și îl învinge. Zeul întunecat preia imediat funcțiile luminii – acela de iubit al Marii Zeițe Blodeuwedd (se pronunță Blo-te-iu-uet) și de acela de rege – stăpân al Lumii. Totuși, spune legenda, cu toate că Goronwy, întunericul, cel ce posedă “coarnele puterii”, stă pe tronul luminii și a preluat toate atribuțiile acesteia, el nu va fi încoronat decât șase săptămâni mai târziu, la începutul iernii, de marea sărbătoare Samhain (se pronunță Sau-un) – mai cunoscută ca Halloween. Odată încoronat Goronwy devine “Regele Iernii” sau “Regele Întunecat”. Împreună cu zeița fecioară Blodeuwedd el va avea un copil care se va naște nouă luni mai târziu, în ziua solstițiului de vară – atunci când domnia soarelui ajunge la apogeu și totodată începe să scadă… Ei bine, acest fiu al lui Goronwy, spune legenda, este o (re)încarnare a sa – și este numit “Copilul Întunericului”…

Sacrificarea uriasului de lemn la Vilnius, ritual preluat din traditia celtica

Lăsând la o parte această legendă, să spunem că marele popor celt a lăsat și o altă legendă pe care o serbează și astăzi – aceea a “Divinei tinereți” – Mabon (se pronunță Mai-bon). Față de cealaltă legendă, care pare autentică, aceasta din urmă este evident asemănătoare cu cea greacă. Mabon este fiica zeiței Modron, “Mama Divină”, divinitatea fecundității, a pământului și belșugului.
În tradiția druidică, această sărbătoare se numea chiar Mabon și era o sărbătoare a umplerii hambarelor – ultima strângere a roadelor agricole înainte de venirea iernii. Se făceau și “sacrificii” – în uriașe figuri de lemn și paie, reprezentând divinitatea luminii, Llew sau Mabon, erau puse darurile pământului – fructe, cereale, legume – și se dădea foc. Zeul luminii era învins și pentru a renaște i se dădea foc în timpul nopții echinocțiului împreună cu jertfa de recunoștință pentru bogățiile anului. Ca o paranteză, acești “Giganți de paie” ai druizilor celți au fost un subiect de defăimare din partea romanilor – însuși Cezar, în a sa “De Bello Gallico”, istorisește despre jertfele sângeroase făcute de gali, “sute de oameni fiind dați pradă focului în acești giganți înspăimântători”. În realitate nu era decât o frumoasă și nevinovată ofrandă agricolă – unde nu se jertfeau nici măcar animale, așa cum se proceda în nenumărate culte romane.
Acest obicei s-a păstrat și azi, în wicca și neo-păgânism se fac asemenea “jertfe” agricole, Mabon fiind o sărbătoare a recunoștinței pentru aceste religii moderne.

Un mister al echinocțiului autumnal – Lucian Blaga

Nu am dorit să închei fără a vorbi de ceva românesc. Ei bine, în loc de a comenta voi o întrebare: ce enigmatică viziune l-a făcut pe teoreticianul gândirii luciferiene, Lucian Blaga, să scrie Echinocțiului întunecat aceste versuri?…

“…Vino totuși să strigăm de-acolo de pe creste,
să strigăm după cocorii care pleacă
și-n vuietul de mântuire
o țin către limanul dincolo de fire.
În cumpăna și-n sfâșierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, străfundul neguros, rumoarea ce ne-neacă
să le lăsăm sub noi – și de pe dealul cel din urmă
cu semne-nchipuind în vânturi libertatea
să strigăm după triunghiul călător.”

Ce este echinocțiul? O sărbătoare a întunericului, așa cum spuneam la început? Răspunsul dar și învățătura – cred că le găsim în înțelepciunea druidică:
“Echinocțiul toamnei este un timp al pregătirii pentru o nouă viață și o nouă lumină care reîncepe etern. Intrăm în întuneric pentru a aduna putere și înțelepciune. Știm că lumina va câștiga din nou, dar trebuie să trecem prin întuneric pentru a ajunge acolo și atunci…”

5 Responses »

  1. “Echinocțiul toamnei este un timp al pregătirii pentru o nouă viață și o nouă lumină care reîncepe etern. Intrăm în întuneric pentru a aduna putere și înțelepciune. Știm că lumina va straluci din nou, dar trebuie să trecem prin întuneric pentru a ajunge acolo și atunci…”

    Lupta este pentru cei ce nu au viata si vor cu orice pret sa sa fure viata. Damnati in existente si stinsi la momentul potrivit.
    Am considerat ca schimbind anumite cuvinte sensul mesjului devine mai profund.
    Cistigul nu este decit o amara victorie. Ceea ce nu se spune este faptul ca: nu poti cistiga fara sa sacrifici.

  2. povesti de pe vremea cand eram mai aproape de pamant, de ciclurile naturi…
    la blaga mi se pare ca vad o exprimare a nostalgiei, a regretului dupa vara care se duce, a regretului ca nu are aceasta libertate de a zbura ca pasarile spre alte tari mai insorite…
    :)

    • Ma refer la originea Luminii lumii. Ce reprezinta lumina pentru fiecare. Ce poate aduna Omul prin lumina. Ce forma da omul la ceea ce a adunat din pomul cunoasterii, exprima prin lumina. Gindul, gestul, fapta pot denatura sensul creativ prin care omul se poate purta pe el prin lumina. Forma denaturata, ceea ce aduna un om poate perverti lumina, astfel lumina devine intunecata. Nu poti sa exprimi in lumina lumii stind in partea intunecata a propriei lumini, lumina ce provine din pomul cunoasterii.
      In pomul cunoasterii sta sacrificiul omului.

  3. fara intuneric,nu am mai avea lumina.eu cel putin prefer noapte din foarte multe puncte de vedere.echinoctiul de toamna este o actiune astronomica,fabuloasa.dar are si o puternica semnificatie sufleteasca.omul este mai predispus,mai zvelt in a pacatui,si nu poate lupta decat cu ceea ce a adunat cat a fost mai mult timp in lumina.echinoctiul se potriveste exact tsbloului din ziua de azi.lumea e debusolata,desacralizata,e sclava mamonei,nu are perspectiva.de azi,un nou inceput se prefateaza pe scumpa noastra Geea.SPER SA NU INCEPEM CUM AU INCEPUT SI AI NOSTRI STRBUNI.sa ne iubim aproapele,si sa traim doar pt a ne uni cu d-zeu.toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *