2012, Un nou început: Conferinţa “Sfârşitului lumii”

2012, Un nou început: Conferinţa “Sfârşitului lumii”

Public acest articol cu o oarecare întârziere – dar ceea ce era mai important, materialele video ale coferinţei, a fost postat de ceva timp pe internet.

Voi începe cu o concluzie: acum, în 2012, lumea este (sau pare) mai dornică să afle, să cunoască. NU ştiu cât va ţine această amplificare, dar cert este că va lăsa urme în sistemul de gândire al mai multor generaţii. Dacă se va mai putea asta…

A fost prima conferinţă în noua locaţie – sala Dalles de pe bulevardul Magheru. O sala clasică pentru mari momente ale spiritualităţii româneşti, o tradiţie pe care vom încerca să o respectăm. Publicul a fost alături de noi, fiind prezent în sală în număr foarte mare, depăşind până şi capacitatea acestei mari săli.

 

Ca şi “making of…” voi spune că am construit marea conferinţă pe trei direcţii: prima, aceea a concepţiei anului schimbării paradigmei, a trecerii la un alt nivel de percepţie şi conştiinţă, chiar a depăşirii unui plan al existenţei; al doilea mod de abordare, se referea la un al al catastrofelor (naturale) sau chiar al sfârşitului, al extincţiei; în fine, ultimul mod de abordare era cel al unei marii filosofii a unirii spre gândire, spre partea spirituală a omului, venită din partea unui popor care cunoaşte, din chiar zorii omenirii, cuvântul magic – “adaptare”. La final, urma concluzia, din partea lui Oreste, aşa cum obişnuim la fiecare conferinţă.

 

Paranteză – de ce Oreste la final, de Oreste cu concluzia? Nu vă gândiţi la el ca la un atoateştiutor, la un specialist în varii domenii mai bun decât ceilalţi conferenţiari; Oreste reprezintă însă modelul de abordare spirituală care rezonează cel mai puternic cu cei pasionaţi de domeniul acesta. Asta o spune modul în care cei prezenţi în sală îl ascultă, asta o confirmă rating-ul emisiunilor pe care le realizează sau la care participă, asta o observi atunci când, pur şi simplu, îl priveşte un necunoscut pe stradă. De aceea a-l asculta în final pe Oreste înseamnă, de fapt, a urmări conluzia – desigur, la nivelul el cel mai înalt –  cu care cei preznţi vor pleca în urma tuturor prelegerilor, de fapt în urma conferinţei.

 

Revenind – planul meu iniţial s-a putut realiza doar parţial, din cauze mai mult sau mai puţin obiective. În primul rând, programul invitatului nostru extrordinar, marele kabbalist Michael Laitman, a impus plasarea sa în prima poziţie pe lista oratorilor… aşa încât am început cu soluţia!… Sigur, o soluţie care trebuia să vină firesc după modelul mai greu de intuit al transformării structurale a (conştienţei) omului şi mai ales după alternativa dezastrelor… Din această cauză mulţi au înţeles nu tocmai exact spusele şi intenţiile doctorului Laitman… Eu nu pot decât să îi sfătuiesc să mai se gândească încă o dată la spusele acestuia, fiindcă vorbele unui învăţat de talia celui pe care au avut şansa să-l aibe în faţă (şi, foarte probabil, o vor mai avea) trebuie bine de tot analizate.

Plasarea lui Michael Laitman pe prima poziţie a însemnat o dezechilibrare a strategiei iniţiale; de aceea am considerat că abordarea ştiinţific spirituală a Simonei Stoicescu este cea mai potrivită. Şi, într-adevăr, prezentarea Simonei a fost excelentă, clară, punctând exact motivele pentra care va avea loc o schimbare în 2012… şi a încercat să prefigureze şi cum… Ei, aici Simona a evitat să formuleze unele concluzii, drept pentru care demonstraţia ei este bine a fi coroborată – de cei ce privesc înregistrarea – cu a profesorului Dulcan.

După o scurtă pauză a urmat prezentarea lui Codrin Ştefănescu, iniţial parte a capitolului “Dezastre”. Dar, aici a apărut schimbarea nu tocmai din cauze obiective; mai abil politician decât mine, Codrin a simţit sala şi şi-a modificat argumentaţia în sensul în care, de fapt, toate prezicerile sunt şi vor fi neadevărate. Frumos punctat cu exemple din cărţile sale de colecţie, discursul lui Codrin a rezonat cu acel mod de trecere peste greu – “laaasă, domne, că nu se întâmplă nimic”. Ori, sincer să fiu, am alte pretenţii de la cei ce vin la conferinţe. Personal, prezentarea lui Codrin mi-a plăcut ca formă, dar nu pot fi de acord cu fondul.

Lăsat singur şi cu flancurile descoperite în urma manevrei partenerului meu de la capitolul “Dezastre”, am încercat să şarjez, anunţând chiar de la început că până la sfârşitul prelegerii mele lumea va înţelege că sfârşitul este iminent. Ei bine, în ciuda unor chicoteli de autoîncurajare, am introdus o stare de nelinişte şi nerăbdare – care a făcut ca stufoasele mele argumentaţii, bazate pe studii istorice şi vulcanologice să nu poată şi ascultate cu atenţie de unii din cei prezenţi, la un moment dat fiind chiar întrerupt cu expresia “noi nu am venit aici să ne speriaţi dvs!”. Ceea ce nu a fost intenţia mea… dar poate că aşa a reieşit pentru unii… Cert este că îmi pare rău că nu am fost calm, teza dezastrului posibil merită mai multă atenţie, iar argumente există – ştiinţifice, nu doar bazate pe previziuni.

Discursul profesorului Dumitru Constantin Dulcan apreciez că a fost cea mai bună parte a conferinţei. Savant care a revoluţionat gândirea ştiinţifică internaţională, profesorul Dulcan a reuşit să capteze şi să facă publicul să înţeleagă necesitatea unei priviri lucide asupra lui 2012. O şansă care nu trebuie irosită, o şansă care există dar trebuie privită nu ca pe ceva care vine de la sine, fără o conştintizare, fără un aport personal.

Concluzia lui Oreste a fost, aşa cum mă aşteptam, rezonantă cu cei ce au avut răbdarea şi dorinţa de a înţelege mesajul nostru. Oreste a spus că aducerea de veşti adevărate nu este totdeauna bine primită, dar că fără luciditatea de care vorbeau Dulcan şi Laitman nu se poate trece peste această barieră. Iar, de fapt, această barieră 2012 există, schimbările încep să fie resimţite de tot mai mulţi oameni, iar simplul fapt că toată lumea o priveşte cu mai multă atenţie o face să existe.

 

Vreau să mulţumesc şi celor doi prieteni care au punctat cu foarte scurte intervenţii conferinţa – este vorba de Theodore Welt, cel căruia îi datorăm legătura cu Michael Laitman şi care a vorbit în deschidere despre acest mare învăţat, domnişoarei Michelle Flowerbomb care, aşa cum ne-a obişnuit, a creat un scurt moment dedicat temei bazat pe citate din mari creatori ai culturii universale, şi domnişoarei Elis Durica pentru moderarea întrebărilor din public.

Multe mulţumiri se cuvin şi dlomnului Jean Blagoi, excelentul nostru realizator al filmelor conferinţelor.

În fine, le sunt recunoscător fotoreporterilor Marian Nedelcu şi Ion “Lobo” Mincu pentru frumoasele cadre din timpul lucrărilor.

 

Ca o concluzie personală – o conferinţă frumoasă,  într-un cadru nou şi elegant, o asistenţă dornică de a afla (unii, nu chiar orice…), un început bun pentru noua fază a parcursului nostru în frumosul tărâm al spiritualităţii.

19 februarie: Workshop – Lista finală şi ultimele detalii

19 februarie: Workshop – Lista finală şi ultimele detalii

Aşa cum am anunţat, public lista finală a participanţilor la Workshop-ul „Regresia hipnotică şi aspecte ale reîncarnării”. Pe cei care nu se regăsesc pe listă îi rog să mă alerteze pe e-mail, de asemenea pe cei care nu mai pot participa îi rog să mă anunţe până mâine dimineaţă. 

Carmen Zaric

Cameliay

Ecaterina Manta

Florentina Fulop

Flavia Maria  – 2 locuri

Mariana Palade

Velcescu Cristina – 2 locuri

Simona Preda

Gabriel Ionaşcu

Alin Ilie Andrieş

Gabriela Marin

Ylva Khattab

Nela Dinu

Şerban Cecilia

George-Alexandru Palici    

Rozina Cantacuzu   

Ştefania     (stefii36@yahoo.com)

Laura       (laurasarau@yahoo.ro)

Monica Tudor (monok)

ElisD

Gabi         (procese@gmail.com)

Bebeşel Ioana  – 2 locuri

 

 Agenda workshop-ului:

  1.     Conştientizarea potenţialului

 2.     Istoria teoriilor reîncarnării

 3.     Explorând vieţile anterioare

 4.     Ce este regresia şi care este rolul ei

 5.     Semne că aţi avea nevoie de regresie

 6.     Mituri ce trebuie eliminate

 7.     Precauţii

 8.     Tipuri de hipnoză şi regresie

 9.     Moduri de a intra în hipnoză/regresie + Etape

10.    Cum poate fi folosită regresia?

 

Partea practică va fi coordonată de doamna Simona Ioniţă şi va cuprinde două metode de regresie – una ghidată şi una pe care o puteţi exersa fără îndrumător.

Ciprian Bojan va realiza o prezentare teoretică precum şi o scurtă parte practică de meditaţie şi armonizare.

 

Simona Ioniţă vă supune atenţiei câteva sfaturi:

Îmbrăcaţi-vă confortabil

Sosiţi la 10.30 pentru a face câteva exerciţii de armonizare între noi.

 

Adresa: Vizavi de cinema Patria, zona magazinului Eva, între cele două blocuri lungi, intrarea din partea stângă.

Magheru 7, scara 1, etaj 3, apartament 1, interfon 1C etaj 3, sector 1.

 

Hartă şi detalii ale locaţiei: http://orangepen.wordpress.com/orange-pen-contact/

Duminică, 19 februarie, Workshop cu tema “Regresia hipnotică şi aspecte ale reîncarnării”

Duminică, 19 februarie, Workshop cu tema “Regresia hipnotică şi aspecte ale reîncarnării”
Duminică, 19 februarie, Workshop cu tema “Regresia hipnotică şi aspecte ale reîncarnării”

Workshopul va fi partea practică a conferinţei din 26 februarie – aceasta însemnând că lucrările şi experimentele ce se vor realiza pe 19, la Workshop, vor fi filmate şi preyentate de câţiva dintre participanţi în cadrul marii coferinţe de la Dalles.

Evident, Workshopul va avea şi o parte teoretică, prezentată de psihologul Ciprian Bojan, vizînd anumite aspecte, mai puţin cunoscute şi mediatizate ale regresiei.

Partea practica va fi condusă de doamna Simona Ioniţă – şi va cuprinde relaxare, meditaţie, hipnoză şi regresie.

La Workshop vor participa şi alte persoane pe care i-aţi cunoscut prin intermediul Cronicii Supranaturalului.

 

Alte date:

–          locaţia Workshop-ului: bd. Magheru 7, scara 1, etaj 3, apartament 1 (aici aveţi un link pentru hartă http://orangepen.wordpress.com/orange-pen-contact/)

–          durata: 11.00 – 17.00, cu o pauză de masă de cca 30 minute (se poate comanda în sistem catering, apa plată şi minerală, ceai şi cafea fiind puse la dispoziţie de noi)

–          taxa de participare este de 40 RON de persoană

–          există doar 30 de locuri, aşa încât este necesară rezervarea

–          Rezervarea se face pe site – ca şi comentariu la acest anunţ – sau pe Facebook la anunţul plasat acolo. Sunt valabile şi rezervările făcute anterior la alte rubrici.

–          Perioada pentru rezervări se termină sâmbătă, la ora 16.00, când voi publica lista celor ce vor participa la Workshop.

 

Vă aşteptăm cu drag!

“Dragostea acoperă toate păcatele”

“Dragostea acoperă toate păcatele”
“Dragostea acoperă toate păcatele”

Vă prezint un text interesant – ca de altfel orice idee a acestui mare înțelept – o formulă asupra căreia se poate reflecta. Sigur, pe „Cronica Supranaturalului” nu voi publica niciodată articole politice; aceasta nu este decât o viziune asupra unei crize cu profunde aspecte morale și de psihologie colectivă.

Concret, este vorba de o părere a marelui kabbalist Michael Laitman, exprimată pe data de 22 ianuarie 2012 în urma unei întrebări puse la sesiunea de discuții libere ce a urmat lecției de Kabbalah din data respectivă. (Dragoș Dumitriu)

Întrebare:  România a fost scuturată de coliziuni, de mai bine de o săptămână. În Bucureşti deja se observă semne de brutalitate. Prietenii noştri de acolo sunt foarte ingrijoraţi. La nivel global, cum ar trebui să interpretăm suferinţa prin care trece lumea în aceste momente?

 Raspuns: Trebuie doar să diseminăm materiale cu privire la unitate.  Şi sunt câteva reguli în această privinţă:

 –          Nu ne amestecăm cu nimeni;

–          Nu suntem “pentru” sau “împotrivă”;

–          Ca şi educatori, noi ne raportăm la oameni cu multă consideraţie şi naturaleţe;

 Acesta este modul în care noi abordăm această situaţie, în concordanţă cu principiul “Dragostea acoperă toate păcatele”.

Este necesar să ajungem la un consens, la reconciliere şi unitate. Asta nu înseamnă că toată lumea se calmează şi pleacă spre casele fiecăruia, deoarece în acest caz ar fi împotriva protestatarilor. Nu, noi susţinem schimbarea.  Totuşi, în toată istoria, metodele de acest gen nu au avut rezultate pozitive.

Avem exemple viabile în faţa ochilor noştri: Egipt, Tunisia şi alte ţări. De exemplu, care a fost rostul dezordinii  spontane din Londra? Această abordare nu aduce nimic bun nimănui. Iar Egiptul a devenit scufundat în devastări  şi a rămas fără nimic. Astfel, tulburările nu ajută.

De aceea trebuie să lansăm broşuri explicative, materiale despre garanţia reciprocă, care să includă sfatul nostru: comunicare, mese rotunde, educaţie integrală.

Dar, înainte de toate, trebuie să descriem foarte concis situaţia curentă: de ce se întâmplă toate acestea?

Şi făcând acest lucru, nu suntem împotriva guvernului sau a altcuiva. Vorbim despre un proces natural, o fază naturală a evoluţiei noastre, unde lumea devine globală şi interconectată.

Deci, ce ar trebui să facem? Trebuie să ne adaptăm noilor condiţii. La urma urmei, nu există altă cale. Ideea este ca anterior ne adaptăm instinctiv, iar acum trebuie să atingem un nivel de armonie cu această lume schimbată în mod conştient. Acesta este un nou nivel de dezvoltare.

Apoi, trebuie sa explicăm cum vom face acest lucru: prin mijloace de educare, cu ajutorul unui mediu propice, ce va convinge fiecare persoană  de necesitatea de a se uni cu ceilalţi.

România este o ţară destul de omogenă. Nu reprezintă un loc pentru diverse culturi ce convieţuiesc împreună – nu este America sau Europa unită, astfel este mult mai uşor să vorbim despre unitate. Aceasta abordare va domoli setea oamenilor, va revitaliza ţara şi va oferi oamenilor de muncă.

Oamenii se vor ridica în conştiinţa lor şi vor înţelege ce se întamplă. Vor întelege pentru ei înşişi că acesta este un lucru bun pentru ei, pentru copiii lor, pentru ţara şi poporul lor.

Ca un întreg, noi doar invităm pe toata lumea să se unească – şi nu mai mult de atât.

Nu există “costuri” ascunse, trucuri murdare sau încercări de a face bani pe seama cuiva. Dimpotrivă, lăsaţi-i  să facă ei tot pentru ei înşişi. Să organizeze procesul de învăţare şi să construiască un mediu în concordanţă cu legile naturii, în timp ce colaborează cu psihologi.

Aceasta este ceea ce avem de oferit, mai ales luând în considerare că sunt multe ţări ce sunt în pragul unui conflict similar.

 

Din cea de-a patra parte a  Lecţiei Zilnice de Kabbalah 22 ianuarie 2012, “Introducere în Studiul celor Zece Sefiroţi”

 

Frica

Frica
Frica

de Florentina Fulop ♥

Frica este prezentă în viața unui om încă din momentul în care un bebeluș este învățat că poate cădea dacă nu se ține de ceva. Din acel moment, de-a lungul întregii sale vieți, omul este țintuit continuu cu frica – mai întâi de lucrurile palpabile, concrete, în mod direct, iar mai apoi de  frica interioară legată de sentimentele trezite de ceilalți în noi… de fapt, cea mai greu detectabilă și de acceptat în viața de adult-ce-se-întreabă. M-a intrigat ceea ce se spune despre oamenii complexați – că sunt cei mai periculoși… Am aflat de curând o explicaţie: fiind construiți atât de păgubos de societate, ei trăiesc într-o continuă agonie, iar frica de a se uita la ei îi face să vadă în ceilalți – atacatori ai propriei lor persoane… deși de cele mai multe ori nu e cazul. Dacă privim frica din această perspectivă, a celorlalți, cred că putem să identificăm o mulțime de „frici” ce zac în noi. Până la urmă ar trebui să mulțumim tuturor celor care stârnesc reacții violente în noi pentru că, în felul acesta, ele sunt aduse la lumină și  le putem studia mai bine.

Ne este frică să nu fim răniți – cine ne poate răni cu adevărat în afară de noi înșine, prin prisma propriei noastre viziuni asupra evenimentelor sau reacțiilor exterioare nouă?

Ne este frică să nu fim singuri, să nu rămânem neiubiți. De unde vine această idee? De ce singurătatea este atât de monstruoasă?… Poate… pentru că nu simțim încă divinul adevăr – toți suntem unul, întregul univers se află în noi (și în afara noastră în planul material).

Da… iar vine una cu clișee… Și, totuși… gândiți-vă un pic, doar câteva minute, ce se întâmplă dacă rămâi în solitudine? Te invadează gândurile, emoțiile de tot felul, porți discuții, iar uneori, dacă ai noroc, trebuie să te uiți la tine, la cum te vezi tu, la ce consideri tu că ești… și atunci apare frica… și fugi, fugi mâncând pământul către telecomanda televizorului, către o carte filozofică, către sala de biliard etc.

Ce se întâmplă dacă rămâi un pic, doar un pic, priponit în frica ta, față în față cu tine, ce se poate întâmpla? Crezi că ai să inebunesti de frică? Singurul lucru care se întâmpla este acela că începi să vezi, filă cu filă, personalitatea ta…. și e în regulă chiar și atunci când îți apar aspecte pe care le detești, e în regulă, în afară de tine nu se mai uită nimeni, poți să te uiți în amănunt la ce nu-ți place la tine, să studiezi fiecare filă rând cu rând, să te întrebi de unde vine fiecare cuvânt.“

-Poate ești leneș, e ok, de unde știi tu că ești leneș?

-Păi nu-mi place să muncesc.

-Ok, de unde știi tu că nu-ți place să muncești, chiar nu ai muncit niciodată?,

-Aaa… nu, am muncit dar nu îmi place să fac asta?

-Ok, niciodată nu ți-a plăcut nimic din ceea ce ai muncit, nici măcar când îți reparai bicicleta, sau lipeai postere pe pereții camerei tale, sau încercai să organizezi o petrecere?

-Păi asta nu e muncă?

-De ce nu e muncă? Necesită suficient efort fizic și nu numai, pentru a le duce la bun sfârșit, singura diferență constă în plăcerea pe care o ai în timp ce duci la îndeplinire treburile pe care le ai de făcut. Cine ți-a spus prima oară că ești leneș sau când ți s-a spus asta?

– Păi mama, tata, îmi spuneau mereu că sunt un leneș, că nu-mi place să îmi fac temele, că nu sunt în stare să îmi fac curat în cameră și așa era.

– Ești sigur? Gândește-te de ce nu-ți făceai temele, poate de frica faptului că nu vei reuși să le faci cum trebuie, că vei fi ridiculizat dacă vei avea un exercițiu prost făcut. 

-Da, mi se întâmpla adesea să am caietele pline de corecturi în roșu, dar nici nu-mi explica nimeni chestiile pe care nu le înțelesesem.

– Deci, de ce nu făceai tu temele? De lene? sau de frica de a nu fi ridiculizat? 

– Păi….da…. eu știu acum ce să zic…. 

– Și de ce ți-era teamă să nu fi ridiculizat?

– Păi, clar , aș fi avut o imagine din ce în ce mai proastă în fața celorlalți și eu vroiam să fiu plăcut, să par deștept, așa cum mă simțeam de fapt! 

– Deci, tu de fapt erai deștept și chiar ți-ai fi făcut temele dacă cineva te-ar fi ajutat să înțelegi mai bine teoriile ce trebuiau aplicate?

– Da, clar! 

– Înțeleg de aici că, de fapt, tu nu ești leneș, ție chiar îți place să muncești dar în domenii pe care le stăpânești!

Poate atunci când îți cauți un loc de muncă ar fi mai indicat să cauți să faci ceea ce îți place, poate… atunci vei muncii cu drag. Știu … pare utopic și totuși dacă am găsii în activitățile pe care le întreprindem și lucruri care ne plac și dacă atunci când le efectuam le-am da o importantă mai mare, poate nu am mai ajunge la locurile noastre de muncă atât de încrâncenați în ideea că nu ne place. 

 

În felul acesta disecând fiecare fațetă a personalității noastre, mă gândesc eu, că putem ajungem la ce suntem cu adevărat noi, putem reuși să facem distincția între ceea ce au pus ceilalți în noi ca fiind al nostru și ceea ce considerăm noi, în străfundurile noastre, despre noi.

 

Fuga de fricile noastre este de fapt manifestarea fricii celei mai mari. În fața fricii ar trebui să fim curajoși, cât putem noi, și să o înfruntăm, ce ni se poate întâmpla rău? Mă refer la frica de sentimente, emoții, reacții interioare etc.Hai să încercăm să îi acordăm o șansă fricii poate ne ajută să ne dezbrăcăm de hainele croite de ceilalți pentru noi.

 

Frica nu este egală cu măsura de precauție în fața pericolului. Este normal să te conservi, să te protejezi, dar eu consider că poți face asta cu adevărat doar în momentul în care te cunoști cu adevărat pe tine – și nu pe cel construit de societate! 

 

De ce încercăm mereu să ne construim o imagine în fața celorlalți? De ce avem mereu nevoie să părem într-un anumit fel? Poate din dorința de a atrage atenția asupra noastră. Și de ce avem această dorință, la ce ne folosește această atenție acordată de ceilalți nouă? Poate, de fapt , prin atenție înțelegem, într-un mod distorisionat, că primim căldură. De ce avem nevoie de căldură din exteriorul nostru, noi nu avem în noi pentru noi?

Iisus: „Iubeste-ți aproapele ca pe tine insuti”. Înțeleg din această idee că ar trebui, mai întâi, să ne iubim noi pe noi înșine, așa cum suntem și apoi să începem să oferim din această iubire a noastră și celorlalți. Pentru a ajunge să ne iubim, pe noi înșine, trebuie să avem curajul de a ne cunoaște cu adevărat și apoi de a ne accepta așa cum suntem, și de a schimba ceea ce nu ne place într-un mod în care ne permite conștiința.

Conştiinţa….conștiința este acea voce care nu te lasă seara să te culci dacă peste zi ai acționat fără a ține cont de ea. Cum putem ține cont de conștiință, astfel încât să putem totuși răzbate în societatea de astăzi? Eu zic că într-un mod foarte simplu, prin sinceritate, interioară și exterioară, și prin curajul în fața fricii. Sinceritatea nu mai este de mult la modă dar este cel mai simplu mod în care poți să te menții echilibrat din punctul meu de vedere. Încercați măcar câteva ore pe zi să fiți sinceri cu voi și ceilalți, ce aveți de pierdut dacă faceți experimentul? Dacă nu va place ce iese puteți renunța și găsiți voi o minciună pentru ceilalți. Într-adevăr există riscul de a te prezenta în societate așa cum ești tu cu adevărat, și vei merge mereu dezbrăcat printre oameni însă nuditatea interioară este minunată.

Trebuie să înțelegem clar că prin frică putem fi manipulați oricând de oricine. Chiar și frica de manipulare duce la manipulare! 

În frică acțiunile noastre urmează calea celorlalți – îndepartandu-ne de noi și dorințele noastre. 

În frică nu vom ajunge niciodată la iubire pentru că iubirea se află în afara fricii, și nici nu o conține.

Gândiți-vă la câte neajunsuri ne aduce frica. Din cauza fricii de a nu avea un viitor financiar „OK” alegem facultăți care de cele mai multe ori nu ni se potrivesc; din cauza fricii, uneori, alegem să facem ce fac și ceilalți pentru a putea fi intregrati în sistem; din cauza fricii, uneori, alegem să intrăm în relații cu persoane ce nu ni se potrivesc dar ne acceptă, ne dau iluzia iubirii etc. Din cauza fricii de a nu fi acceptat de societate alegem să facem o groază de lucruri ce ne nemulţumesc. Din cauza fricii de a nu rămâne în afara unei relații amoroase, uneori, ne alaturăm și trăim… frumoase minciuni!

Atunci când ne dăm seamă care au fost motivele care au stat la baza multor alegeri din viața noastră ne dăm seamă cât de mult ne-am îndepărtat de drumul pe care ni-l doream când eram idealiști, când credeam  în noi, ne dăm sema cât de mult ne-am îndepărtat de noi.

În afară fricii – cu siguranță putem fi mai buni și mai iubitori.

 

2012, Anul Omului Crepuscular

2012, Anul Omului Crepuscular
2012, Anul Omului Crepuscular

de Dragoş Dumitriu

M-a trecut un fior când, pe 31 decembrie, pe la prânz, am auzit știrea: ”2012 a început!”. Era vorba de Samoa – unde s-a serbat primul Revelion de pe planetă…

Anul problemă a sosit! Sunt unul dintre cei care privesc cu atenție, cu temeri de fapt, perspectiva Sfârșitului. Poate prea multe cărți de gen… Mă gândeam la o vorbă persană – ” Nisipurile au ajuns munți, munții – nisipuri”. Atlantida, Velikowsky, Sumer, Rig Veda etc. etc… Toate acestea au mai fost și… Restul e din science-fiction-ul  Battlestar Galactica. Science-fiction?

În schimb, unde apare, în mărturiile trecute, acea binefăcătoare schimbare a paradigmei, acea trecere către o altă evoluție? Nu știu… dar asta nu contează. Pentru că un sceptic de tipul meu nu cedează nici în fața veștii prea bune – dar nici a celei devastatoare.

 

Cred că 2012, indiferent care, cum și când va fi sfărșitul, ne va cere mai mult ca oricând, să fim oameni – cu divinul din noi, cu lumina și întunericul ce crează acest crepuscul misterios care suntem…

”În orice situație te-ai găsi, poartă-te în așa fel încât să nu treacă un ceas fără să dobândești înțelepciune, căci înțelepciunea trebuie învățată și de la neghiobi”. O altă vorbă a enigmaticului izvor al popoarelor, Mesopotamia…

Vă doresc să fiți crepusculari în gândire adică deschiși către tot ce e potrivit, firesc, frumos  în divin și uman, fie lumină sau întuneric… De fapt, Totul e Unul, Unul e Totul…

Unii spun că trebuie să simți cu inima, nu cu mintea… Oare așa să fie? Înțelepciunea zoroastriană mi se pare un corolar spiritual potrivit la multele urări pe care, cu sinceritate, vi le adresez pentru 2012: ”Dacă semeni cerul cu sămânța dorinței, chiar dacă va răsări, nu va crește altceva în afară de imposibil”.

Un 2012 fericit, sănătos, liniștit și… responsabil!

Cosmologia lui Sadoveanu, între dilemele masonice si literare

Cosmologia lui Sadoveanu, între dilemele masonice si literare
Cosmologia lui Sadoveanu, între dilemele masonice si literare

de Daniela MARC ♥

 Sadoveanu şi epocile istorice parcurse

E greu de bănuit că Mihail Sadoveanu (1880-1961) a avut o destul de agitată viaţă secretă, mai agitată decât viaţa publică, aceasta din urmă mai bine cunoscută printr-o activitate literară notorie, de o productivitate inegalabilă, dar şi printr-o prezenţă academică îndelungată. Sadoveanu a fost primit în Academia Romană în 1921 ca membru titular, dupa ce fusese corespondent din 1916.

 Pe deasupra pactul politic cu regimul comunist i-a adus din 1948 şi până la moarte, onoruri publice de mare vizibilitate. Există însă în biografia sa şi o dimensiune ocultă, inaccesibilă profanilor, închisă sub pecetea discreţiei.

 Activitatea sa de francmason ascunde iniţiative benefice, conflicte interne și promovări de principii, posibil a fi probate prin documente ce nu se află la îndemâna tuturor.

 Despre participarea lui Mihail Sadoveanu la francmasoneria interbelică românească se vorbeşte mai mult cu aproximaţii, cu simplificări de informaţii venite nu întotdeauna din surse autorizate şi credibile. O altă categorie de comentarii provine din rândul criticilor speculativi, iubitori de mistere sau ritualuri și pasionaţi de enigme sau iniţieri obscure, ascunse în textele prozatorului.

 În toată perioada comunistă francmasoneria a fost un subiect interzis.

 Problema francmasoneriei lui Sadoveanu cuprinde două aspecte: unul de istorie literară, necesitând lămurirea secvenţei biografice pro masonice şi altul de hermeneutică, însemnând interpretarea prozei prin prisma acestei înrâuriri.

 Curios este că, până în prezent, s-au făcut mai multe referiri legate de interpretarea operei decât în biografia sadoveniană.

 Sadoveanu datorează iniţierea lui Grigore Ghica, care îl introduce în ianuarie 1927 în loja ,,Dimitrie Cantemir”, constituită la Iaşi, avându-i alături, printre alţii, pe scriitorii Mihai Codreanu şi Păstorel Teodoreanu.

Mihail Sadoveanu devine o prezenţă din ce în ce mai pregnantă în viaţa masonică din România.

 Între anii 1928-1929 devine Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Străbate  într-un timp foarte scurt ierarhia internă: într-un singur an, din februarie până în mai 1929, trece de la gradul 18 la gradul 33 și devine membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România.

Sadoveanu participă, în 1930, la inaugurarea Templului Masonic din Bucureşti şi la semicentenarul fondării Marii Loji Naţionale din România.

Un moment crucial în evoluţia lui ca autoritate masonică îl constituie anii 1929-1932. Concurenţa dintre Marele Orient al României şi Marea Lojă Naţională din România era nefastă pentru masoneria română. Dupa Unirea din 1918, lojile transilvănene ce fuseseră în obedinţa Marii Loji Simbolice din Ungaria au stat în expectativă până în 1929 când trec de partea Marelui Orient al Romăniei, însă fără a se realiza o adevărată conlucrare.

 În 1930, Marea Lojă Simbolică din România, cu sediul la Braşov, se federalizează cu M.L.N.R., iar Mihail Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al M.L.N.R. și preşedinte al Federaţiei Lojilor Simbolice Scoţiene.

 Scriitorul se află la începutul unei politici de unificare a francmasoneriei din România, proces complicat în care se cheltuiesc multe energii şi se nasc adversităţi.

 În 1930, M.L.N.R. este recunoscută de către Marea Lojă Unită a Angliei, ceea ce în seamnă un succes. În 1932 se plănuieşte federalizarea celor două mari loji tradiţionale din România: M.L.N.R. şi M.O.R.

 Se pregateşte un convent şi o Constituţie comună. Noua constituţie va fi adoptată şi promulgată în 3 decembrie 1932 de către Pro Marele Maestru Mihail Sadoveanu. Prin ea se statuează că M.L.N.R. este o putere masonică suverană, independentă, autonomă şi singura în drept a conduce şi a administra Lojile cuprinzând cele trei grade simbolice. Marile Loji inițiale (care s-au federalizat anterior) primesc conducerea ,,Riturilor” ceea ce va trezi alte nemulţumiri.

 Se iscă un conflict între Mihail Sadoveanu ca Preşedinte al Federaţiei Lojilor de Rit Scoţian Antic şi acceptat din cadrul M.L.N.R. şi principele George Valentin Bibescu ca Mare Maestru al M.L.N.R. Ca urmare a acestui conflict, în care este implicat şi Jean Pangal, Suveranul Mare Comandor, M.L.N.R. se divide.

 Se constată că Federalizarea aduce prejudicii, iar Federaţia Francmasoneriei Române Unite, ramificată la 15 aprilie 1934, poartă dispute după dispute. Efortul de armonizare a părţilor făcut de Mihail Sadoveanu nu are efectul scontat pentru că „el însuşi a generat şi a patronat aceste frământări.”

Intenţia lui de a da ,,o îndrumare naţională” unitară tuturor variantelor de francmasonerii se loveşte de orgolii provocând regrupări până în februarie 1937, când toate organizaţiile politice, masonice sau de orice fel sunt suspendate de câtre guvern, pregătind dictatura regală.

Dar Sadoveanu a avut aproximativ trei ani (1934-1937) satisfacţia de a conduce ca Mare Maestru Federal, Francmasoneria Română Unită, deţinând şi demnitatea de Mare Maestru al M.L.N.R. Însă disidenţele au fost multe…

 O parte din M.L.N.R., sub conducerea principelui George Valentin Bibescu, rămâne pe dinafara obedienţei faţă de Federaţie şi chiar înverşunându-se împotriva lui Sadoveanu. Se pare că Sadoveanu este într-atât de detestat pentru acţiunile lui de unificare sau federalizare a lojilor masonice încât se vorbeşte că ar fi avut loc ”arderea în efigie” a portretului său de către conservatorii neobedienţei Federaţiei.

 Viaţa masonică la care Sadoveanu participă cu atâta ardoare este departe de a fi paşnică. Dincolo de aceste ciocniri între liderii masoneriei româneşti încercând să se anuleze reciproc sau să se subordoneze unii altora, Sadoveanu a încercat să promoveze public principiile adevărate, curate, idealiste ale masoneriei.

 Ziarul ,,Adevărul” din 9 iulie 1933 reproduce opinia lui Sadoveanu despre ,,purificarea masoneriei”, atât pe cale individuală, cât şi la nivel de grup şi ceremonial: ”Datoria Maeştrilor conştienţi este să ridice instituţia către nobleţea ei firească, nu s-o adopte la practicile locale şi să o ofilească, făcând din ea o parodie”.

Atitudinea sadoveniană în masonerie

 

Sadoveanu voia să înlăture suspiciunile la adresa masonilor români spunând adesea că ,,Învinuirile de batjocură a celor sfinte şi altele sunt cu totul gratuite”. El ţinea întotdeauna să se delimiteze de ateismul masoneriei franceze a ,,Marelui Orient” – care a proclamat de câteva decenii libera cugetare şi s-a amestecat în politică – şi se solidarizează în schimb cu masoneria engleză şi cu cea americană, care la rândul lor declaraseră masonia franceză ”eretică şi trădatoare a principiilor de bază ale ordinului care sunt credinţa în Dumnezeu şi abţinerea de la discuţiile politice şi dogmatice”. *1

 Caracterul discret al masoneriei, crede Sadoveanu, constituie o cauză a mistificărilor pe baza ordinului. Ceea ce e rau înţeles devine otravă pentru prestigiul masoneriei: ,,A fi rău de neinteligenţi sau rău-voitori e dăunător şi primejdios”. *2

 Masoneria, în oficiile ei, se adresează inteligenţei şi imaginaţiei sentimentului. Tradiţiile şi simbolurile ei nu pot fi expuse în convorbiri particulare, în mijlocul frivolităţii obişnuite fără a provoca zâmbete ori nedumerire.

 Profunda ei seriozitate stă în realizări utile ,,lucrarea ei are un caracter personal şi netransmisibil, uneori pe plan mistic”. *3

  Discreția vizează îndeobşte semnele de recunoaştere, ritualuri, care deşi ”demult au fost divulgate şi cunoscute până și-n dicţionarele enciclopedice, rămân în realitate un mister şi fac masoneria necunoscută: esoterismul nu e susceptibil de divulgare”. *4

  Nu oricine care a trecut prin ritualuri devine mason, un iniţiat cu adevărat. Mason devine numai cel în care sămânţa luminării rodeşte, ”după parabola divinului învăţător cei care rămân opaci şi insensibili, veniţi aici din îndemnuri amicale, din curiozitate ori din întâmplare, se desfac încet-încet de instituţie” *5 , fiindcă a fi mason este o vocaţie precum talentul în artă: ,,liberii constructori se exercită într-o artă dintre cele mai subtile. Nu pot deveni maeştri buni decât dacă s-au născut cu anume daruri”. *6

  Subtilitate, artă, esoterism sunt semne masonice de recunoscut în opera lui Sadoveanu, dovadă că scriitorul şi-a trăit în profunzime vocaţia masonică, unde nu a ajuns întâmplător.

 Nu e de mirare că un critic subtil, mason el însuşi, Alexandru Paleologu, să-i interpreteze opera dintr-un punct de vedere care, la vremea respectivă, a trezit, fie nedumerire, fie elogii. (Alexandru Paleologul,Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1978)

Într-adevăr, cel puţin în planul artei, Sadoveanu a reuşit să „reabiliteze” prestigiul masoneriei, printr-o construcţie impresionantă şi durabilă, fiindcă în planul destinului politic al ţării, pe care a fost convins că o slujeşte, el a eşuat într-o proporție similară cu dimensiunea operei sale grandioase.

Faptele sale oglindesc o inconsecvenţă pe care el s-a iluzionat că o poate evita, afirmând neamestecul masonic în politică. Dimpotrivă, din asemenea inconsecvenţă şi-a putut compromite şi ultimele creaţii, dovadă stând nefericitul roman ,,Mitrea Cocor”.

 Atins de  compromisul politic este și celălalt roman al său postbelic ,,Nicoară Potcoavă”, deşi pare a reveni la marele roman istoric care l-a consacrat.

În realitate, cum observă Marian Popa în ,,Istoria literaturii române de azi pe mâine” , această carte este la fel de ideologizată şi de nocivă ca ,,Mitrea Cocor”, fiindcă avea ca fundament mistificatoarea ,,prietenie de veacuri” româno-rusă.

 Dar cu aceasta intrăm într-o zonă profund tragică a iluziilor de stânga din cariera lui Sadoveanu, vrednică de compasiunea şi de rugăciunile lui Noica din testamentara „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru.”

Ironia face ca Sadoveanu să-și fi încălcat jurământul masonic prin… credulitatea lui. A identificat în comunismul de ocupaţie sovietică o cale de izbăvire a Patriei.

În anii săi de glorie (literară) judeca relativist conceptul de adevăr, comparându-l cu unicitatea soarelui de la care primim lumină: ”Cum fiecare din noi e susceptibil de a primi din el numai o parte, nimeni nu poate fi în posesia adevărului absolut, nimeni nu-i în eroare absolută”.

 ”N-a fost încă om pământean care să stăpânească adevărul întreg şi perfect.

Trebuie să fim îngăduitori cu părerile care se exprimă şi să nu pretindem a impune un punct de vedere al nostru”. *7  

Sadoveanu nu s-a alarmat când ocupantul sovietic şi-a impus cu forţa punctul de vedere exclusivist, departe de orice îngaduinţă. Mai mult, a crezut că lumina vine doar de la Răsărit.

Simbolistica masonică din operele sadoveniene

 

Opera vastă a lui Sadoveanu nu a fost lipsită de simboluri masonice de o mare importanţă. Apartenenţa sa la masonerie avea să pună amprenta asupra întregii sale opere literare. În acest studiu ne vom ocupa de ”Hanul Ancuţei”.

Hanul Ancuţei – Cartea iniţierii totale

 

Întreg ansamblul simbolisticii masonice se răsfrânge asupra acestei opere întrucât masoneria este obsedată de simboluri şi simbolistică, în special simbolurile cifrelor și numerologie. Numele pe care masonii il dau Divinităţii este ,,Marele Arhitect”.

La Sadoveanu, divinitatea este învăluită printr-un proces de iniţiere a cititorului, prin Logosul Cărţii. Cititorul poate deveni părtaş la mistica revelaţie – dezvăluire – întru – taina.

 În ,,Hanul Ancuţei” sunt prezentate zece povestiri relevante ale coerenţei expresive a Logosului. A zecea povestire este cea mereu promisă de comisul Ioniţă (”o istorie cum n-am mai auzit”, *8  ”cu mult mai minunată şi înfricoşată” *9 ).

Aceasta reprezintă Mitul Celest, care va fi Logosul Esenţial, revelat doar pentru iniţiaţii trecuţi prin somnul – moarte iniţiatică, în lumea cealaltă, numită în Evul Mediu şi ,,lumea pe dos”.

Pentru creaţie este necesară iniţierea în Mitul Creaţiei Cosmice, adică întru Marele Arhitect, avându-l ca mesager terestru pe Manole și întru jertfa necesară dăinuirii, întru eternitate, a creaţiei: ANA – AN[C]A – AN[CUŢ]A.

Hanul lui Sadoveanu nu este Cetatea – de – sub – ciumă, ci este expresia unui Logos în expansiune creatoare.

 Creaţia Manolică – Han dă naştere Zborului iniţiatic înapoi spre Paradis.

Este vorba despre locul central al construcţiei – Logos (”şi Ancuţa cealaltă şedea, ca şi asta, tot în locul acela, rezemată de uşorul uşii” *10– locul – identitate şi sacru).

Ana sau Ancuţa stă la intrarea Lumii şi se identifică cu Axa Lumii, cu axa de simetrie a Lumii, la mijloc de 9, la nivelul 5, unde se oferă perspectiva simetrică: 4-1-4  – cifra 4 simbolizând Crucea Firii, în mijlocul căreia este Hristosul, Începutul şi Sfârşitul, marcat prin cadrul feminin Ana.

 Ana reprezintă identitatea divină (A) a începutului şi (A) al sfârşitului, între alfa şi omega fiind N, care corespunde dubletului sintetic (al ascensiunii şi descensiunii, al săgeţii soarelui vizibil şi al soarelui invizibil). Litera H începe cu treapta scării, de la prima literă a titlului cărţii ,,Hanul Ancuţei”.

 Hanul Ancuţei nu e un han ca toate celelalte, deoarece este aşezat la ”răscruce de drumuri şi de veacuri, este o cetate cu porţi ferecate”. Hanul reprezintă Moldova dintoteauna, un popas al oamenilor simpli, fericiţi întrucât se pot înfrupta din darurile pe care pământul acestei ţări le oferă cu îmbelşugare.

 Moldova este Styxul care spintecă lumile, pe un traseu mistic, împărţind spaţiile existenţei în CEEA CE E (cu vizibilitate profană) CEEA CE ÎI APARŢINE (cu invizibilitate sacrală – promiţând Revelaţia).

Intersecţia drumurilor este locul mistic al tuturor intersecţiilor Gurilor (de Rai şi de iad) a tuturor cetăţilor (OUROBOROS). Răspunsul la Cetatea Logos (Hanul îl dă CETATEA ROBIEI  TĂCERII  ŞI A ÎNTUNERICULUI  MINŢII).

De aici încolo toate vor fi ,,lumea pe dos”. De aici începe moartea, începe eroismul credinţei în Trecerea peste moarte sub Legământul morţii:,,Am înţeles aşa că a făcut legământ cu moartea şi de asemenea om trebuie să mă feresc”. *11  Este vorba despre Todiriţă Cătană.

Pentru evidenţierea ritualului de trecere este ales un novice cărunt, pe jumătate iniţiat, pe jumătate profan. El se numeşte Constantin Moţoc, de la latinescul ,,Constare”: a rămâne neschimbat, a se menţine egal, a stărui într-o atitudine sau lucrare.

 Din păcate, stăruinţa lui este în neînţelegere, iar nu în credinţă şi parcurs iniţiatic. Ana – Ancuţa nu este doar complicea Catanei, ci este preoteasa care protejează ritualul trecerii peste Styx, care posedă Stiinţa de a construi Hornul – Fântână a Focului (Vulcan) între lumi: ,,de sfătuit, s-au sfătuit ei lângă horn” şi atunci [când s-a desăvârşit trecerea] am banuit-o c-ar fi fost cu ştiinţa ei”.

 Al doilea şir de patru etape iniţiatice, situate la dreapta axei narative (Cealaltă Ancuţă) sunt asimilate până la contopire cu şirul de povestiri situate la stânga Axei Narative.

 Şirul din dreapta descrie Operaţiunea Iniţierii precum şi Indicaţia Forţelor Motrice ale Iniţierii, şirul din dreapta descrie Operaţiunea Iniţierii.

Dacă pui şirul din dreapta la Limita Spirituală, care duc spre transcendere prin şirul din dreapta trebuie să se ajungă la Transcenderea Spirituală a Iniţiatului. Iniţierea se face întru Apa Sfântă şi Frigul Sfânt. Prin apa gerului Bobotezei fiinţa iniţiatului este fixată (precum crucificarea care blochează dinamica profană). Toată povestea ”istoria” (profanată prin logosul terestru) a fost istorisită. A zecea povestire – cea sacra, în faţa căreia potenţialul ei narator Ioniţă ”zâmbea încremenit prinde ca prin sită” (viziunea prin sită îi aparţine lui Ochila – vizionarul lumii celeilalte) şi legănându-se uşor.

Iniţierea a fost făcută complet în Cetatea Logosului, la care se adaugă Crucea, ca alfa şi omega ale Intrării – Integrării întru Divin.

Mihail Sadoveanu, prin interiorizarea cosmică redă oglindirea Sinelui Cosmic.

 

Bibliografie:

”Mihail Sadoveanu – Mason” – Horia Hestorescu Bălceşti, Editura Hestor, 2006

Alexandru Paleologu – Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu,Editura Cartea Romaneasca,Bucuresti,1978 

*1,*2,*3,*4,*5,*6,*7,*11 – ,,Mihail Sadoveanu – Mason” de Horia Hestorescu Bălceşti, Editura Hestor, 2006

*8,*9,*10 – ,,Hanu Ancuţei” de Mihail Sadoveanu, Editura Litera Internaţional

 

 

Cronica… Urărilor de Sărbători

Cronica… Urărilor de Sărbători
Cronica… Urărilor de Sărbători

Casa aceasta este a noastră, deci să ne bucurăm cu toţii sau să trăim cu acuitate momentele de spiritualitate. Mai mulţi dintre cei care m-au ajutat să realizez această lucrare au dorit să exprime câteva gânduri şi urări cu ocazia Sărbătorilor. Lista rămâne deschisă pentru toţi prietenii Cronicii Supranaturalului.

 

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o”
Sărbători cu îngăduinţă, zâmbet şi bucurie. Clopotele interioare ne cheamă la Trezire!

Oreste TEODORESCU

 

Din toată inima, vă trimit  fiecăruia Suflare de Hristos şi aripi de îngeri să vă îndeplinească dorinţele şi să vă lumineze calea, să vă poarte cu bucurie şi fericire spre noi şi nesperate orizonturi!

Simona STOICESCU

 

Sărbători fericite, un Crăciun minunat şi un An Nou împlinit vă doresc! Să aveţi în inimă lumină, pace şi bucurie, înţelepciune şi toleranţă, să împărţiţi cu cei din jur din preaplinul sufletelor voastre frumoase şi să vă bucuraţi de ceea ce v-a fost trimis!  Fie ca Spiritul Crăciunului să vă aducă tot ce aveţi nevoie şi să vă binecuvânteze! Cadoul meu pentru voi este o recomandare de film, A CHRISTMAS CAROL , 2009.

ELiS D.

 

… Cândva, Iubirea a luat formă… S-a născut pentru noi… fiecare secundă în braţele Iubirii e eternă şi sublimă… vă doresc , din suflet, să trăiţi continuu sentimentul de împlinire, iertare, dăruire şi… Iubire. Un Crăciun fericit, tuturor!

Şi ţie, Dragoş… îţi mulţumesc! Ştiu că trebuia să ajung aici… am învăţat câte ceva… Îţi doresc să fii fericit iar Crăciunul acesta… special să-ţi aducă… iubire şi strălucire!  

 Joanna

 

Marea Lojă Simbolică Română are bucuria şi onoarea de a ura cititorilor şi simpatizanţilor Cronicii Supranaturalului (între care suntem şi noi, membrii M:.L:.S:.R:.), dar şi amfitrionului acesteia, distinsul şi eruditul Dragoş Dumitriu, ca acum, la vremea Solstiţiului de Iarnă – când se spune că din centrul Pământului încep să radieze, învăluindu-ne, vibraţiile Vieţii, Luminii şi Iubirii – şi noi, la rându-ne, să găsim în noi Înţelepciunea, Iubirea şi Adevărul care să ne călăuzească paşii în anul ce vine.

Fie ca Soarele, dătătorul de viaţă, simbolul Luminii, să ne stea deasupra în drumul către pace, către bunăvoinţă între oameni, prin cunoaştere şi căutarea Luminii, pe calea Adevărului şi a Vieţii.

Un An Luminos!

Bogdan GAMALEŢ şi Vlad DIACONESCU

 

Dacă’i vorba să vă doresc ceva în noul an, nu vă doresc nimic din ceea ce nu-mi doresc şi mie: Inspiraţie şi iubire pentru suflet. Virtute şi sănătate pentru trup. Credinţă pentru… totul. Din gânduri bune, tot mai bune să vă răsară în noul an. Şi din stropi de bucurie, un torent de fericire să vă ude năzdrăvan.

Ciprian BOJAN

Crăciunul, prin divina sa semnificaţie, Crăciunul, acestă mare poartă către Divin, depăşeşte starea spirituală normală – este un moment în care cu adevărat toţi devenim mai buni, în toate sensurile minţii şi sufletului. Urarea mea este ca formidabila încărcătură pe care o primiţi în aceste zile sacre – o simţiţi şi poate o şi înţelegeţi – să o păstraţi cât mai mult, poate până la Naşterea viitoare. De fapt, cu toţi ne naştem în Har de Crăciun, în sensul că primim un nou Har prin Crăciun – Creationem, Creaţie, cum adevărat se spunea în latină. Creatorul nu ne cere decât să nu pierdem, să nu risipim acest Har… Aceasta ne doresc tuturora!

Dragoş DUMITRIU

 

Cam ca la premiile Oscar…

Doresc să le mulţumesc şi tuturor celor care au făcut posibilă materializarea  ideilor noastre: Mirela Albu – directorul Antenei 2, gazda Codului lui Oreste; Cristina Cileacu – producătorul emisiunii; Jean Blagoi şi Laura Ghiţă – cei care aduc un plus de artă manifestărilor noastre prin filmările şi editările video; Ion Mincu – Lobo şi Marian Nedelcu, cei care au realizat fotoreportajele la evenimente; Ovidiu Iane – preşedinte al grupului INDACO, cel care ne-a susţinut material conferinţele; prietenilor care ne-au promovat – în special Mihai Morar, realizatorul emisiunii de mare success “Răi da’ buni”, dar şi distinsei sale asistente Marina Dina, realizatorilor tv Mihai Gâdea şi Cristian Brancu care i-au permis lui Oreste să promoveze conferinţele; doamnei Anca Duliu – director al U.P. Dalles, partenerul nostru tradiţional pentru evenimente; ziaristului Boris Velimirovici care ne-a promovat site-ul prin mijloacele sale on line; în fine, tuturor acelora care, păstrându-şi anonimatul, ne-au promovat şi ne-au susţinut. Tuturor le mulţumim şi le suntem recunoscători!

Închei lista recunoştinţei cu răbdătoarea mea soţie, Roberta, supranumită “Buffy, spaima Supranaturalului”, datorită modului aproape calm cu care mi-a suportat nu numai nopţile pierdute la studiu dar mai ales lungile şi zgomotoasele  intervenţii nocturne pe canalul video. Ei îi datorez mai mult decât pot spune în cuvinte…

La Mulţi Ani tuturor!

Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo

Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo
Cei de lângă noi: ultimul cuvânt, o rugăminte a celor morţi, o chemare de dincolo

Pentru mine a fost un prieten. A avut şi bune, şi rele – ca toată lumea. Dar a mai avut ceva – o pereche de aripi cu care destinul l-a înzestrat pentru a se înălţa atunci când a trebuit. Un om al destinului.

Dan Iosif a murit acum  doi ani, departe de ţara care a iubit-o cu puterea unui OM ADEVĂRAT. Dan Iosif, în câteva cuvinte – politician dar şi veşnic rebel, un dur, un apaş precum Papillon dar şi poet capabil de emoţii deosebite, nebun după vânătoare şi crescător de câini, batauş temut prin anii 70, îndrăgostit de Noica şi Che Guevara, un revoluţionar prin naştere şi un prieten prin har. A pierdut bătalia cu cancerul după ani de suferinţă, de fapt după ani în care îşi dăduse seama ca intensitatea cu care trăise trebuia compensată. Iar de răutăţile celor din jur şi de suferinţă a trecut precum străbătea cartierele periculoase în tinereţe – cu demnitate şi cu ţigara în colţul gurii. De fapt, sunt convins că, atât pe patul de moarte dar şi acolo unde este, ţigara şi demnitatea nu l-au părăsit…Fotomontaj de Dragos Dumitriu

 Ce legătură are Dan Iosif cu supranaturalul? Ei bine, acum şase ani, în decembrie 2005, Ioşka a ţinut o cuvântare în faţa camerelor reunite ale Parlamentului cu ocazia aniversării Revoluţiei. De fapt, nu a fost o cuvântare ci un fel de transă în care Dan Iosif a intrat şi a recitat textul pe care-l reproduc mai jos, o ciudată rugăminte a morţilor… Interesant este că acesta a fost ultimul său cuvânt în Parlament, de fapt, în public. Anul următor cancerul pulmonar avea să-l pună în imposibilitatea de a mai susţine discursuri iar la începutul lui decembrie 2007 Dan Iosif, simbolul Revoluţiei române se va sfârşi pe patul unei clinici din Novosibirsk.

Textul îl puteţi audia chiar în original, cu vocea lui Dan Iosif, urmând link-ul http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6018&idm=1&idl=1.

Premoniţie? Chemări de dincolo? Remuşcări? Un eveniment supranatural în Parlament?! Pe mine unul m-a marcat atunci când l-am urmărit în direct… Culmea e că şi eu ţinusem cu câteva minute înainte un discurs mult comentat (pe care îl găsiţi pe acelaşi link) dar evoluţia durului meu prieten şi coleg a deschis porţile altei lumi. Citiţi şi spuneţi-mi dacă exagerez…

 

 Cum? Nu aţi auzit nimic până acum?

 

 “Tatăl nostru

Care ne eşti în ceruri,

Sfinţească-se Numele Tău,

Vie împărăţia ta,

Facă-se voia ta,

Precum în cer, aşa şi pe pământ,

Pâinea noastră cea de toate zilele,

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă nouă greşalele noastre,

Precum iertăm şi noi greşiţilor noştri,

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Şi ne izbăveşte de cel viclean.

Căci a Ta este Împărăţia, şi Puterea, şi Slava.

În numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Amin”.

Nu i-aţi auzit?

 Asta vă spuneau şi vă întrebau: aţi sărăcit, oameni buni?

 Nu mai aveţi bani? Nu mai aveţi şedinţe publice? Unde sunt părinţii noştri? Unde sunt copiii noştri care ar trebui să vă privească când vorbiţi despre noi, despre cei care ne considerăm dătători de libertate?

 Nu ne considerăm revoluţionari!

 Suntem cei care v-am dat libertate, pentru că democraţia este o formă de organizare a unei societăţi.

 Noi, noi cei care vă privim, de aici din ceruri, v-am dat ce nu vă dă democraţia. V-am dat libertatea pe care am plătit-o scump, cu sânge, cel mai nobil preţ pe care-l poate plăti oricare dintre noi, pentru ca semenii lui să-l ţină minte şi să-l respecte.

 Unde este respectul pe care vi-l cerem de 16 ani?

 Vorbiţi frumos, căutaţi vinovaţi, căutaţi asasini, căutaţi terorişti, căutaţi complotişti, dar pe noi, de ce ne căutaţi doar în asemenea momente când ţara trebuie să se bucure, dar oare pot să se bucure părinţii noştri, pot să se bucure copiii noştri? Nu pot! Nu pot să se bucure, pur şi simplu, pentru că noi am murit cu speranţa că veţi fi oameni liberi, oameni virtuoşi, oameni morali. Spunea Paolo Menon că “virtutea nu poate fi luată decât intrinsecă, ca virtute!” Un alt părinte al politici moderne spunea că “O societate condusă de un om fricos, precis este o societate fricoasă, o societate condusă de un om moral, este o societate morală, o societate imorală este condusă de un om imoral”. Oare Talleyrand a fost un om moral?

 Se pare că scopul scuză mijloacele şi în ziua de astăzi!

 Vă întrebăm, în continuare: au dreptul copiii noştri să citească la şcoală, despre noi, părinţii lor care am murit?

 Au dreptul părinţii noştri să vadă portretele noastre în manuale de istorie, că noi considerăm că au acest drept.

 De ce, domnilor care faceţi politica ţării, care stabiliţi programe şcolare, permiteţi ca în cărţile de istorie să se scrie mai mult despre cronicari de televiziune sau prezentatori de ştiri, şi atât de puţin despre noi, noi, cei care de 16 ani ne bucurăm că sunteţi liberi?

 Nu, nu plângem! Nu ne mai doare nimic, suntem liniştiţi, suntem împăcaţi, ne-am împăcat chiar şi cu gândul că aţi fi putut să jefuiţi, că aţi fi putut să împărţiţi, că aţi putut să vă bateţi joc de toată averea poporului român, o avere strânsă în timp de 50 de ani, 50 de ani de mizerii şi umilinţe pentru bunicii noştri, pentru străbunicii noştri, mulţi dintre ei au simţit pe pielea lor ce a însemnat victoria Revoluţiei comuniste.

 Dumneavoastră, cei care croiţi soarta supravieţuitorilor noştri, vă rugăm, vă rugăm ca în 2006 să vă aplecaţi cu mai multă atenţie asupra Zilei Naţionale a României. Ne-am dorit atât de mult în acele zile ca 1 Decembrie să fie Ziua Naţională, a fost să fie!

 Ne-am dorit atât de mult ca imnul României să fie “Deşteaptă-te române”, ca poporul român să nu mai doarmă în veci, cum a dormit 50 de ani, se pare că astăzi, prin grija dumneavoastră, poporul român începe să se teamă mai mult decât înainte, începe să se teamă de multiplele servicii de securitate care ne ascultă telefoanele, începe să se teamă de siguranţa locului de muncă, pentru că dumneavoastră, domnilor, nu vreţi, nu puteţi sau nu ştiţi, nu ştiţi să-i încurajaţi, să-i învăţaţi că în capitalism fiecare trebuie să lupte pentru el, trebuie să se zbată, pentru că Dumnezeu ne dă un singur drept, dreptul la viaţă!

 Din acest drept rezidă numai şi numai obligaţii.

 Obligaţia de a ne instrui, obligaţia de a ne întemeia o familie, obligaţia de a lăsa un urmaş, după datină străbună, obligaţia de a planta un pom, dar pentru ca toate aceste obligaţii să le putem îndeplini, cei care ne conduc trebuie să înţeleagă ce am vrut noi când ne-am jertfit pentru voi.

 Încă o dată vă rugăm, amintiţi-le reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe că “Tatăl Nostru” nu este atât de lung şi nu trebuia spus de unul care l-a spus în noaptea de 21 Decembrie în faţa tancurilor, că în loja oficială a Parlamentului ar fi fost plăcut pentru noi să-i vedem pe reprezentanţii misiunilor diplomatice, ca în alţi ani, dar se pare că, din patru în patru ani, nişte coincidenţe, nişte asemănări ies la iveală şi atunci începem să înţelegem de ce mulţi dintre colegii dumneavoastră nu sunt în sală, probabil sunt la Ignat, astăzi, aşa este, se taie porcul, Doamne ce de porci vor muri astăzi! Noi am murit în prag de Ignat, ca nişte mieluşei în prag de Paşte.

 

Să vă dea Dumnezeu linişte sufletească, sănătate şi înţelepciune şi peste 12 luni, când vă veţi aminti de noi, gândiţi-vă că virtutea este doar virtute!

 

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Primul Workshop al Cronicii S: “Misterele Templului Masonic”

Primul Workshop al Cronicii S: “Misterele Templului Masonic”
Primul Workshop al Cronicii S: “Misterele Templului Masonic”

Primul Workshop organizat de Cronica Supranaturalului s-a desfăşurat după o formulă atipică. Organizat în jurul unei teme interesante şi controversate, masoneria, s-a dorit a fi o repriză de ridicare a vălului de pe misterele ce înconjoară “Arta regală”. Spun că a fost un workshop atipic pentru că participanţii nu au avut o contribuţie majoră, aşa cum se întâmplă îndeobşte, ci au ascultat explicaţiile unor iniţiaţi iar ulterior au pus întrebări şi au discutat despre cele aflate. Cu atât mai mult am apreciat dorinţa a două dintre participante, ElisD şi Monoka, de a realiza un material despre acest Workshop. Ei bine, abordările au fost atât de interesante dar şi de personale încât am decis să le public pe amândouă. Dacă a fost o hotărâre bună, veţi decide citind cele ce urmează.Marea Loja Simbolica Romana

Mai întâi însă doresc să mulţumesc prietenilor din Marea Lojă Simbolică Română, în special Marelui Maestru Bogdan Gamaleţ care a agreat acest mod inedit de prezentare a unui templu masonic – dar totuşi în perfectă concordanţă cu pricipiile masonice – fratelui şi omului de cultură Vlad Diaconescu, dar şi fraţilor Radu şi Răzvan care au fost nişte gazde cu adevărat îndatoritoare. (DD)

 

Vălul lui Isis

 

O dupa amiază de sâmbătă liniştită de iarnă neîncepută urma să îmi aducă o mare bucurie şi satisfacţie în suflet prin intermediul unei vizite într-un Templu Masonic. Vălul lui Isis, despre care citisem în atâtea cărţi şi pe care mi-l imaginasem “cumva”, de multe ori nici eu neştiind cum anume, urma să se ridice în faţa ochilor curioşi ai câtorva profani, printre care mă număram şi eu. Am ajuns în “Sala paşilor pierduţi” cu o mare curiozitate. Antecamera în care neofitul este introdus pentru a medita la simbolurile sacre – sare, sulf, mercur, clepsidra – este în totalitate neagră , având pe pereţi simboluri astrologice si alchimice. Cele patru semne cardinale – Berbec, Rac, Balanta si Capricorn – indeamnă profanul să mediteze la noi începuturi, aflate sub steaua celor patru constelaţii – Eu, Căminul, Căsătoria , Societatea – prin care un om se defineşte şi re-defineşte de-a lungul întregii sale vieţi. Acolo vechiul Eu trebuie să moară pentru a face loc unei persoane noi, unui om profund schimbat venind dinspre Întuneric şi îndreptându-se  către Lumină.

Sala Templului redă la scară  pamânteană macrocosmosul şi microcosmosul. Tavanul albastru redă fidel cele 12 constelatii în jurul cărora omul şi-a ţesut în permanenţă destinul său vremelnic. Numărul de Aur este prezent în proporţiile camerei, străjuită de cei doi gardieni , Jachim si Boaz, poate simbioza perfectă dintre Feminin şi Masculin. În mijlocul camerei tronează cele 3 colonete , ionică, corintică şi dorică, fiecare având un atribut  perfect : Întelepciunea,  Frumuseţea şi Forţa, corespunzand pe plan organizatoric celor 3 grade masonice: Maestru, Calfele si Ucenicii. Mozaicul de pe podea este temelia, izvorul nesecat din care îşi trage seva omenirea şi Universul, Zeii şi Oamenii deopotrivă. Dualitatea perfectă, Masculin şi Feminin, Pozitiv şi Negativ, Lumină şi Întuneric, totul se întrepătrunde,  se revarsă, se reîntoarce în matrice şi izbucneşte din nou în dansul nebun al vieţii şi morţii, al visului şi realităţii.

Nu voi insista cu descrierea meticuloasă a celorlalte însemne şi instrumente masonice, ci voi aduce în prim plan realitatea zilelor noastre, în care cuvantul mason a căpătat un sens peiorativ , iar masonii sunt consideraţi cauza tututor relelor lumii, razboaie, foamete, sărăcie şi boli. Idealurile masonilor sunt nobile, purtătoare de evoluţie spirituală şi materială, respectând proporţia perfectă a omului în raport cu Divinitatea şi Cosmosul. Marile genii au fost iniţiate în masonerie şi au crezut cu tarie în principiile ei, trăind şi ghidându-se dupa legile acesteia. Căderea masoneriei în desuet  se datorează în întregime oamenilor şi înţelegerii greşite a spiritului masonic, care acum este mai actual ca niciodată. Făcând  o paralelă, mă gândesc la spiritul Christic şi la războaiele şi cruciadele duse de oameni în numele Lui. Este vinovat Christos de felul în care oamenii au ales sau au vrut să înteleagă ce ne-a transmis El? Este vinovată masoneria de lăcomia, ignoranţa şi egoismul nostru?  Lux Aeterna

 Elisabeta Durica – ELiS D.

 

O altfel de călătorie iniţiatică

 

Nu ştiu alţii ce au simţit, dar pentru mine workshop-ul la care am avut placerea şi onoarea să particip a fost ca o nouă călătorie iniţiatică. Nu va imaginaţi că am participat la un ritual anume de iniţiere în masonerie. Totul a început cu drumul; am avut senzaţia unei călăuze spirituale care m-a însoţit până la locul de întâlnire. Deşi nu ştiam locaţia, nu mai fusesem niciodată în acea zona, tot timpul am fost sigură de calea pe care trebuie să merg  şi, cum toate lucrurile sunt aranjate, în momentul în care am ajuns a sosit şi domnul Dragoş Dumitriu însoţit de câţiva dintre, îmi permit să le spun aşa, prietenii pe care i-am cunoscut pe acest site.

Domnul Vlad Diaconescu şi alţi doi „fraţi” ne-au întâmpinat cu deosebită căldură şi deschidere pentru a ne dezvălui câteva dintre tainele masoneriei. Eram deja obişnuită cu stilul ludic şi bonom al domnului Vlad Diaconescu din emisiuni; nu s-a dezminţit nici de această dată. Cu câteva cuvinte ne-a introdus în acea stare de bine şi relaxare care iţi permite să fi un receptor deschis la nou.

A sost şi momentul mult aşteptat: vizitarea templului. Emoţia pe care am simţit-o pot spune ca a fost unică, simţeam că sunt acolo pentru a mi se destăinui un mare secret, o taină ascunsă până acum. La intrare ni s-a dezvăluit o parte din misterul primei iniţieri. Cei care simt şi doresc să intre într-o loja masonică trebuie să aibă puterea să uite tot, să fie cu mintea liberă şi mai ales cu sufletul deschis pe noua cale pe care s-au decis să o urmeze, să moară puţin, după cum spunea şi Eminescu.

În interiorul templului am luat parte la o extraordinară lecţie de cultură, istorie, geografie, astrologie, geometrie, chimie şi simbolism. Locul era încărcat de magie şi spiritualitate iar cele trei gazde extraordinare ne-au  desluşit din tainele locului sacru în care ne aflam şi ne-au explicat semnificaţia fiecărui obiect din templu. Am simţit energia înaltă a acelui spaţiu, acolo timpul, aşa cum îl cunoaştem noi, profanii, nu mai există, se transformă.

Multe din cele spuse acolo, cred că le cunoşteam, doar că acum mi-au fost reamintite… altfel – şi s-a creat o legatură logică între cunoştinţe acumulate haotic în decursul vieţii, s-a pus ordine în idei şi s-au deschis noi căi de cercetat . Viaţa cotidiană de profan nu îţi dă voie să faci acest lucru. Totuşi oricât de dură ar fi viaţa pe care o are un om, acesta trebuie să descopere frumuseţea ei, numai aşa el poate atinge  înţelepciunea.

Dupa ce am terminat vizitarea templului a urmat, cum era şi firesc, masa rotundă, unde s-au impartaşit impresii şi opinii. Michelle a fost dezamagită puţin de numărul relativ scăzut de participanţi la acest workshop, eu cred că am fost exact câţi trebuia să fim acolo, în acel moment.

Am spus la început că pentru mine  fost o nouă călătorie iniţiatică. Da, pot spune asta cu mâna pe inimă – şi dacă îmi permiteţi aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre prima mea călătorie iniţitică, cel puţin aşa o consider eu. O călătorie care s-a petrecut în anii de liceu, pe parcursul a trei ani. Este vorba de cursurile de actorie pe care le-am urmat la Palatul Culturii din Ploieşti. Profesorul, un om extraordinar, Mihai Vasile, mi-a dăruit primele lecţii despre ce înseamnă a trăi cu adevărat. Atunci am învăţat că scena este un loc sacru şi că orice obiect care se află pe ea capătă cu totul o altă valoare; o simplă pânză reprezintă o graniţă între două lumi, un scaun poate fi în acelaşi timp o prezenţă şi o absenţă, un borcan cu nisip şi o lumânare este lumina, o sfoară reprezentă o cale sau o legătură dintre personajele create acolo, iar un cadru de lemn poate să simbolizeze trecerea dintre doua lumi…

Orele de actorie erau orele mele preferate, deşi nu făceau parte din programa şcolară a unui liceu teoretic – şi profesorul acelei arte  a reprezentat primul meu mentor spiritual. În sala de teatru timpul şi spatiul nu mai erau la fel, ne uitam cu uimire la ceas după terminarea cursului şi nu ne venea să credem.

Dar să revenim la ziua de 17 decembrie 2011. Cum tot ce este frumos are un început şi un sfârsit, după întâlnire am aterizat iar în viaţa reală de profan. Am fost să-mi vizitez o prietenă care trece printr-o perioadă mai grea… Mama ei m-a surprins cu următoarea remarcă pe care a repetat-o de câteva ori: „ce frumoasă eşti!”. Trebuie să spun că nu sunt , nici pe departe, „Miss Univers” şi că ele nu ştiau care fusese programul meu de peste zi. Am întrebat-o pe prietena mea ce e cu mama ei şi ea mi-a spus că nu a păţit nimic, doar că eu radiez. Am zâmbit, am realizat ce s-a întâmplat: era vorba de o  frumuseţe venită din interior, de lumina primită în timpul evenimentului la care am luat parte.

Vreau să mulţumesc divinităţii pentru că mi-a permis să iau parte la o astfel de întâlnire şi celor două persoane datorită cărora aceasta s-a realizat: Dragoş Dumitriu şi Vlad Diaconescu. Nu ştiu ce să mai spun, cuvintele nu pot exprima ceea ce am simţit participând la acest workshop. Şi pe cei care nu au fost vreau sa-i  „supar” puţin spunându-le că celor prezenţi li s-a dezvaluit „marele secret al masoneriei”. Despre ce este vorba, veţi afla de la Vlad Diaconescu…

Profit de ocazie pentru a vă ura din inimă sărbători pline de lumină şi pace în suflet, un an 2012 aşa cum vi-l doriţi!

Monica Tudor – Monok